Poate că unii dintre voi uită. Aveţi prea multe griji, prea multe de făcut, prea puţin timp ca să ascultaţi şi să simţiţi cu adevărat muzica, (aproape) orice muzică vă place...
În maşină sunteţi absenţi, (să se audă ceva acolo, mai bine decât veşnicele ştiri) mai bateţi darabana în ritm, fără ca măcar să vă daţi seama ce anume face să vă simţiţi mai bine. Fără să încercaţi să păstraţi starea aceea de bine, când vă pocneşte să claxonaţi prelung, aiurea, într-o coloană dintr-un blocaj de maşini, în care oricum nu se poate face nimic. Liniştiţi-vă. Acordaţi-vă timp. O să vedeţi că sunteţi nebuni după muzică, pentru că e cea mai simplă treabă din lume. Nu trebuie să fiţi frumoşi, nici slabi, nu trebuie nici măcar să ştiţi să citiţi. Orice cântec care e făcut dintr-o inimă de om e pe placul altor inimi de om. Restul, la fel de simplu, nu există (24 noiembrie).
Sunt pentru o zi şi jumătate la Munchen, ca să-l văd pe David Coverdale. Lansează un nou album, ( Live In The Shadow Of The Blues) cântă câteva piese unplugged şi vorbeşte cu noi. N-am dormit de două zile şi sunt frîntă, în magazinul Saturn e înghesuială de fani, în faţă am doi nemţălăi cât casa, în timp ce eu am doar un metru şaizeci. Stau pe vârfuri, încordată, emoţionată, aproape că-mi dau lacrimile de concentrare, uit de oboseală şi stau aşa, într-un echilibru fragil, întinsă ca o coardă,
să-l văd în timp ce-l aud, să-i văd zîmbetul ăla cu care a cucerit cinci generaţii. “Today is a very special day for me, because my grand daughter, Matilda, has her first christening here, in Munich”. Dacă zâmbetul ăla e al unui bunic, atunci sunt de acord să îmbătrînesc (25 noiembrie).
Acasă din nou, epuizată, ascult o brambureală de piese, Ordinary World de la Duran, Judgement Day de la Whitesnake, Too Much Love Will Kill You de la Brian May, Tears In Heaven de la Eric Clapton, If I Ever Lose My Faith In You de la Sting şi favoriţii români care mai “trăiesc”, Holograf, cu Şi băieţii plâng.
Înainte de fraza asta aveam două mii şi ceva de caractere, aşa că, normal, nu-mi mai rămâne loc să vă traduc DE CE şi CUM ne atinge muzica. Dacă vă opriţi o clipă, veţi avea singuri, cu adevărat, onoarea...(27 noiembrie)
Ana M. Călin
În maşină sunteţi absenţi, (să se audă ceva acolo, mai bine decât veşnicele ştiri) mai bateţi darabana în ritm, fără ca măcar să vă daţi seama ce anume face să vă simţiţi mai bine. Fără să încercaţi să păstraţi starea aceea de bine, când vă pocneşte să claxonaţi prelung, aiurea, într-o coloană dintr-un blocaj de maşini, în care oricum nu se poate face nimic. Liniştiţi-vă. Acordaţi-vă timp. O să vedeţi că sunteţi nebuni după muzică, pentru că e cea mai simplă treabă din lume. Nu trebuie să fiţi frumoşi, nici slabi, nu trebuie nici măcar să ştiţi să citiţi. Orice cântec care e făcut dintr-o inimă de om e pe placul altor inimi de om. Restul, la fel de simplu, nu există (24 noiembrie).
Sunt pentru o zi şi jumătate la Munchen, ca să-l văd pe David Coverdale. Lansează un nou album, ( Live In The Shadow Of The Blues) cântă câteva piese unplugged şi vorbeşte cu noi. N-am dormit de două zile şi sunt frîntă, în magazinul Saturn e înghesuială de fani, în faţă am doi nemţălăi cât casa, în timp ce eu am doar un metru şaizeci. Stau pe vârfuri, încordată, emoţionată, aproape că-mi dau lacrimile de concentrare, uit de oboseală şi stau aşa, într-un echilibru fragil, întinsă ca o coardă,
să-l văd în timp ce-l aud, să-i văd zîmbetul ăla cu care a cucerit cinci generaţii. “Today is a very special day for me, because my grand daughter, Matilda, has her first christening here, in Munich”. Dacă zâmbetul ăla e al unui bunic, atunci sunt de acord să îmbătrînesc (25 noiembrie).
Acasă din nou, epuizată, ascult o brambureală de piese, Ordinary World de la Duran, Judgement Day de la Whitesnake, Too Much Love Will Kill You de la Brian May, Tears In Heaven de la Eric Clapton, If I Ever Lose My Faith In You de la Sting şi favoriţii români care mai “trăiesc”, Holograf, cu Şi băieţii plâng.
Înainte de fraza asta aveam două mii şi ceva de caractere, aşa că, normal, nu-mi mai rămâne loc să vă traduc DE CE şi CUM ne atinge muzica. Dacă vă opriţi o clipă, veţi avea singuri, cu adevărat, onoarea...(27 noiembrie)
Ana M. Călin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu