un fel de zen*

am avut o zi oarecum dramatică azi, şi tind s o leg altfel decât se leagă o zi obişnuită. adică de aseară de la ora 10 până acum, oarecum.
a trebuti să montez până n 4.30 azi dimineaţă, din motive care nu interesează aici, eventual pentru că sunt eu o iresponsabilă. iniţial m a rănit vorba (aruncată la nervi, desigur, de către un coleg) dar apoi m am eliberat. vorba înseamnă pur şi simplu că nu ştii ce s alea responsabilităţi. good for me.
la 5 eram acasă şi scriam, pradă unei inspiraşii de genul " sunt obosit, deci nu mi mai pasă", întrebările pentru un interviu pe care l am luat astăseară, pe trezie, obosită,i adevărat. la 5.30 am zâmbit mulţumită şi am zis ok. astă seară, după interviu, m am simţit prea proastă ca să iau un interviu. mă rog.

dramatismul zilei a început cu faptul că a trebuit să mă trezesc la 4 ore şi jumătate după ce am reuşit să închid ochii, măcinată de emoţiile unui interviu la care eu nu voi fi reuşit să fiu la înălţime. nu ştiu de ce mă pun eu mereu sub alţi oameni,de ce consider că ei sunt mai mereu mult mai deştepţi, dăruiţi, fermecători,frumoşi, dar e prea târziu ca să mai deal with it. aşa s eu.

sunt un om care are nevoie să doarmă mai mult, cel puţin în ultimul timp, iar perspectiva unui somn de 4 h mă înfricoşează atât de tare încât nici nu reuşesc să mă odihesc câte de puţin în ele. mă culc cu gândul că, vai, câte de puţin o să dorm, şi mă trezesc ca atare.

noroc că la serviciu a urmat o zi calmă, cu râsetele şi voia bună şi prietenia aia - genul care transpare prin pori- care mă fac să mă simt norocoasă că sunt acolo zilnic.
din păcate a fost frig, iar peste bucureşti a venit frigul atît de brusc, încât m a marcat. am venit de la amsterdam fericită, spre temperaturile noastre de 20 de grade. la o zi a nins la cluj. o zi dup aia, la bucureşti a fost cancer. ceva în mine s a rupt şi n o să mai revină până spre primăvara lui Mai viitor.

dar frigul nu e numai cel dinafară, pe care l aş accepta. ăsta e anotimpul. vorbim mai încolo despre frigul celălalt.
deocamdată să revin la faptul că n basmele mele am crezut c o să am şi timp de 2h de somn de refrişare înainte de interviu. dar au urmat 2h 10 de trafic. într o parte a fost bucurie. am ascultat de 4 ori Far From Telescopes, aşa fac eu, mă îmbib de un album care mi place. Copiii mănâncă pepene sau îngheţată până li se face rău. Oamenilor mari li se face rău altfel:) }n orice caz, eu dacă aş putea să înghit un album care mi place, aş face o.

să ne întoarcem la ziua dramatică, pe care trebuie că am temperatură, de o povestesc aşa fragmentat. a urmat un stat în trafic de 2h, l am acceptat fără nervi. asta e.
DAR
am ajuns acasă. oamenii acasă sunt...mai liberi, fiindcă sunt în cuşca lor:)
doar că eu am ajuns acasă şi, luându mi oricum adio de la somn, m am gândit la o baie caldă. de cum mi a intrat nasu n casă, mi am dat seama că n o să fie (baia) prea plăcută. în casă era frig.ÎN CASĂ frig pentru mine e o blasfemie. obişnuiesc să mă înconjor de aeroterme şi radiatoare, doar că frigul bruscf din bucureşti m a prins nepregătită, şi l am mai şi luat în glumă -ei, o să treacă. doar că el n a mai trecut.

al doilea punct a fost că, din maşină, încă, am simţit cum răcesc - un polonez zicea, când răcea, că SE răceşte, ceea ce ne a provocat hohote de râs şi fiori de groază. dar azi am simţit şi eu că răcesc şi, când am intrat în casă, că MĂ răcesc. luasem de jos invenţia oribilă, pentru că dă dependenţă, pilula. ibalgin şi un fel de strepsils.

a urmat lipsirea de linişte. pentru că în bloc s a stricat ceva şi a pornit un pickhammer. care revenea cât să facă Kiri să latre şi să gîdile creierii mei obosiţi.
am înghiţit de emoţia aceea uscată, rea, a unei situaţii care va urma prost, şi m am dus să fac un duş.

apa. din camera de baie mică, ca pentru copii. ca pentru păpuşi apa era la superlativ călduţă. toată speranţa mea de prospeţime şi odihnă împrumutate de curgerea apei calde s au dus.

dacă aş fi fost suficient de odihnită ca să mi fac nervi, aş fi aruncat, rând pe rând, toate obiectele din casă, sfârşind cu mine. m am simţit aşa, ca un obiect. care nu are nevoie de căldură în casă, de apă caldă, dezmorţitoare şi dez -amorsatoare de răceli şi deprimări. m am simţit ca şi cum, după toate sforţările mele de a fi un cetăţean corect, care nu aruncă hârtii pe jos, care plăteşte impozitele şi respectă orele de linişte, colectează gunoi separat, n aş merita decât să mi mai trag un pulover pe mine, o pereche de şosete şi aş zice şi merci că le am.

am început să mă neliniştesc, să mă revolt, să mă nemulţumesc, să mi vină să scâncesc şi apoi să plâng şi apoi să urlu. doar că aveam prea puţină energie ca să le fac pe toate, iar gândul că voi strica vorbele cu trupa magică fiind tracasată şi isterică din cauza singurătăţii care mă face să nu pot uita de frig, m a făcut să mă abţin.

nu am habar ce să zic despre felul cum ne a ieşit interviul. o să l citească lumea singură şi va vedea. eu am rămas cu trei imagini.
kumm este magenta. sau o iarnă caldă. sau o temperatură de 16 grade, dar în aprilie, când simţi că va fi bine.
altfel, am avut o zi dramatică.

* un prieten coleg mi a zis odată că mă vede ZEN. eu m am mirat, că mă ştiu roasă pe la cusături. q.e.d.?