orez, urzici, peripeţii şi my six

ieri am fost la filmare prin zăpezi, cu onorabilul Puştiu şi cu preferata moldo. În afară de filmarea cea anostă, în care ne am străduit să facem exaaaact ce mi place mie mai puţin - vox pop - am avut numai realizări. am aflat de la cei doi moldoveni un nou tip de mâncare pe bază de ierburi şi mi am pus în gând - era abia ora 11.00 şi nămeţii alienau tot - să l şi pregătesc seara. aşa că moldo mi a donat din urzicile ei, care au călătorit prin geantă la serviciu, în maşina lu dan, în metrou, la cărtureşti - au fost martorele investirii unei mici averi în aerosmith! tui, zise prinţesa - pentru ca n cele din urmă să ajungă la mai jos menţionata tincuţa, unde au fost uitate. acolo e un fel de groapa marianelor îmi place mie să zic, nu c aş fi eu o zăpăcită, care şi uită tot ce poate peste tot, fază îngrijorătoare, deci, n aş fi bună de amantă. ha. şi pe urmă dă i şcoală, că nu poţi să nveţi să baţi toba, fără să baţi toba. şi pe urmă m a luat profu de un picior, ne am aruncat în maşina mititică şi m a lăsat în tineretului, să recuperez urzicile de la vecina 48c, la 10 seara. în maşină, alt năzdrăvan:
-şi tu ce faci din urzici, spanac?
- cum, mă, să facă din urzici spanac?
dă i şi râzi.
am ajuns acasă noaptea, într o formă de zile mari, gata să stric mâncare. nu prea am stricat o, da nici bine nu mi a fost, întrucât urzicile " gata curăţate, doamnă" s au dovedit a avea codiţe cam lungi, pe care le am remarcat abia după ce fierseseră pe jumate, şi niscaiva fire de iarbă negre. dă i, scoate le, clăteşte le, curăţă le de bârne , gândeşte te puţin şi...mda, toacă le, cu tot cu codiţe. am uitat să zic că înainte de asta, pe când le am spălat să le pun în apă şi m au urzicat ca naiba, mi am adus aminte de scumpa mea bunică, las că i bine să te urzice, mamă, să le laşi (de parcă ai ce să le faci) că nu mai faci reumatism.
după ea şi după tata, care crede că atunci când pisica îşi bagă gheruţele în tine când stă în poală de fapt îţi face masaj şi te scapă de nervi - asta cred că e de fapt o mânărie exclusis pentru mine, că numai eu sunt mereeeeeu plină de nervi - ar trebui să stăm liniştiţi şi să suportăm dureri şi corvezi, că fac bine. mă rog, de dragu bunicii şi al urzicilor, am stat.
orezu a fost basmati, foarte înşelător, că i subţire şi nu pare să crească, da m am descurcat. am călit şi ceapă, cu uşile şi ferestrele toate deschise. şi morcov. şi amestecă bine. din păcate, ăsta i genu ăla de mâncare care, atunci când e fierbinte, n are absolut nici un gust, aşa că am intrat în panică, că nu i bună. sare, piper, un vârf de aperitiv ardei găsit prin frigider... m am consolat. păi din orez care e...orez şi urzici care oricum sunt fade fără mămăliguţă şi usturoi, ce naiba să iasă?
am adăugat şi măslinele băgate în reţetă de Puştiu şi am aşteptat să l vedem pe prof la capatos, ocazie cu care ne am readus aminte că emisiunea lui e oribilă, oribilă de tot, având, aseară, ocazia maximă de a vedea culmea dejecţiilor - pe oana zăvoranu. uitatul la emisiune a fost o tortură, serios. dar mâncarea a ieşit bună.

mi a plăcut leapşa văzută la mara w., de fapt mi a plăcut felul în care i a răspuns ea. fără mari spreanţe, încerc totuşi, şi eu, că tot am făcut varză pe aici- în ultimul timp mi am pierdut răbdarea, nu mai am chef să scriu, e primul semn că vine totuşi la primavera sau că, pur şi simplu m am plictisit de bloggăreală...

1. Trăieşte fără să te abţii de la nimic!
fă tot ce poţi şi ai chef să faci. stai acasă sâmbăta seară fără remuşcări sau ieşi şi aruncă te în vâltoarea chitarelor, a dansului sau a paharelor de whisky şi a gurilor şi braţelor necunoscute, care te pot înconjura. croşetează, ascultă un disc, dă ţi ultimii bani pe un concert, sigur n o să mori de foame mâine, un suflet plin şi fericit rezistă numai cu apă şi, mă rog, ţigări. deci, păstrează ţi bani de ţigări!

2. Râzi.
din orice şi din nimic. râzi de o întâmplare prostească, râzi de un film, râzi că ţi au căzut floricelele pe jos la film, - chiar dacă trebuie să le strângi - că ai luat o amendă usturătoare sau că ţi a dispărut maşina din parcare. că ţi ai pierdut cardurile şi ai întârziat la serviciu, că ţi a ieşit un lucru bun sau prost, că te ai apucat de ceva nou sau ai cunoscut pe cineva nou. mă rog, fă ţi mari rezerve de râs, o să ai nevoie de ele.


3. Nu renunţa
nu lăsa lenea sau oboseala sau lipsa de chef sau indispoziţia trecătoare să ţi strice programul. nu renunţa la ceea ce voiai să faci, nu da înapoi de la o invitaţie, nu lăsa cu buza umflată oamenii care te aşteaptă. nu spune nu unei mâini întinse, DOAR dintr un episod de silă metafizică. nu ţi închide fereastra către veselie, vineri seară, armonie şi ritm. nu te lăsa pradă unei plictiseli de moment, nu obosi. nu renunţa.

4. Închide ţi sertarele
asta e o dudă feng shui, dar eu folosesc imaginea cu alt scop. termină ţi poveştile şi închide sertarele după ele. nu le lăsa să te urmărească toată viaţa, jumătate de viaţă, un sfert sau un an. te ai bucurat sau ai suferit să le trăieşti, dar când se încheie încearcă să fii deştept şi să vezi că s au încheiat, aşa cum se termină cărţile, filmele, joaca, melodia. eu n am reuşit de fiecare dată, succes.


5. Regretă, iartă, crede şi uită.
Cred că dacă ţi pare rău pentru toate vorbele proaste, gesturile necugetate şi greşelile pe care le ai făcut, chiar şi o clipă, chiar şi numai când eşti faţă n faţă cu tine, chiar şi când nu eşti sigur că e vina ta, eşti iertat. Chiar şi dacă numai tu te ierţi, mi se pare important. Crede mereu. Ce ţi se spune, ce ţi se arată, nu căuta înţelesuri ascunse, nu fii suspicios, nu te uita cu coada ochiului. priveşte, drept, senin, miop sau nu, înainte şi crede tot ce vezi. Ce a fost sau n a fost adevărat se va alege după aceea, fără vina sau păcatul tău. Tu crede. După ce s a ales bobul de negina, pe ultima îţi va fi mult mai uşor s o uiţi.


6. Fii simplu, impetuos, voios şi natural.
Prin această chestie vreau să spun că mie nu mi plac flegmaticii, triştii, pesimiştii de cursă lungă şi persoanele care poartă încălţări care le fac picioarele să arate oribil doar fiindcă sunt la modă. care şi stăpânesc veselia pentru că sunt în cimitir, la film, într o expoziţie sau la un congres, în ora de geografie cu un prof turbat sau în faţa unui tribunal de divorţ. care gândesc de încă paişpe ori deşi gândul dintâi a fost cel veritabil, cel puternic. care rostesc EU pentru că aşa e corect şi ţin umerii drepţi la masă, deşi nu le vine, care nu înjură că sunt în biserică şi stau la coadă fără să protesteze în faţa unui ghişeu imbecil. care nu se ceartă cu poliţiştii de teama amenzii, cu profii de teama promovării şi cu şefii de teama concedierii. care răspund la telefonul personal la miezul nopţii, că aşa i caută şeful. care se bucură făţiş de cadouri care nu le plac şi acceptă companii pe care nu le agreează. care citează din kafka singurul citat disponibil, ca să demonstreze că l au citit, care vor să demonstreze ceva orice. că sunt puternici când se simt slabi, că sunt necruţători când integritatea lor e ca o baligă, că sunt bogaţi când intră la bamboo.

Mie 10 reguli mi se par cam multe. Şi fac şi eu ca peculiara. desigur, pam pam

despre fericire şi Stockholm

zice fratele cu blog

minipăcăleală

am trecut sâmbătă pe la librăria humanitas, de unde evident am plecat cu vreo 5 (6?) cărţi ale căror titluri nu le pot reda acuma, parte pentru faptul că sunt într o excursie prelungită în altă casă, iar cărţile au rămas la casa lor, adică a mea. În plus, iar au titluri din alea - nuş' cum naiba le aleg!- de zici că şi a cumpărat biata fată toate self help urile lumii, ca s o ajute să priceapă Lumea, ei bine nu, cu excepţia uneia, scrisă de un sociolog pe înţelesul tuturor, ("Dimineaţa de după", parcă) toate sunt literatură.
Al'ceva voiam să spun. Am cumpărat a doua carte din colecţia pentru tineret a Humanitaşilor şi, ajunsă acasă şi începând să studiez titlurile, inclusiv pe acesta, " Zodia îndrăgostiţilor" de Giulia Carcasi, (told ya!!!) am trăit o mini dezamăgire.
La librărie, mi se păruse că au editat cartea cu 2 variante de copertă, una pentru fete şi una pentru băieţi, ce drăguţ mi am zis, dar cum întotdeauna îmi va plăcea albastrul mai mult ca ciclame ul, am luat cartea cu coperta pentru băieţi. N a fost prea ieftină, 26 ron. Dar acasă am descoperit că de fapt cartea începe de la ambele capete (!) şi, deci, că glorioasele vreo 230 de pagini sunt...115!!!
În condiţiile astea, cartea, care nu e nici grozav de grozavă, este exorbitant de scumpă, iar păcăleala -evidentă!
Totuşi, pasajul de deschidere m a impresionat, aşa că o să vi l scriu imediat ce am chef să transcriu din carte...

Pe plaja Chesil

Propriile frământări şi frâna discretă pe care mi o pune Andrei Codrescu cu "Prof pe drum", de când a început să descrie experienţe purificatoare de prin America, m au făcut ca aseară, cum stăteam eu culcată şi mă chinuiam cu cel numit, să închid cartea nervoasă şi să întind mâna spre policioara de deasupra capului, şi ce o fi, aia oi citi.

Am dat peste această carte a lui Ian McEwan, "On The Chesil Beach", pe care până la ora 00:26 am şi terminat o. Repede, şi asta mai degrabă din cauza faptului că această nuvelă -să fi avut în original maxim 100 de pagini- a fost culeasă atât de lăbărţat de poliromi, încât a ajuns de 250, dimensiunile unei cărţi aproape serioase. Nu zic, când sunt amărâtă citesc mai cu spor. Mi aduc şi acum aminte cum am mâncat ultimele sute de pagini din Kazantzakis-ul Hristosului răstiginit din nou pe o bancă, dimineaţa devreme, în frig, dar asta e altă poveste.
Cartea propune o poveste relativ interesantă, poate mai greu de înţeles pentru noi, cei născuţi în 70, care ne am obţinut libertatea senzuală tocmai la timp. În vara lui 1962, exact anul în care lumea va începe să şi desfacă picioarele pe bancheta din spate, 2 tineri englezi se căsătoresc, amândoi puri ca norii, el impunându şi o săptămână de abstinenţă (non autosatisfacere) înainte de nunta cu aleasa, ea, o tânără violonistă precisă, care a studiat ceva sex după manual, cu aceeaşi rigurozitate cu care şi interpretează ştimele.
Se iubesc şi nu uită să şi spună asta, chiar cam des, dar eroii au 22 de ani, o scuză valabilă... El aşteaptă cu o dorinţă mai mult decât dureroasă noaptea nunţii, (în jurul celor câteva zeci de minute din această noapte gravitează, de fapt, întreaga carte) în vreme ce ea se gândeşte la această noapte cu groază. Groaza de a avea un corp străin în ea, un sentiment pe care, din lecturile mele, aud că l au experimentat multe tinere domnişoare, din vechime şi până azi.
Normal că lucrurile se termină prost, iar ultimele pagini par puţin trase de păr, dacă nu cumva chiar plicticoase, dacă nu cumva aşa or trebui să fie...

vorbe pe care le am reţinut,
"(...) ea îşi petrecea zilele într un soi de anticameră, aşteptând cu nerăbdare să şi înceapă viaţa"
"Tatăl lui, Lionel, i a povestit mai târziu că în acea vară istoria şi a ţinut respiraţia timp de două luni, pe când se decidea dacă germana va fi sau nu limba maternă a lui Edward."
"Voia să lâncezească în acest moment dilatat, în aceste condiţii înveşmântate până în gât (...)"

Pe plaja Chesil - Ian McEwan - ed. Polirom
traducere şi note Ana- Maria Lişman

Autor poveste, caut final

Poveştile au un final.
Cel mai evaziv e ăla cu "au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi", care cre' că i bullshit.
Pe urmă mai e ăla cu el care pleacă cu avionul, vaporul, trenul sau fata. Îl găsim mai mult prin filme şi se mai apropie de realitate, tăind şansele lui fericiţi până la adânci bătrâneţi la 25%. Mai fair.

Şi mai e ăla cu prâslea cel voinic care reuşeşte să aducă merele de aur întru salvarea împărăţiei şi cucerirea vreunei toante. De notat, merele de aur.

A, păi în povestea pe care am scris o eu e plin de finaluri din astea, puţin prost plasate şi uneori răsucite. Sau prost scrise. Sau prost citite.

Pe scurt, fata mea cunoaşte un băiat, face amor cu el şi crede (final 1) că s ar putea să trăiască fericiţi până la adânci bătrâneţi. Cred că la prostia cronică a eroinei, a înghiţit fără clipeală bullshit-ul. Pe urmă, bizar (final2) tot fata pleacă, cu fata, dar şi cu trenul, dar fără băiat. Băiatul urmează să plece separat( final 3), după merele de aur dar autorul şi personajul habar n au dacă se mai întoarce cu ele.
Ştiu, povestea pare compusă numai din finaluri. Dar parcă trebuie unul definitiv, GREU, scris, nu tăcut, curajos, nu pieziş, un final care să se lupte, nu să se târâie de prost pe pământ. Un autor şi personajul său (ilf!) s au plictisit de poveste şi şi au luat tălpăşiţa, uite aşa! Am rămas eu cu personajul meu, cam nedumerite, cam dezorientate, întrebându ne una pe alta de câteva zile, ce ne facem de final. Azi ne am gândit să punem mâna pe pix şi, oricât de neterminată NI SE pare povestea acum, să scriem totuşi, adânc şi subliniat. (Mă scuzaţi, aş mai adăuga propoziţii gen " Dorina merge mai departe/ M am răcorit/ Mi am revenit" înainte de final, că altfel n ar mai fi final)

FINAL