Unde-i viziunea ?

După o pauză de 2 ani şi din cauza, mai degrabă decât datorită unei mahmureli rebele, sâmbătă seara m-am uitat la televizor, la prima preselecţie Eurovision. Un lucru bun este că TVR-ul n-a mai pus opulenţă în organizarea acestui concurs măcinat de scandaluri puerile, care i-au erodat în timp strălucirea. Un lucru rău este că fastul nu a existat deloc, decorul a fost chiar sărac, cadrele urâte, ca şi tăieturile pe cadru. Un lucru bun este că au prezentat Iulian Vrabete ( nu atât de nevricos şi dispus să dea vina pe organizatorii din cască în permanenţă, ca Dan Teodorescu) şi Berti Barbera ( mi s-a părut puţintel plictisit). Un lucru prost a fost alegerea Danielei Nane în rolul de co-prezentator, şi mă rog s-o schimbe sâmbăta asta. Actriţa, frumoasă de pica în rochia ei violet, a dat bâlbe peste bâlbe, a avut greşeli de dicţie inacceptabile pentru un absolvent de teatru şi a făcut pauze penibile, care probabil le-au dat bătăi de inimă spiriduşilor tvr-işti din cască.
În rest, toate-s vechi şi nouă toate la Eurovision, semifinala pe ţară. Juriul a fost de acord aproape în unanimitate să acorde maximum de puncte unei piese interpretate în duet de Nico şi Vlad Miriţă, aceeaşi ciorbă lungă şi dramatică de pe vremea Monicăi şi a lui Marcel. „N-avem piese să placă, trimitem nişte voci să-i spargă”, par să fi gândit juraţii, cu excepţia, pare-mi-se, a lui Adrian Ordean. Piese au fost câteva, cam acelea care s-au calificat pentru faza următoare. Mie mi-a plăcut mult piesa Tabasco, „Love Is All I Need”, la al cărei sound proaspăt am ciulit urechile. Mi-a plăcut moderat piesa lui Cătălin, semnată de Marius Moga, care dacă vrea poată să scoată din el şi chestii rezonabile (apropo, „Angels” mi se pare o piesă bună, n-aveţi decât să urlaţi!). Mi-a aproape plăcut „Prea mici sunt cuvintele”, cântată de Leo Iorga şi Pacifica. Dacă atunci când e difuzată în playlistul City Fm mă cam enervează clişeele din text, faţă de piesele din concurs a sunat chiar bine. Mă enervează că a fost votată acea „Key Of Life”, care beneficiază de patent căluşăresc, dar de text într-o engleză sumară, ceea ce o face să arate ca un ţăran din Ialomiţa, care candidează pentru Parlamentul Britanic. Nu c-aş avea ceva cu vreunul, dar transpunerea temei populare în scheme de sintetizator e jenantă. Românii au avut însă altă părere, „ las’ să mergem noi cu ale noastre, că-i mai bine”,şi-au scos-o pe locul 2.
Nu în ultimul rând, pot să vă spun că am avut un mic şoc văzând o doamnă şi un domn de culoare, participând cu câte o piesă la preselecţia noastră. Oare România o fi bătut palma cu Trinidad Tobago s-o ajute la EUROvision ? Sau poate că e un semn de europenizare şi globalizare socială a ţării noastre ? Că atunci da, atunci îmi place, şi oricum cântă mai bine în engleză decât Simona Nae.
Mi-a plăcut să-i revăd pe Holograf, dar nu m-am bucurat să-i aud în varianta de sunet propusă de Tvr, care, se pare, nu are destule canale de sunet să-i încapă. Din sunetul Holograf, în live destul de bogat, a rămas la televizor vocea lui Bittman şi o sârmuliţă casantă compusă din toate celelalte instrumente, mai mult bass, mai puţin chitară şi clapă. De ce se mai face tămbălău ca trupele să cânte live, dacă oricum le auzim mai prost decât pe cd ? Măcar pe ăla îl dai mai tare şi gata.