Creatorul de teatru

Cred că trebuia să văd piesa asta mai devreme. Ea cică e montată din 2001 şi asta se simte. Lucrurile spuse acolo sunt noi şi perimate în acelaşi timp. Vechi obsesii ale lui Marcel Iureş, probabil şi ale lui Alexandru Dabija (şi mai ştiu eu ale cărui actor-regizor din generaţia pronunţiei corecte, largi, complete, teatrale, ce să mai) se regăsesc în acest spectacol. Mulţi actori nu mai sunt actori, nu ştiu decât să urle, nu mai ştiu să vorbească, să pronunţe, să simtă. Din cauza acestora, însă, TOŢI au parte de turnee în condiţii mizere şi de specatori imbecili, ( genul despre care vorbesc Alice Georgescu în Dilema şi Mihaela Mihailcov în Şapte Seri ) care habar n-au ce văd şi aplaudă frenetic tot. Oameni netalentaţi păşesc fără respect pe scândura sacră a teatrului, etc, etc, etc.
Eu sunt de acord cu toate aceste chestii. Problema e că degeaba se manifestă în cerc închis şi la un nivel atât de mic, pistonând pe mereu aceleaşi puncte,deja necrozate. Şi, mai ales, în faţa unui public inteligent, care pricepe (în mare măsură) despre ce vorbeşti, dar habar n-are ce să facă mai departe.
Îmi doresc să-l văd pe dl. Iureş ( pe care l-am adorat de la vârsta de 5 ani !) jucând roluri care i-ar veni mai puţin mănuşă, dar l-ar provoca mai mult. Cred că vremea monoloagelor lungi şi a omului orchestră a trecut. Mai vreau puţină zvăpăiere de la acest actor atât de interesant. Şi capabil ?
Nu mă supăr că a mai pus o dată degetul pe rană. Dar cum de ne arde tot pe NOI, toţi (în cel mai bun caz !) cei 107 oameni din sala Teatrului Act, în vreme ce Piranda se mărită 2007, la Palat ?