Dedicaţie

"scrie mai departe, o sa citesc mereu ce scrii pentru ca pur si simplu imi place"
continuarea de aici

A trecut aproape un an de la acea dimineaţă magică, atât de liniştită şi de febrilă într un ciudat de diferit, dar acelaşi, comun, timp. Figura aceasta i s a apropiat atât de mult încât, încet şi oarecum pe nesimţite a ajuns să modifice crucial figura ei. Mutra ei prietenoasă, puţin bleagă şi mioapă, uneori serios încruntată de preocupări, cel mai des stăpânită de un zâmbet copilăros, s a transformat catastrofic într un tablou trist şi de o umezeală cenuşie. Se simte uneori ca zidul vechi al unei case. Multe vopsele, calciuri vechi, mândrii trecătoare de proprietar muritor, aduc orice zid într o stare jalnic pestriţă. Nici măcar nu mai poate spera la bucuria şi răcoarea unui verde de iederă. Nu a mai rămas nici un loc în care să plantezi ceva.
Mare, poate puţin maladiv şi îngrijorat, cu siguranţă prea hotărât şi precipitat a fost sentimentul cel nou care a cuprins o în dimineaţa aceea şi nu i a mai dat drumul de atunci. Totul a început, a continuat şi acum se închide cu furtuni groaznice, care au cuprins cuvinte grele, respingeri dure şi neadevăruri puse cap la cap în umbra unei singurătăţi pe care ea nu a înţeles o niciodată.
Într un mod ciudat şi ostentativ, această dragoste a continuat să şi facă de cap, din ce în ce mai primejdios, prin toate colţurile ei, până când a transformat o dramatic într o umbră tristă a figurii miop surâzătoare din acel iulie trecut.
Încet, dar neabătut, o daltă albastră şi lată a cioplit meşteşugit sculptura schimbării. Aveţi acum în faţă, ceea ce a realizat artistul:

un om trist, care uneori nu poate răspunde la întrebări simple fără ca ochii să i se cufunde în lacrimi ceţoase. pentru care o zi frumoasă, o hortensie înflorită, un şnur de mărţişor legat de un copac înverzit şi o limbă de căţel aplicată pe obraz au ajuns tratamente medicamentoase, luate cu forţa la program strict, pentru a trata preocupările bolnave ale minţii ostenite. o minte prin care umblă, amalgamându se şi compunând la nesfârşit monştri insuportabili, cuvinte cu care a descris o artistul. instabilă, egoistă, curioasă, insistentă, patologică, circ, mahala, scandal, dispreţ, frigid, nepotrivire, bătaie de joc, invadare şi or mai fi, dar deja s au sudat moleculele şi nu le mai ştiu eu despărţi. această lucrare obsesiv amintind de o circe, rătăceşte prin vieţile prietenilor ei bocindu şi obositor, la nesfârşit, supărător, neliniştile. Sunt duse - deşi mai răsună în nişte minţi senine - râsetele pline de culoare, excursiile fără sens de o zi, bucuria unor revederi de 5 minute, pieptul umflat de o unică inspiraţie dulce şi plină de bucurie. Acum, când inspiră, lucrarea anuli 2008 simte cum aerul se năpusteşte într un gol, un hău sumbru, în care aerul răsună tăios, rostogolindu se într un fund fără fund. Lucrarea e goală pe dinăuntru.
Ieşim, pe rând, eu şi cu mine, din străfundurile goale. Şi contemplăm această sculptură haotică şi disperată în care artistul a căutat oglinda sa. Din păcate, o dată terminată, nu i mai place. Se priveşte în ea şi poate că i produce groază sau măcar un început subţire de scârbă lamentabilă. Frustrat, artistul îşi strânge sculele şi pleacă. Din prag, aşa cum se întâmplă în toate scrierile clasice, se întoarce şi mai aruncă o privire. Nimeni nu ar cumpăra aşa ceva să pună în casă. Parcă am văzut cum, o clipită, albastrul ochilor a tresărit ca deasupra unei comori. O secundă s a gândit că ar putea să distrugă cu lovituri simple de daltă învelişul gol al bietei lucrări. Dar se întoarce şi pleacă. Harm is done. Eu şi cu mine respirăm, uşoare, din călcâiele statuii. Vom ieşi, o vom privi şi o vom iubi pe rând, pentru că este opera lui, un artist cumplit rătăcitor. În faţa noastră, a celor 3 se trage, aspru, Zidul.

pauză