e duminică lap prânz, pe la ferestre vine o boare care aduce un val de căldură, am băut cafeaua şi am mâncat un pepene galben,(întreg!) iar acum şedeam cu faţa la facebook când m a apucat filosofarea sau poate nu tocmai.
mă găsesc în etapa concediului (sau vacanţei, că firea mea refuză şi la anii ăştia termenul de concediu care mă asociază cu cel de om al muncii..) de odihnă, care prefaţează prenatalul. alternez pase de îngrijorare extremă, (care închid ochii diplomatic asupra unor probleme înfricoşătoare despre cum va fi naşterea sau cum vor fi primele zile acasă cu cel mic) în care mă pierd printre insule misterioase de informaţii despre suzete, vaccinuri, hrană raw, (wtf) colici, ţipete şi diaree, ba chiar activităţi de recreere pentru vârstele de la 0 la 3 luni, cu stările (mai lungi şi mai relaxante) de visare, în care pur şi simplu mă limitez la a lăsa pruncu' să se dezvolte în cuibul lui, de unde mai aruncă nişte şuturi care mă fac -deocamdată- să zâmbesc.
în majoritatea timpului - care şi a schimbat substanţa în aceste ultime zile, de când sunt liberă şi nu mai fac nimic - mă simt ca rătăcind printr un edificiu al lentorii, în care simt schimbări majore, deşi nu văd deocamdata mai nimic schimbat - doar pe mine, grasă, mai greoaie şi cu burta mare, deşi nu cea mai mare. în orice caz, reflectez fără puterea unei opinii la aceeaşi zi a anului trecut, când dacă cineva mi ar fi zis că la un an distanţă o să mă pregătesc să întâmpin unul mic, i aş fi râs straşnic în nas. mă simţeam foarte departe de asta şi în 7 februarie, când am aflat că port pe cineva. mî gândeam la zilele astea de stat acasă şi mi se păreau atât e departe...şi iată le. acum mi se pare că octombrie este atât de departe şi, probabil, va fi hop şi el imediat. şi pe urmă (vezi cum se închid diplomatic ochii?) cel mic. lumea va fi atunci făcută din el, părinţi, bunici şi străbunică şi unchi şi mătuşi. şi pentru el va fi lumea de acadea.
eu mă găsesc în mijlocul unor lucruri pe care mi le am dorit, poate fără să mi dau prea bine seama că aşa mi le doresc. o relaţie deschisă, care respectă neputinţa mea de a sta alături de un bărbat zi de zi, noapte de noapte, teama de plictis şi deranj şi discuţii nervoase şi - probabil de evitat, dar nu din ce am văzut eu - vorbe grele şi despărţiri. prefer micile (ca timp) dar marile (ca intensitate) oaze de tandreţe, bucurie, zâmbet, alint şi dragoste pe care ni le oferim unul altuia, chiar dacă suntem legaţi în echilibrul fragil dintre dracii mei -că nu pot dispune de el când vreau - şi temerile lui -un copil, o nouă complicaţie - şi spaima comună că mica apariţie ne va îndepărta. Totuşi, cred până şi tipul relaţiei noastre ne va ajuta să ne regăsim cu drag şi dragoste, o dată ce orgoliile convenienţelor vor fi depăşite de ambele părţi. cred cu putere că oamenii trebuie să încerce să fie fericiţi, aşa că trebuie să şi ia fericirea sub forma în care ea doreşte să vină, atenţi doar să nu le provoace nefericire altora.
Familia mea, la care ţin imens de mult - dar care, prin membrii săi, pe rând, nu face excepţie de la principiul auto-aplicat al sufocării - e destul de bine. Membrii săi mai vârstnici au acceptat, în grade felurite de bucurie sau resemnare, mica apariţie. Cum nu ştiu deocamdată decât vag ce vasăzică să fie cineva părinte, nu mi pot imagina nici pe departe ce va fi însemnând pentru ei să fie bunici şi străbunici. Cei tineri acceptă fără mare farfuzeală rolul de unchi, deşi au mici nemulţumiri şi firave speranţe cu privire la sexul viitorului lor nepot:) A fost, în orice caz, o adevărată distracţie să mi văd fraţii la acele cursuri Lamaze la care mă încăpăţânez să mă duc, ca să mă simt eu mai liniştită şi poate un sfert mai pregătită. Unul din ei, maestrul vorbelor de duh şi al uşurinţei aparente în purtare în societate, a încremenit, cu gura închisă, cu ochii beliţi şi speriaţi aţintiţi asupra a ceea ce se petrecea acolo. Celălalt, foarte calm, tăcut şi empatic, m a mângâiat, mi a făcut masaj, m a pupat pe mâini şi pe obraz, făcând probabil grupul să i confunde rolul.
Prietenii mei sunt drăguţi cu mine şi uimiţi. Cunoscuţii mi au tras, câţiva, scatoalca aia cu "erai ultima persoană la care mă aşteptam să facă un copil". La majoritatea, am asistat la această replică fără replică, doar clipind des. Câtorva le am cerut explicaţii şi am aflat că le e greu să creadă că o persoană atât de liberă şi nonşalantă va face faţă noilor cerinţe. Habar n am, n am să încerc să fac faţă...cred că am să încerc doar să mă descurc cu paşi mici, informându mă şi făcând mici greşeli, disperând din orice şi calmându mă cu un zâmbet nepreţuit. La vârsta asta, nu văd într o aşa schimbare o lipsire de libertate, ci un soi mai întortocheat şi condimentat al său. Sigur că a fi părinte aproape singur va dubla obstacolele, dar cine ştie dacă voi fi chiar singură mereu? Şi cine ştie dacă nu s au inventat armuri şi arme noi ca să lupţi cu aceste obstacole? Şi variantă "fără" ce mi ar fi adus?
În ultima parte, aş vrea să notez aici valul de simpatie şi amintiri pe care le stârneşte o burtică. N au existat multe doamne cu care să am o relaţie cât de cât aşezată, care să se poată abţine de la a povesti cum au fost la ele sarcina şi naşterea. La unele au trecut câteva luni, la altele câţiva ani. La vara mea 15, La Cătă un majorat,la doamna cu magazinul din colţ 20 şi, la mama între 29 şi 36, iar la bunica 60! Şi pentru toate parcă a fost ieri. Toate îţi pot reda cu lux de amănunte şi ochii vii cum şi au aşteptat şi cum le au venit pe lume copiii, ce zâmbet aveau cei mici în primele clipe, apoi în următoarele clipe, apoi în următoarele clipe... Mi e pare fermecat şi fascinant cum o burtică nouă readuce în amintirea imediată trăiri depărtate. Mi se pare, de asemenea, fascinant cum eu, un om până mai de curând lipsit de răbdare şi permanent cuprins de neastâmpăr, stau şi ascult cu pacienţă şi interes aceste poveşti, speriindu mă mai puţin sau mai mult, după cum o cere firul istorisirii.
Poate, cine ştie, de fapt, cel mai mult m am schimbat eu.
Se afișează postările cu eticheta Eu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Eu. Afișați toate postările
7.8.11
17.3.10
principii şi cucuie
depeşe
ieri am făcut o plimbare de la Aviatorilor la Universitate, semn că frământările de mai multe feluri sunt mari. în vreme ce dezbăteam în sine pe marginea tăierii sau adăugării unor zero-uri, am trecut printr o staţie de autobuz cu panouri branduite Millenium Bank. Fericirea începe acasă, zâmbeau dragii mei Holograf, pe faţa exterioară şi interioară a panourilor. Pe băncuţa din staţie dormea, ghemuit, un aurolac de vârsta lor.
vieţile noastre sunt fucked up rău de tot. unul e căsătorit dar despărţit de distanţă şi finanţe, altul are o relaţie în care fiecare stă la el acasă, un al treilea are ghiocei la tâmple şi fluturi în burtă, în vreme ce îi găteşte copilului şi jumătăţii oficiale,câţiva nu şi revin cu anii în urma unei mari iubiri. între toţi aceştia, alţi noi, (noi ceilalţi)orbecăim resemnaţi prin lipsa de afecţiune şi suntem atât de uscaţi, încât uneori ajunge să ni se pară vitală orice mână blândă. ne trezim însă tare repede, când uşa de la bloc se închide în faţa noastră, şi noi rămânem pe covoraşul murdar din faţa blocului, până la următoarea plimbare târzie, în care dăm în stâlpi şi n gropi urmărind mâna cea moale. dacă am considera că principiile sunt doar nişte cucuie pe capul realităţii, am ajunge aproape la fel de nefericiţi ca cei cu relaţii în regulă, dar care, luate la bani mărunţi, sunt aşa de în neregulă...
refuz din toate puterile să devin aurolac sau căţel vagabond.
ieri am făcut o plimbare de la Aviatorilor la Universitate, semn că frământările de mai multe feluri sunt mari. în vreme ce dezbăteam în sine pe marginea tăierii sau adăugării unor zero-uri, am trecut printr o staţie de autobuz cu panouri branduite Millenium Bank. Fericirea începe acasă, zâmbeau dragii mei Holograf, pe faţa exterioară şi interioară a panourilor. Pe băncuţa din staţie dormea, ghemuit, un aurolac de vârsta lor.
vieţile noastre sunt fucked up rău de tot. unul e căsătorit dar despărţit de distanţă şi finanţe, altul are o relaţie în care fiecare stă la el acasă, un al treilea are ghiocei la tâmple şi fluturi în burtă, în vreme ce îi găteşte copilului şi jumătăţii oficiale,câţiva nu şi revin cu anii în urma unei mari iubiri. între toţi aceştia, alţi noi, (noi ceilalţi)orbecăim resemnaţi prin lipsa de afecţiune şi suntem atât de uscaţi, încât uneori ajunge să ni se pară vitală orice mână blândă. ne trezim însă tare repede, când uşa de la bloc se închide în faţa noastră, şi noi rămânem pe covoraşul murdar din faţa blocului, până la următoarea plimbare târzie, în care dăm în stâlpi şi n gropi urmărind mâna cea moale. dacă am considera că principiile sunt doar nişte cucuie pe capul realităţii, am ajunge aproape la fel de nefericiţi ca cei cu relaţii în regulă, dar care, luate la bani mărunţi, sunt aşa de în neregulă...
refuz din toate puterile să devin aurolac sau căţel vagabond.
16.3.10
Înapoi în şa
ş a dracului, că aşa s eu.
am câteva - nu mi dau seama, multe, puţine? - chestii care îmi cam gâdilă nervii, ăia pe care da, ştiu că i am, ştiu că eu sunt mereu nervoasă şi/sau acră, I can live with it, aşa că şi restul, apropo, primul lucru mă enervează chiar la mine, că nu renuţa la stupida asta de engleză, e influenţa facebook ului sau a vorbitului singură prin casă, a Kumm ilor sau pur şi simplu a faptului că engleza e o limbă mai esenţială, habar n am, da' tot mă enervează, aşa că sunt la fel de dură cu mine ca şi cu alţii, na.
mă enervează lipsa de eleganţă sau tact a unor remarcI (sau e pentru obsedaţi) într un anumit context. bunăoară, genul " ce bine/rău arăţi, vai ce ai slăbit/te ai îngrăşat, ce bine/ ce rău îţi stă machiată, ţi s a rupt, ţi s a strâmbat, ţi-ai pus/nu mai porţi ochelari" etcaetera etcaetera. Întotdeauna am detestat să atrag atenţia asupra mea altfel decât prin ceea ce vorbesc şi povestesc, iar când o astfel de remarcă ţi e adresată în liftul unităţii, când eşti cu un singur cunoscut/ă şi înconjurat în rest de necunoscuţi,pe balcon cu colegi cunoscuţi necunoscuţi la fumat, la restaurant,la film, la cinema, orice spaţiu public care nu încurajează manifestările zgomotoase - mi se pare pfai oribil. automat, adică de cele mai multe ori fără să vrea, ochii necunoscutului se întorc la mutra, ochii, buzele, şoldurile, picioarele tale şi ncep să te şi le dimensioneze după gusturile sau părerile proprii.
Ah, şi mă mai enervează moderat una cu " ce frumoasă eşti azi!" când ţi ai trântit rimelrujanticearcăndermatograf. Băi, adică cum băi, că sunt exact aceeaşi, şi doar lipsa ta de imaginaţie te face să vezi frumos ceva la mine doar atunci când e scos în evidenţă prin mijloace nu tocmai nu tocmai naturale.
Mă voi întoarce cu alte minunăţii din lumea celor cu care eşti familiar, poate chiar dintr ale mele.
am câteva - nu mi dau seama, multe, puţine? - chestii care îmi cam gâdilă nervii, ăia pe care da, ştiu că i am, ştiu că eu sunt mereu nervoasă şi/sau acră, I can live with it, aşa că şi restul, apropo, primul lucru mă enervează chiar la mine, că nu renuţa la stupida asta de engleză, e influenţa facebook ului sau a vorbitului singură prin casă, a Kumm ilor sau pur şi simplu a faptului că engleza e o limbă mai esenţială, habar n am, da' tot mă enervează, aşa că sunt la fel de dură cu mine ca şi cu alţii, na.
mă enervează lipsa de eleganţă sau tact a unor remarcI (sau e pentru obsedaţi) într un anumit context. bunăoară, genul " ce bine/rău arăţi, vai ce ai slăbit/te ai îngrăşat, ce bine/ ce rău îţi stă machiată, ţi s a rupt, ţi s a strâmbat, ţi-ai pus/nu mai porţi ochelari" etcaetera etcaetera. Întotdeauna am detestat să atrag atenţia asupra mea altfel decât prin ceea ce vorbesc şi povestesc, iar când o astfel de remarcă ţi e adresată în liftul unităţii, când eşti cu un singur cunoscut/ă şi înconjurat în rest de necunoscuţi,pe balcon cu colegi cunoscuţi necunoscuţi la fumat, la restaurant,la film, la cinema, orice spaţiu public care nu încurajează manifestările zgomotoase - mi se pare pfai oribil. automat, adică de cele mai multe ori fără să vrea, ochii necunoscutului se întorc la mutra, ochii, buzele, şoldurile, picioarele tale şi ncep să te şi le dimensioneze după gusturile sau părerile proprii.
Ah, şi mă mai enervează moderat una cu " ce frumoasă eşti azi!" când ţi ai trântit rimelrujanticearcăndermatograf. Băi, adică cum băi, că sunt exact aceeaşi, şi doar lipsa ta de imaginaţie te face să vezi frumos ceva la mine doar atunci când e scos în evidenţă prin mijloace nu tocmai nu tocmai naturale.
Mă voi întoarce cu alte minunăţii din lumea celor cu care eşti familiar, poate chiar dintr ale mele.
day. one day. a beautiful day
mă uit afară şi dacă firea mea optimistă m ar lăsa, m aş întreba la ce bun ziua asta aşa frumoasă. dar felul meu vesel îndepărtează în grabă genul ăsta de întrebare. mă bucur să mi văd căţelul aşezat confortabil în pata de soare de pe covor, dormind ameţit de căldura nesperată. mă tot uimesc de confuzz, pare un album din altă lume, încremenit în player ul lenei ultimelor zile. imediat îmi cremuiesc mâinile aspre şi am plecat. să mi repet ritmul pe care l am creat - ei, mare scofală- într un moment destul de adânc de tristeţe, aseară. cu el, am auzit şi un cântec în minte. tot unul cam trist, dar azi e o altă zi. şi ritmul e simpatic. la bună vedere:)
13.3.10
de fiecare dată când o poveste nouă mi dă târcoale, mă gândesc la tine şi nu o pot primi. chiar dacă povestea nu e valabilă, chiar dacă nu mă pot îndrăgosti, chiar dacă aproape nici măcar nu flirtez, chiar dacă devin doar puţin tristă, chiar dacă vine tăvălug peste mine şi aproape că nu pot să mă opun, chiar dacă mă prostesc, chiar dacă mi e simpatic, chiar dacă mi place el sau doar mâinile lui, chiar dacă mă ţine de mână, chiar dacă e corect sau greşit, de fapt chiar dacă orice, mă gândesc la tine şi ratez.
stau şi mă gândesc că a trecut totuşi atâta timp şi a fost aşa de rău încât nu mi aş mai dori să se repete, ştiu că nu s a putut de la început, că nu se poate şi că nu se va putea, sunt om mare şi ştiu toate lucrurile astea simple, care se traduc printr un ridicat neputincios din umeri. ştiu toate astea la fel cum ştiu că trebuie să mă spăl pe dinţi şi să compostez bilet când mă urc în autobuz.
dar când o poveste îmi dă din nou târcoale, şi aproape doar atunci, mă gândesc la tine şi mă transform din nou într un copil mic, cu dinţii de lapte, care nu plăteşte bilet şi te iubeşte.
stau şi mă gândesc că a trecut totuşi atâta timp şi a fost aşa de rău încât nu mi aş mai dori să se repete, ştiu că nu s a putut de la început, că nu se poate şi că nu se va putea, sunt om mare şi ştiu toate lucrurile astea simple, care se traduc printr un ridicat neputincios din umeri. ştiu toate astea la fel cum ştiu că trebuie să mă spăl pe dinţi şi să compostez bilet când mă urc în autobuz.
dar când o poveste îmi dă din nou târcoale, şi aproape doar atunci, mă gândesc la tine şi mă transform din nou într un copil mic, cu dinţii de lapte, care nu plăteşte bilet şi te iubeşte.
12.3.10
orez, urzici, peripeţii şi my six
ieri am fost la filmare prin zăpezi, cu onorabilul Puştiu şi cu preferata moldo. În afară de filmarea cea anostă, în care ne am străduit să facem exaaaact ce mi place mie mai puţin - vox pop - am avut numai realizări. am aflat de la cei doi moldoveni un nou tip de mâncare pe bază de ierburi şi mi am pus în gând - era abia ora 11.00 şi nămeţii alienau tot - să l şi pregătesc seara. aşa că moldo mi a donat din urzicile ei, care au călătorit prin geantă la serviciu, în maşina lu dan, în metrou, la cărtureşti - au fost martorele investirii unei mici averi în aerosmith! tui, zise prinţesa - pentru ca n cele din urmă să ajungă la mai jos menţionata tincuţa, unde au fost uitate. acolo e un fel de groapa marianelor îmi place mie să zic, nu c aş fi eu o zăpăcită, care şi uită tot ce poate peste tot, fază îngrijorătoare, deci, n aş fi bună de amantă. ha. şi pe urmă dă i şcoală, că nu poţi să nveţi să baţi toba, fără să baţi toba. şi pe urmă m a luat profu de un picior, ne am aruncat în maşina mititică şi m a lăsat în tineretului, să recuperez urzicile de la vecina 48c, la 10 seara. în maşină, alt năzdrăvan:
-şi tu ce faci din urzici, spanac?
- cum, mă, să facă din urzici spanac?
dă i şi râzi.
am ajuns acasă noaptea, într o formă de zile mari, gata să stric mâncare. nu prea am stricat o, da nici bine nu mi a fost, întrucât urzicile " gata curăţate, doamnă" s au dovedit a avea codiţe cam lungi, pe care le am remarcat abia după ce fierseseră pe jumate, şi niscaiva fire de iarbă negre. dă i, scoate le, clăteşte le, curăţă le de bârne , gândeşte te puţin şi...mda, toacă le, cu tot cu codiţe. am uitat să zic că înainte de asta, pe când le am spălat să le pun în apă şi m au urzicat ca naiba, mi am adus aminte de scumpa mea bunică, las că i bine să te urzice, mamă, să le laşi (de parcă ai ce să le faci) că nu mai faci reumatism.
după ea şi după tata, care crede că atunci când pisica îşi bagă gheruţele în tine când stă în poală de fapt îţi face masaj şi te scapă de nervi - asta cred că e de fapt o mânărie exclusis pentru mine, că numai eu sunt mereeeeeu plină de nervi - ar trebui să stăm liniştiţi şi să suportăm dureri şi corvezi, că fac bine. mă rog, de dragu bunicii şi al urzicilor, am stat.
orezu a fost basmati, foarte înşelător, că i subţire şi nu pare să crească, da m am descurcat. am călit şi ceapă, cu uşile şi ferestrele toate deschise. şi morcov. şi amestecă bine. din păcate, ăsta i genu ăla de mâncare care, atunci când e fierbinte, n are absolut nici un gust, aşa că am intrat în panică, că nu i bună. sare, piper, un vârf de aperitiv ardei găsit prin frigider... m am consolat. păi din orez care e...orez şi urzici care oricum sunt fade fără mămăliguţă şi usturoi, ce naiba să iasă?
am adăugat şi măslinele băgate în reţetă de Puştiu şi am aşteptat să l vedem pe prof la capatos, ocazie cu care ne am readus aminte că emisiunea lui e oribilă, oribilă de tot, având, aseară, ocazia maximă de a vedea culmea dejecţiilor - pe oana zăvoranu. uitatul la emisiune a fost o tortură, serios. dar mâncarea a ieşit bună.
mi a plăcut leapşa văzută la mara w., de fapt mi a plăcut felul în care i a răspuns ea. fără mari spreanţe, încerc totuşi, şi eu, că tot am făcut varză pe aici- în ultimul timp mi am pierdut răbdarea, nu mai am chef să scriu, e primul semn că vine totuşi la primavera sau că, pur şi simplu m am plictisit de bloggăreală...
1. Trăieşte fără să te abţii de la nimic!
fă tot ce poţi şi ai chef să faci. stai acasă sâmbăta seară fără remuşcări sau ieşi şi aruncă te în vâltoarea chitarelor, a dansului sau a paharelor de whisky şi a gurilor şi braţelor necunoscute, care te pot înconjura. croşetează, ascultă un disc, dă ţi ultimii bani pe un concert, sigur n o să mori de foame mâine, un suflet plin şi fericit rezistă numai cu apă şi, mă rog, ţigări. deci, păstrează ţi bani de ţigări!
2. Râzi.
din orice şi din nimic. râzi de o întâmplare prostească, râzi de un film, râzi că ţi au căzut floricelele pe jos la film, - chiar dacă trebuie să le strângi - că ai luat o amendă usturătoare sau că ţi a dispărut maşina din parcare. că ţi ai pierdut cardurile şi ai întârziat la serviciu, că ţi a ieşit un lucru bun sau prost, că te ai apucat de ceva nou sau ai cunoscut pe cineva nou. mă rog, fă ţi mari rezerve de râs, o să ai nevoie de ele.
3. Nu renunţa
nu lăsa lenea sau oboseala sau lipsa de chef sau indispoziţia trecătoare să ţi strice programul. nu renunţa la ceea ce voiai să faci, nu da înapoi de la o invitaţie, nu lăsa cu buza umflată oamenii care te aşteaptă. nu spune nu unei mâini întinse, DOAR dintr un episod de silă metafizică. nu ţi închide fereastra către veselie, vineri seară, armonie şi ritm. nu te lăsa pradă unei plictiseli de moment, nu obosi. nu renunţa.
4. Închide ţi sertarele
asta e o dudă feng shui, dar eu folosesc imaginea cu alt scop. termină ţi poveştile şi închide sertarele după ele. nu le lăsa să te urmărească toată viaţa, jumătate de viaţă, un sfert sau un an. te ai bucurat sau ai suferit să le trăieşti, dar când se încheie încearcă să fii deştept şi să vezi că s au încheiat, aşa cum se termină cărţile, filmele, joaca, melodia. eu n am reuşit de fiecare dată, succes.
5. Regretă, iartă, crede şi uită.
Cred că dacă ţi pare rău pentru toate vorbele proaste, gesturile necugetate şi greşelile pe care le ai făcut, chiar şi o clipă, chiar şi numai când eşti faţă n faţă cu tine, chiar şi când nu eşti sigur că e vina ta, eşti iertat. Chiar şi dacă numai tu te ierţi, mi se pare important. Crede mereu. Ce ţi se spune, ce ţi se arată, nu căuta înţelesuri ascunse, nu fii suspicios, nu te uita cu coada ochiului. priveşte, drept, senin, miop sau nu, înainte şi crede tot ce vezi. Ce a fost sau n a fost adevărat se va alege după aceea, fără vina sau păcatul tău. Tu crede. După ce s a ales bobul de negina, pe ultima îţi va fi mult mai uşor s o uiţi.
6. Fii simplu, impetuos, voios şi natural.
Prin această chestie vreau să spun că mie nu mi plac flegmaticii, triştii, pesimiştii de cursă lungă şi persoanele care poartă încălţări care le fac picioarele să arate oribil doar fiindcă sunt la modă. care şi stăpânesc veselia pentru că sunt în cimitir, la film, într o expoziţie sau la un congres, în ora de geografie cu un prof turbat sau în faţa unui tribunal de divorţ. care gândesc de încă paişpe ori deşi gândul dintâi a fost cel veritabil, cel puternic. care rostesc EU pentru că aşa e corect şi ţin umerii drepţi la masă, deşi nu le vine, care nu înjură că sunt în biserică şi stau la coadă fără să protesteze în faţa unui ghişeu imbecil. care nu se ceartă cu poliţiştii de teama amenzii, cu profii de teama promovării şi cu şefii de teama concedierii. care răspund la telefonul personal la miezul nopţii, că aşa i caută şeful. care se bucură făţiş de cadouri care nu le plac şi acceptă companii pe care nu le agreează. care citează din kafka singurul citat disponibil, ca să demonstreze că l au citit, care vor să demonstreze ceva orice. că sunt puternici când se simt slabi, că sunt necruţători când integritatea lor e ca o baligă, că sunt bogaţi când intră la bamboo.
Mie 10 reguli mi se par cam multe. Şi fac şi eu ca peculiara. desigur, pam pam
-şi tu ce faci din urzici, spanac?
- cum, mă, să facă din urzici spanac?
dă i şi râzi.
am ajuns acasă noaptea, într o formă de zile mari, gata să stric mâncare. nu prea am stricat o, da nici bine nu mi a fost, întrucât urzicile " gata curăţate, doamnă" s au dovedit a avea codiţe cam lungi, pe care le am remarcat abia după ce fierseseră pe jumate, şi niscaiva fire de iarbă negre. dă i, scoate le, clăteşte le, curăţă le de bârne , gândeşte te puţin şi...mda, toacă le, cu tot cu codiţe. am uitat să zic că înainte de asta, pe când le am spălat să le pun în apă şi m au urzicat ca naiba, mi am adus aminte de scumpa mea bunică, las că i bine să te urzice, mamă, să le laşi (de parcă ai ce să le faci) că nu mai faci reumatism.
după ea şi după tata, care crede că atunci când pisica îşi bagă gheruţele în tine când stă în poală de fapt îţi face masaj şi te scapă de nervi - asta cred că e de fapt o mânărie exclusis pentru mine, că numai eu sunt mereeeeeu plină de nervi - ar trebui să stăm liniştiţi şi să suportăm dureri şi corvezi, că fac bine. mă rog, de dragu bunicii şi al urzicilor, am stat.
orezu a fost basmati, foarte înşelător, că i subţire şi nu pare să crească, da m am descurcat. am călit şi ceapă, cu uşile şi ferestrele toate deschise. şi morcov. şi amestecă bine. din păcate, ăsta i genu ăla de mâncare care, atunci când e fierbinte, n are absolut nici un gust, aşa că am intrat în panică, că nu i bună. sare, piper, un vârf de aperitiv ardei găsit prin frigider... m am consolat. păi din orez care e...orez şi urzici care oricum sunt fade fără mămăliguţă şi usturoi, ce naiba să iasă?
am adăugat şi măslinele băgate în reţetă de Puştiu şi am aşteptat să l vedem pe prof la capatos, ocazie cu care ne am readus aminte că emisiunea lui e oribilă, oribilă de tot, având, aseară, ocazia maximă de a vedea culmea dejecţiilor - pe oana zăvoranu. uitatul la emisiune a fost o tortură, serios. dar mâncarea a ieşit bună.
mi a plăcut leapşa văzută la mara w., de fapt mi a plăcut felul în care i a răspuns ea. fără mari spreanţe, încerc totuşi, şi eu, că tot am făcut varză pe aici- în ultimul timp mi am pierdut răbdarea, nu mai am chef să scriu, e primul semn că vine totuşi la primavera sau că, pur şi simplu m am plictisit de bloggăreală...
1. Trăieşte fără să te abţii de la nimic!
fă tot ce poţi şi ai chef să faci. stai acasă sâmbăta seară fără remuşcări sau ieşi şi aruncă te în vâltoarea chitarelor, a dansului sau a paharelor de whisky şi a gurilor şi braţelor necunoscute, care te pot înconjura. croşetează, ascultă un disc, dă ţi ultimii bani pe un concert, sigur n o să mori de foame mâine, un suflet plin şi fericit rezistă numai cu apă şi, mă rog, ţigări. deci, păstrează ţi bani de ţigări!
2. Râzi.
din orice şi din nimic. râzi de o întâmplare prostească, râzi de un film, râzi că ţi au căzut floricelele pe jos la film, - chiar dacă trebuie să le strângi - că ai luat o amendă usturătoare sau că ţi a dispărut maşina din parcare. că ţi ai pierdut cardurile şi ai întârziat la serviciu, că ţi a ieşit un lucru bun sau prost, că te ai apucat de ceva nou sau ai cunoscut pe cineva nou. mă rog, fă ţi mari rezerve de râs, o să ai nevoie de ele.
3. Nu renunţa
nu lăsa lenea sau oboseala sau lipsa de chef sau indispoziţia trecătoare să ţi strice programul. nu renunţa la ceea ce voiai să faci, nu da înapoi de la o invitaţie, nu lăsa cu buza umflată oamenii care te aşteaptă. nu spune nu unei mâini întinse, DOAR dintr un episod de silă metafizică. nu ţi închide fereastra către veselie, vineri seară, armonie şi ritm. nu te lăsa pradă unei plictiseli de moment, nu obosi. nu renunţa.
4. Închide ţi sertarele
asta e o dudă feng shui, dar eu folosesc imaginea cu alt scop. termină ţi poveştile şi închide sertarele după ele. nu le lăsa să te urmărească toată viaţa, jumătate de viaţă, un sfert sau un an. te ai bucurat sau ai suferit să le trăieşti, dar când se încheie încearcă să fii deştept şi să vezi că s au încheiat, aşa cum se termină cărţile, filmele, joaca, melodia. eu n am reuşit de fiecare dată, succes.
5. Regretă, iartă, crede şi uită.
Cred că dacă ţi pare rău pentru toate vorbele proaste, gesturile necugetate şi greşelile pe care le ai făcut, chiar şi o clipă, chiar şi numai când eşti faţă n faţă cu tine, chiar şi când nu eşti sigur că e vina ta, eşti iertat. Chiar şi dacă numai tu te ierţi, mi se pare important. Crede mereu. Ce ţi se spune, ce ţi se arată, nu căuta înţelesuri ascunse, nu fii suspicios, nu te uita cu coada ochiului. priveşte, drept, senin, miop sau nu, înainte şi crede tot ce vezi. Ce a fost sau n a fost adevărat se va alege după aceea, fără vina sau păcatul tău. Tu crede. După ce s a ales bobul de negina, pe ultima îţi va fi mult mai uşor s o uiţi.
6. Fii simplu, impetuos, voios şi natural.
Prin această chestie vreau să spun că mie nu mi plac flegmaticii, triştii, pesimiştii de cursă lungă şi persoanele care poartă încălţări care le fac picioarele să arate oribil doar fiindcă sunt la modă. care şi stăpânesc veselia pentru că sunt în cimitir, la film, într o expoziţie sau la un congres, în ora de geografie cu un prof turbat sau în faţa unui tribunal de divorţ. care gândesc de încă paişpe ori deşi gândul dintâi a fost cel veritabil, cel puternic. care rostesc EU pentru că aşa e corect şi ţin umerii drepţi la masă, deşi nu le vine, care nu înjură că sunt în biserică şi stau la coadă fără să protesteze în faţa unui ghişeu imbecil. care nu se ceartă cu poliţiştii de teama amenzii, cu profii de teama promovării şi cu şefii de teama concedierii. care răspund la telefonul personal la miezul nopţii, că aşa i caută şeful. care se bucură făţiş de cadouri care nu le plac şi acceptă companii pe care nu le agreează. care citează din kafka singurul citat disponibil, ca să demonstreze că l au citit, care vor să demonstreze ceva orice. că sunt puternici când se simt slabi, că sunt necruţători când integritatea lor e ca o baligă, că sunt bogaţi când intră la bamboo.
Mie 10 reguli mi se par cam multe. Şi fac şi eu ca peculiara. desigur, pam pam
18.2.10
când turnul de fildeş se dărâmă
sau balonul se sparge. sau globul de sticlă se sfărâmă. nu numai fragmente de colţi, usturimi de săpun şi cioburi îţi rănesc ochii.din păcate.
epidermic
siluete vagi şi adormite aşteaptă în ceaţă un autobuz pentru care plătesc bilet şi întârzie. îi face să trăiască temeri hilare: le întârzie ajunsul la timp către noul pas pe care l fac zilnic spre moarte. munca prost plătită, în condiţii mizere, plină de umilinţe, de dispoziţii aberante şi superiori de o prostie calitate superioară. tristeţe.
echilibrul
străzile pline de gropi pline de noroi. să umbli cu maşina e un joc periculos.videanu, eroare tehnică. silă.
gustul
ameţeală. unul scrie despre stat, despre impozite plătite la stat, despre cum impozitele plătite nu ajung la stat sau statul nu se uită în ce buzunar a băgat impozitele şi statul trage de mânecă tot contribuabilul, judecat deja pentru o infracţiune neînfăptuită. statul este stat degeaba. senzaţie de vomă.
văzul
orele care trec,împărţite în grămăjoare penibile, de câte un minut. orele în care stai şi păzeşti un căcat de tehnologie din care să faci un bici de emisie, şi în deadline. orele de somn, de prospeţime, de bună dispoziţie, orele care te ajută să construieşti zidul bun, se scurg.oboseală.
dinţi
rozi. lanţuri.fiere.boală.
lacrimi
stăpâni care şi părăsesc câinii mai vechi decât dragostea, fără să se uite înapoi. a good decision for a better life, job, money. sare pe obraz.
cordul
altul îşi îndură ziua de naştere, realizările, fineţea, sensibilitatea, eleganţa, frumuseţea, tinereţea. spasm. cuţit. puiul lor...
concluzii
turnul, balonul sau globul. pot să fie construite dintr o dragoste mare şi nereciprocă. înghite în ea toate zoaiele trăirilor cotidiene. pot să fie construite dintr o nesimţire congenitală, bani, burdihan, maşină, scaun. mă scuzaţi, nativă. pot să fie construite din nişte ochelari care acoperă centrul şi lasă doar perifericul. pot să fie înstrăinarea de lume.
exacerbat
când te întorci mort de somn, de enervare şi de epuizare acasă, când eşti la volan şi mergi printr o ceaţă cu câlţi, aigură te şi în dreapta, chiar dacă buna cuviinţă spune că nu vin maşini pe contrasens. poţi să omori un stol de pietoni maturi, cu mintea amorţită de puţinul somn de dinaintea unei noi zile de coşmar.
firul ierbii
plastilină magenta pentru fete. un ritm nou, care deşi lui tommy l, tommy a, tavi, jordi li s ar părea o scamă de morcov într un premolar, umflă de bucurie pieptul unui elev de clasa I.
uşurare
bucurie lăcrimoasă în avansul lui 1 Martie. Cu un strop de bine, ţi e înmiit mai bine.
mda, patetic. but still, the winner is. punct
epidermic
siluete vagi şi adormite aşteaptă în ceaţă un autobuz pentru care plătesc bilet şi întârzie. îi face să trăiască temeri hilare: le întârzie ajunsul la timp către noul pas pe care l fac zilnic spre moarte. munca prost plătită, în condiţii mizere, plină de umilinţe, de dispoziţii aberante şi superiori de o prostie calitate superioară. tristeţe.
echilibrul
străzile pline de gropi pline de noroi. să umbli cu maşina e un joc periculos.videanu, eroare tehnică. silă.
gustul
ameţeală. unul scrie despre stat, despre impozite plătite la stat, despre cum impozitele plătite nu ajung la stat sau statul nu se uită în ce buzunar a băgat impozitele şi statul trage de mânecă tot contribuabilul, judecat deja pentru o infracţiune neînfăptuită. statul este stat degeaba. senzaţie de vomă.
văzul
orele care trec,împărţite în grămăjoare penibile, de câte un minut. orele în care stai şi păzeşti un căcat de tehnologie din care să faci un bici de emisie, şi în deadline. orele de somn, de prospeţime, de bună dispoziţie, orele care te ajută să construieşti zidul bun, se scurg.oboseală.
dinţi
rozi. lanţuri.fiere.boală.
lacrimi
stăpâni care şi părăsesc câinii mai vechi decât dragostea, fără să se uite înapoi. a good decision for a better life, job, money. sare pe obraz.
cordul
altul îşi îndură ziua de naştere, realizările, fineţea, sensibilitatea, eleganţa, frumuseţea, tinereţea. spasm. cuţit. puiul lor...
concluzii
turnul, balonul sau globul. pot să fie construite dintr o dragoste mare şi nereciprocă. înghite în ea toate zoaiele trăirilor cotidiene. pot să fie construite dintr o nesimţire congenitală, bani, burdihan, maşină, scaun. mă scuzaţi, nativă. pot să fie construite din nişte ochelari care acoperă centrul şi lasă doar perifericul. pot să fie înstrăinarea de lume.
exacerbat
când te întorci mort de somn, de enervare şi de epuizare acasă, când eşti la volan şi mergi printr o ceaţă cu câlţi, aigură te şi în dreapta, chiar dacă buna cuviinţă spune că nu vin maşini pe contrasens. poţi să omori un stol de pietoni maturi, cu mintea amorţită de puţinul somn de dinaintea unei noi zile de coşmar.
firul ierbii
plastilină magenta pentru fete. un ritm nou, care deşi lui tommy l, tommy a, tavi, jordi li s ar părea o scamă de morcov într un premolar, umflă de bucurie pieptul unui elev de clasa I.
uşurare
bucurie lăcrimoasă în avansul lui 1 Martie. Cu un strop de bine, ţi e înmiit mai bine.
mda, patetic. but still, the winner is. punct
11.2.10
2 vorbe
nu m am dat deloc în vânt după acest* murakami mai puţin celebru. poate mi s a părut sau poate chiar e în cărţile lui o încercare violentă şi şocantă de a ieşi de sub umbra fratelui cel mare. totuşi, pe atari condiţii meteorologice, n am ajuns acasă după karenina II, aşa că m am înfipt într o moarte care survine doar după 300 de pagini: Ecstasy.
N am citit mult, dar tare mi a plăcut un moment în care un personaj reflectează: " nu mi dau seama ce i ar putea face pe aceşti oameni să sară în sus de bucurie". M am gândit, la rându mi, că nici eu nu ştiu, la o grămadă de oameni pe care i cunosc şi i iubesc, ce i ar face să sară în sus de bucurie.
pe mine? nu mai departe de acum câteva zile, vorbeam cu tata la telefon şi am ajuns la concluzia că el poate vedea prin camera web toată piaţa universităţii. doar faptul că eram singură, cu telefonul la ureche, m a împiedicat să sar şi să dau din mâini, ca să l salut pe tata. oricum, faza mi s a părut grozavă şi m a umplut de bucurie.
dar pe voi?
* am comis iniţial o greşeală de prostănac:) am tot crezut că murakami ryu şi murakami haruki sunt fraţi. nuş de ce, că doar eu nu sunt soră cu actorul Mihai Călin. Mulţam, Anonim:)
N am citit mult, dar tare mi a plăcut un moment în care un personaj reflectează: " nu mi dau seama ce i ar putea face pe aceşti oameni să sară în sus de bucurie". M am gândit, la rându mi, că nici eu nu ştiu, la o grămadă de oameni pe care i cunosc şi i iubesc, ce i ar face să sară în sus de bucurie.
pe mine? nu mai departe de acum câteva zile, vorbeam cu tata la telefon şi am ajuns la concluzia că el poate vedea prin camera web toată piaţa universităţii. doar faptul că eram singură, cu telefonul la ureche, m a împiedicat să sar şi să dau din mâini, ca să l salut pe tata. oricum, faza mi s a părut grozavă şi m a umplut de bucurie.
dar pe voi?
* am comis iniţial o greşeală de prostănac:) am tot crezut că murakami ryu şi murakami haruki sunt fraţi. nuş de ce, că doar eu nu sunt soră cu actorul Mihai Călin. Mulţam, Anonim:)
10.2.10
Ce-aş fi dacă aş fi
Îmi plac chestiile de genul ăsta, parcă ajung să mă ştiu mai bine sau mă ajută să mă inventez mai mult sau...cine ştie? Leapşa mi am luat o singură de la Maria
so, ce aş fi dacă aş fi...
o lună: noiembrie sau mai
o zi a săptămânii: vineri
o parte a zilei: seara
un animal marin: sepie
o direcţie: din păcate spun, pe lângă
o virtute: loialitate
o personalitate istorică: William Wallace
o planetă: una despre care credem că ştim multe, deşi nu ştim mare lucru... Marte?
un lichid: apă minerală
o pasăre: cuc
un tip de vreme: înnorată, umedă, nu prea caldă
un instrument muzical: baterieeeee
o emoţie: neliniştea febrilă a unui nou început
un sunet: de premier cu ramă:)
un element: Potasiu
un cântec: Different Parties by Kumm sau Easter by Marillion
un film: Me And You And Everyone We Know
un serial: nu pot să mă văd un serial
o carte: Teoria norilor by Stephane Audeguy
un personaj de ficţiune: mrs. Dalloway ?
un fel de mâncare: paste al oglio
un oraş: Barcelona
un gust: cel de caisă
o culoare: albastru
un material: in
un cuvânt: efort
o materie de şcoală: literatură universală
un personaj de desene animate: Morocănosul sau Dale
o formă: romb
un număr: 6
un mijloc de transport: teleschi
o haină: sacou de catifea bleumarin
so, ce aş fi dacă aş fi...
o lună: noiembrie sau mai
o zi a săptămânii: vineri
o parte a zilei: seara
un animal marin: sepie
o direcţie: din păcate spun, pe lângă
o virtute: loialitate
o personalitate istorică: William Wallace
o planetă: una despre care credem că ştim multe, deşi nu ştim mare lucru... Marte?
un lichid: apă minerală
o pasăre: cuc
un tip de vreme: înnorată, umedă, nu prea caldă
un instrument muzical: baterieeeee
o emoţie: neliniştea febrilă a unui nou început
un sunet: de premier cu ramă:)
un element: Potasiu
un cântec: Different Parties by Kumm sau Easter by Marillion
un film: Me And You And Everyone We Know
un serial: nu pot să mă văd un serial
o carte: Teoria norilor by Stephane Audeguy
un personaj de ficţiune: mrs. Dalloway ?
un fel de mâncare: paste al oglio
un oraş: Barcelona
un gust: cel de caisă
o culoare: albastru
un material: in
un cuvânt: efort
o materie de şcoală: literatură universală
un personaj de desene animate: Morocănosul sau Dale
o formă: romb
un număr: 6
un mijloc de transport: teleschi
o haină: sacou de catifea bleumarin
1.2.10
chestii fericite
am primit de la nişte oameni de care m am tot ferit un dar care m a mişcat, mai ales că dinspre ei mi a venit trupa asta după al cărei fix acest album mă înnebunesc. m a mişcat faptul că cineva din gaşca aia s a gândit la mine şi mi l a luat " de Crăciun", în vreme ce eu " nu v am luat nimic" şi mă aproape hotărâsem să nu le acord şanse la inima mea, aia profundă, aia ascunsă, aia nenorocită în care orice undă de şoc distruge ventricule.
am mai dat în emoţie şi atunci când doctorul care a operat kiri aşa frumos " ca să poată merge la vară la mare" s a dovedit a fi un cunoscut al altui posesor de cocker, şi abia aştept să l revăd pe sus numitul domn doctor la unul din concertele formaţiei.
it is kumm. and it is (also) mine.
4.1.10
Ş-am venit
înapoi cu un an nou şi pleznind de odihnă. În urma inspiraţiunii date acum 10 secunde de un blog american, m am uitat la ultimele post-uri din 2008, dar n am găsit nimic care să aducă a " ce-mi doresc pe 2009". Am găsit, de fapt, o singură frază. Una încare mi doream să fiu mai bună şi mai blândă, să semăn un pic mai mult cu un coleg cumsecade de la mine de la serviciu. Păi cred că pe alocuri am reuşit. Există sigur cineva cu care n am reuşit decât să fiu nerăbdătoare, intruzivă, nepoliticoasă şi posesivă. Dar e exact acelaşi cineva care mi a spulberat celălalt vis pe 2009, ascuns în cutele sufletului meu şi nepus pe blog - care este dejaaaaaaaaaaaaa destul de patetic - aşa că,mno, a fost tanda pe manda. ăla mi a fărmâmiţat visu', în replică eu i am stricat un an din viaţă, mi se pare corect şi suntem chit.
am avut o vacanţă minunată şi, lăsând la o parte că de vreo jumătate de an am senzaţia că mă desprind mai greu de acasă, că mi vine mai greu să plec de lângă ai mei, mă bucur totuşi c am şters o la paturi săseşti. am ajuns acolo în 28, pe un drum de tg mureş splendid, cu toţi copacii înzorzonaţi cu promoroacă, o pejoată mică ducând 3 oameni chiţăind de veselie pe un drum de poveste. am ajuns în casa preferată, ne am repartizat rapid patul, sertarele de la pat şi saltelele - pe ultima am ocupat o cu graţie eu, fiindcă am mers şi cu Kiri. Care, altminteri, se simte bine, a slăbit vreo 3kg, a început să se mişte mai agil, chiar aseară a făcut, fără să crâcnească, o plimbărică la Şosea, mulţumim de urări, numai bine şi la animalele voastre. Kiri a primit o păturică pentru duşumelele reci din "bucătăria" unde ne am petrecut zilele fumând, bând ţuică şi vin, discutând prostii sau filosofând, cititnd de la marie claire la evoluţia omului la romain garry. Bineînţeles că, datorită agilităţii cu trudă redobândite, cockera a preferat să se urce pe băncuţă, unde i am pus păturică, să nu stea, Doamne Fereşte, pe scândura goală, şi unde a dormit cu nasu n calorifer. se băbeşte Kiri, se băbeşte lumea, deci şi eu.
Am ieşit din casă într o singură seară, atrasă de săniuţă. Uliţa pe care stăteam era în pantă, numai bună. 5 oameni cu vârste oscilând între 33 şi 42 de ani au redevenit copii cu o repeziciune care a făcut timpul să pălească. Eu una m am întristat puţin, că nu mi mai aduceam aminte să mă fi dat pe vreun derdeluş serios, cu sania. Grija părinţilor de a nu ne rupe dinţii, picioarele sau gâtul s a adăugat la teama mea naturală de dureri şi -asta da, ţin minte- am privit cu spaimă orice petec de gheaţă pe care alţii alunecau voioşi, în copilărie. Acum, însă, pofta a învins. M am dat singură cu săniuţa, într un habarnism complet, mai mult rupând hăţurile şi înfrânând o, decât lăsând o să alunece. Apoi am primit în ajutor statura de înotătoare a prietenei mele, care s a hotărât că stai tu cuminte în faţă, că manevrez io sania cu picioarele. Astfel am prins viteză şi am tras nişte chiote de veselio- groază, care i au sculat pe cei din case, în special pe un "babalâc" din grupul noastru care oricum ne reproşa câte ceva la orice minut din zi, chestie care era să i atrgă moartea prin sufocarea de la 3 funduri de muiere urcate pe el în drumul de întoarcere, da,da.
N am făcut nimic altceva spectaculos. A, ba da, am bătut la scrabble. Şi n am ţipat la un şoricel care ne a umblat prin casă şi care, în vreme ce altora le a smuls zbierete de scârbă, mie mi a lăsat o urmă de simpatie. Posibil să aibă de a face ceva cu discursul din Inglorius Basterds, posibil că nu. Oricum, dacă discursul ofiţerului ar fi fost despre gândaci, n ar fi avut nici o tresărire în sufletul meu. Şoriceii sunt mai onorabili.
Tocmai mi am amintit -mă scuzaţi- că atunci când eram micuţă aveam la un moment dat un bob, da, pentru că şi ai mei ne au cumpărat în vremea aceea toate prostiile cu care se puteau răsfăţa şi bucura copiii. Bobul avea trei tălpici şi o dată tot ne am înfipt cu el în cap, pentru că ne am dat, într o clipă de neatenţie a aparţinătorilor, ne am dat,ziceam, exact pe platforma de pornire a telescaunului de la nu mai ştiu unde. Unde s a terminat platforma, am căzut direct în tălpica din mijloc, dar într o zăpadă afânată, fără probleme. Adică nu cred că micul semn din barbă îl am de acolo.
La paturi săseşti am mâncat cu spor fără carne sau cel puţin aşa mi a plăcut să cred, până în dimineaţa de 1 ianuarie, când am găsit un os de pui în salata a la russe. Mi ţipase unul cu o seară înainte că a găsit un os, dar toată gaşca a găsit de cuviinţă că face mişto de mine şi l a luat peste picior. Totuşi, înclinăm să credem -toţi- că gazda a fiert doar legumele în apa rămasă de la pui. Ceea ce pentru mine e din păcate totuna. Trebe să recunosc că mă simţisem eu cam ca o tobă dinainte de a afla de os. Dar trebuie de asemenea să recunosc că, după ce am văzut osul cu ochii mei, m a luat chiar cu rău, ceea ce consider că a fost o reacţie de fandoseală pentru care îmi cer scuze. Da' chiar mi a fost rău, provocat sau ne.
În rest, am citit şi citesc la o carte pe care am primit o de la fratele fără blog, carte pe care, când mi a dat o de Crăciun, mi a prezentat o astfel: " Tu o să i adori fiecare pagină". Şi aşa este. Romain Garry, Prima dragoste, ultima dragoste este o carte minunată, pentru mame careiubesc până la exaltare, dar merge tare bine şi dacă nu eşti - cazul meu. Citesc fără să mai ţin cont de zgârcenia care mă îndemna , cu alte cărţi, să citesc puţin, ca să mi ajungă mai mult. Asta pentru că ştiu sigur că o voi relua peste câteva luni. O recomand pentru începutul de an, poate să dea aripi unei iubiri.
Sunt din nou acasă, gata să leg noi prietenii şi privesc cu încredere acest 2010. Horoscoapele citite din amuzament îmi confirmă apariţia casei imense pe care nu mi am dorit o niciodată, curtea mare în care să se joace copiii pe care nu i am, ba şi o viaţă amoroasă excelentă, lângă partenerul meu inexistent, dar asta, Slavă Domnului, doar până în mai, că după aia începe să se strice.
Bine v am găsit, ce mai!
L.e.
Ca să nu mai am probleme la anu', în sensul că habar n am ce mi am dorit, în afară de pomelnicul despre sănătatea mea şi alor mei şi a încă vreo 2000 de persoane plus întreg Mapamondul, iaca pun aici:
- îmi doresc să fiu în stare să bat la tobe cu o formaţie. fără creaţie, măcar tuf taf fără să i încurc pe ăilalţi ar fi ok. sunt foarte specifică, după cum se vede, orice dă 2010 peste, e bine primit.
-îmi doresc să n am probleme financiare.
- şi, atenţie, 2010, că NU îmi mai doresc nici un suflet pereche, că basmele s au îngrămădit demult într un singur loc din care ar fi bine să nu mai iasă, că numa' la prostii duc. Ok? Ok.
am avut o vacanţă minunată şi, lăsând la o parte că de vreo jumătate de an am senzaţia că mă desprind mai greu de acasă, că mi vine mai greu să plec de lângă ai mei, mă bucur totuşi c am şters o la paturi săseşti. am ajuns acolo în 28, pe un drum de tg mureş splendid, cu toţi copacii înzorzonaţi cu promoroacă, o pejoată mică ducând 3 oameni chiţăind de veselie pe un drum de poveste. am ajuns în casa preferată, ne am repartizat rapid patul, sertarele de la pat şi saltelele - pe ultima am ocupat o cu graţie eu, fiindcă am mers şi cu Kiri. Care, altminteri, se simte bine, a slăbit vreo 3kg, a început să se mişte mai agil, chiar aseară a făcut, fără să crâcnească, o plimbărică la Şosea, mulţumim de urări, numai bine şi la animalele voastre. Kiri a primit o păturică pentru duşumelele reci din "bucătăria" unde ne am petrecut zilele fumând, bând ţuică şi vin, discutând prostii sau filosofând, cititnd de la marie claire la evoluţia omului la romain garry. Bineînţeles că, datorită agilităţii cu trudă redobândite, cockera a preferat să se urce pe băncuţă, unde i am pus păturică, să nu stea, Doamne Fereşte, pe scândura goală, şi unde a dormit cu nasu n calorifer. se băbeşte Kiri, se băbeşte lumea, deci şi eu.
Am ieşit din casă într o singură seară, atrasă de săniuţă. Uliţa pe care stăteam era în pantă, numai bună. 5 oameni cu vârste oscilând între 33 şi 42 de ani au redevenit copii cu o repeziciune care a făcut timpul să pălească. Eu una m am întristat puţin, că nu mi mai aduceam aminte să mă fi dat pe vreun derdeluş serios, cu sania. Grija părinţilor de a nu ne rupe dinţii, picioarele sau gâtul s a adăugat la teama mea naturală de dureri şi -asta da, ţin minte- am privit cu spaimă orice petec de gheaţă pe care alţii alunecau voioşi, în copilărie. Acum, însă, pofta a învins. M am dat singură cu săniuţa, într un habarnism complet, mai mult rupând hăţurile şi înfrânând o, decât lăsând o să alunece. Apoi am primit în ajutor statura de înotătoare a prietenei mele, care s a hotărât că stai tu cuminte în faţă, că manevrez io sania cu picioarele. Astfel am prins viteză şi am tras nişte chiote de veselio- groază, care i au sculat pe cei din case, în special pe un "babalâc" din grupul noastru care oricum ne reproşa câte ceva la orice minut din zi, chestie care era să i atrgă moartea prin sufocarea de la 3 funduri de muiere urcate pe el în drumul de întoarcere, da,da.
N am făcut nimic altceva spectaculos. A, ba da, am bătut la scrabble. Şi n am ţipat la un şoricel care ne a umblat prin casă şi care, în vreme ce altora le a smuls zbierete de scârbă, mie mi a lăsat o urmă de simpatie. Posibil să aibă de a face ceva cu discursul din Inglorius Basterds, posibil că nu. Oricum, dacă discursul ofiţerului ar fi fost despre gândaci, n ar fi avut nici o tresărire în sufletul meu. Şoriceii sunt mai onorabili.
Tocmai mi am amintit -mă scuzaţi- că atunci când eram micuţă aveam la un moment dat un bob, da, pentru că şi ai mei ne au cumpărat în vremea aceea toate prostiile cu care se puteau răsfăţa şi bucura copiii. Bobul avea trei tălpici şi o dată tot ne am înfipt cu el în cap, pentru că ne am dat, într o clipă de neatenţie a aparţinătorilor, ne am dat,ziceam, exact pe platforma de pornire a telescaunului de la nu mai ştiu unde. Unde s a terminat platforma, am căzut direct în tălpica din mijloc, dar într o zăpadă afânată, fără probleme. Adică nu cred că micul semn din barbă îl am de acolo.
La paturi săseşti am mâncat cu spor fără carne sau cel puţin aşa mi a plăcut să cred, până în dimineaţa de 1 ianuarie, când am găsit un os de pui în salata a la russe. Mi ţipase unul cu o seară înainte că a găsit un os, dar toată gaşca a găsit de cuviinţă că face mişto de mine şi l a luat peste picior. Totuşi, înclinăm să credem -toţi- că gazda a fiert doar legumele în apa rămasă de la pui. Ceea ce pentru mine e din păcate totuna. Trebe să recunosc că mă simţisem eu cam ca o tobă dinainte de a afla de os. Dar trebuie de asemenea să recunosc că, după ce am văzut osul cu ochii mei, m a luat chiar cu rău, ceea ce consider că a fost o reacţie de fandoseală pentru care îmi cer scuze. Da' chiar mi a fost rău, provocat sau ne.
În rest, am citit şi citesc la o carte pe care am primit o de la fratele fără blog, carte pe care, când mi a dat o de Crăciun, mi a prezentat o astfel: " Tu o să i adori fiecare pagină". Şi aşa este. Romain Garry, Prima dragoste, ultima dragoste este o carte minunată, pentru mame careiubesc până la exaltare, dar merge tare bine şi dacă nu eşti - cazul meu. Citesc fără să mai ţin cont de zgârcenia care mă îndemna , cu alte cărţi, să citesc puţin, ca să mi ajungă mai mult. Asta pentru că ştiu sigur că o voi relua peste câteva luni. O recomand pentru începutul de an, poate să dea aripi unei iubiri.
Sunt din nou acasă, gata să leg noi prietenii şi privesc cu încredere acest 2010. Horoscoapele citite din amuzament îmi confirmă apariţia casei imense pe care nu mi am dorit o niciodată, curtea mare în care să se joace copiii pe care nu i am, ba şi o viaţă amoroasă excelentă, lângă partenerul meu inexistent, dar asta, Slavă Domnului, doar până în mai, că după aia începe să se strice.
Bine v am găsit, ce mai!
L.e.
Ca să nu mai am probleme la anu', în sensul că habar n am ce mi am dorit, în afară de pomelnicul despre sănătatea mea şi alor mei şi a încă vreo 2000 de persoane plus întreg Mapamondul, iaca pun aici:
- îmi doresc să fiu în stare să bat la tobe cu o formaţie. fără creaţie, măcar tuf taf fără să i încurc pe ăilalţi ar fi ok. sunt foarte specifică, după cum se vede, orice dă 2010 peste, e bine primit.
-îmi doresc să n am probleme financiare.
- şi, atenţie, 2010, că NU îmi mai doresc nici un suflet pereche, că basmele s au îngrămădit demult într un singur loc din care ar fi bine să nu mai iasă, că numa' la prostii duc. Ok? Ok.
26.12.09
de Anul Nou
îmi doresc lucruri bune şi de bun simţ. N am să le enumăr aici pe toate. Dar vreau să rămână scris că doresc sănătate pentru toţi ai mei. Îmi doresc să fie un an frumos şi uşor, în care să mi dea lacrimile doar de bucurie - asta fiindcă am plâns prea mult de necaz în 2009. Îmi doresc să nu mai fiu tristă nici o clipă, din voia mea sau a altora. Am zis!
11.12.09
pfa...
sunt, şi pentru mine, deseori surpinzătoare.
adică, ce să mai... mă ştiu destui - câteodată şi eu - drept o acritură. sunt deseori cicălitoare, pentru că situaţii în care sunt pusă mă aduc în aşa hal încât să măcăn tot timpul - n aş vrea să dau exemple aici, să zicem că ieri am făcut un pas mic spre mai dolce far niente . sunt ascuţită şi răutăcioasă, uneori, mi e teamă că dacă mi aş muşca limba aş putea să zac câteva zile pe pat de spital, cu diagnostic de auto otrăvire. nu sunt răbdătoare, cheltuiesc prea mult şi am unele gesturi imprevizibile, cu riscuri incalculabile. da,da, ştiu.
dar azi, pentru a nuş câta oară, m a surprins o chestie foarte femeiască, again. plâng la filme! cum naiba, mă? şi adică nu plâng la filme beton - i adevărat, filmele foarte bune nu provoacă reacţii aşa superficiale, aşa că vreau să reamintesc din răsputeri unul din filmele mele preferate, pe care l am revăzut de curând la tvr2, se cheamă " Me You And Everyone We Know", vedeţi l şi dup aia o să aveţi a kind of taste despre cât de ciudată, impertinentă şi relaxată aş vrea să fie lumea mea. Ei, dar nu. Io plâng la filme uşurici, în care Kate Hudson primeşte custodia celor 3 copii ai surorii care moare evident cu tot cu soţ într un accident...vai, şi sora cea mică şi şturlubatică are carieră şi nu ştie cum să fie mamă...şi eu plâng că moarta i a scris în scrisoare " ştiu c o s o dai în bară, dar totuşi tu îi iubeşti".
vai, deci, îmi vine să mi cumpăr un blender şi să mi dau cu el în cap. sau să mi bag capul prost, cu care plâng la filme, în el. să l fac pastă de muci cu broccoli.
Mda
adică, ce să mai... mă ştiu destui - câteodată şi eu - drept o acritură. sunt deseori cicălitoare, pentru că situaţii în care sunt pusă mă aduc în aşa hal încât să măcăn tot timpul - n aş vrea să dau exemple aici, să zicem că ieri am făcut un pas mic spre mai dolce far niente . sunt ascuţită şi răutăcioasă, uneori, mi e teamă că dacă mi aş muşca limba aş putea să zac câteva zile pe pat de spital, cu diagnostic de auto otrăvire. nu sunt răbdătoare, cheltuiesc prea mult şi am unele gesturi imprevizibile, cu riscuri incalculabile. da,da, ştiu.
dar azi, pentru a nuş câta oară, m a surprins o chestie foarte femeiască, again. plâng la filme! cum naiba, mă? şi adică nu plâng la filme beton - i adevărat, filmele foarte bune nu provoacă reacţii aşa superficiale, aşa că vreau să reamintesc din răsputeri unul din filmele mele preferate, pe care l am revăzut de curând la tvr2, se cheamă " Me You And Everyone We Know", vedeţi l şi dup aia o să aveţi a kind of taste despre cât de ciudată, impertinentă şi relaxată aş vrea să fie lumea mea. Ei, dar nu. Io plâng la filme uşurici, în care Kate Hudson primeşte custodia celor 3 copii ai surorii care moare evident cu tot cu soţ într un accident...vai, şi sora cea mică şi şturlubatică are carieră şi nu ştie cum să fie mamă...şi eu plâng că moarta i a scris în scrisoare " ştiu c o s o dai în bară, dar totuşi tu îi iubeşti".
vai, deci, îmi vine să mi cumpăr un blender şi să mi dau cu el în cap. sau să mi bag capul prost, cu care plâng la filme, în el. să l fac pastă de muci cu broccoli.
Mda
7.12.09
urmăritorii
gata, m am prins.
muncitorii urmăresc şoferii prin bucureşti. pe oriunde găsesc şoferii o portiţă- străduţă de strecurat mai uşor şi fără riscul unui anevrism prin trafic, pac, a doua zi apare ceata de muncitori, cu pickhammerul şi gărduleţele, să spargă ceva.
echipele primăriei se joacă de a hoţii şi vardiştii cu şoferii bucureşteni.
mă întreb cine pe cine va ciurui, până la urmă. abia aştept să plec în vacanţă, la paturile săseşti!
muncitorii urmăresc şoferii prin bucureşti. pe oriunde găsesc şoferii o portiţă- străduţă de strecurat mai uşor şi fără riscul unui anevrism prin trafic, pac, a doua zi apare ceata de muncitori, cu pickhammerul şi gărduleţele, să spargă ceva.
echipele primăriei se joacă de a hoţii şi vardiştii cu şoferii bucureşteni.
mă întreb cine pe cine va ciurui, până la urmă. abia aştept să plec în vacanţă, la paturile săseşti!
26.11.09
păi la mulţi ani!!!
MIE.
şi dacă tot e vorba despre mine, (ca n toată săptămâna mea de naştere, pe care mi am aprobat o, semnat o şi luat o şi ca, în definitiv, oricând)să vă zic că am şi eu, că nu putea să mi lipsească, plăcerea nebună a shopping-ului. şi nici măcar a shopping-ului, ci al căscatului gurii şi sucitului prin magazine. aci, prietenele şi greu încercaţii vreo doi prieteni - care stau în magazine de un anumit fel mai dihai decât 10 femei- vor ridica sprânceana bănuitori. Iar mama - care m a rugat de câteva ori s o însoţesc la market în scopul practic de a cumpăra de ale gurii- va fremăta din nări, desigur, dacă tata, stăpânul computerului, îi va citi din blog. toate aceste semne de mirare şi nelinişte se datorează unei atitudini pe care cei apropiaţi mi o cunosc: nu suport umblatul prin magazine.
aglomeraţia mă sufocă, iar zgomotul foşnitor de multă lume printre rafturi, mă paralizează. în locurile cu mâncare, detergenţi, electrocasnice, jucării, plante, cauciucuri şi cioburi suport să mă duc într un singur loc. la galantarele cu cărţi. acolo e întotdeauna liber, ca să nu zic aproape gol. fără umbră de ironie am remarcat asta, că doar cine naiba se duce să ia cărţi de la carrefour?! nici măcar eu, pentru că au titluri proaste, un fel de - mă scuzaţi- hârtie de nvelit parizerul.
pentru magazinele de ţoale, iar nu s făcută. o lungă perioadă de timp n am făcut decât să probez, să transpir, să mă enervez că nu mi vine bine sau nu mi vine deloc. amabilitatea acră a vânzătoarelor care mi spuneau " păi număru dumneavoastrăăăă n aaaavem" pe un ton care nu făcea decât să dezvăluie şi mai clar părerea pe care o aveau de fapt despre numărul meu, mi a provocat traume. ca orice bleagă nehotărâtă şi, în fond, nemulţumită de felul în care a crescut în kilograme, mă întorceam - da,mă, încă mai puteam!- pe călcâie şi plecam rumegând lacrimi şi scrâşnind din dinţi " las că mă duc eu în germania şi să vezi că mi găsesc blugi". nu, nu sunt iubitoare de shopping în străinătate. departe de mine. ÎNSĂ acolo găsesc haine care să se potrivească bine şi pe fundul meu mare, cum se găsesc şi din cele care să meargă cu fundurile lor mici sau foarte mici. între timp, faza asta cu musai din străinătate s a mai schimbat, acum îmi găsesc relativ uşorhaine de îmbrăcat, însă pur şi simplu nu sunt o mare iubitoare de haine. mereu mi am dorit să arăt bine într o pereche de jeansi şi un tricou şi atât. ăsta e stilul meu şi n am ce i face. iar pentru măsuri ca 26- 28 la blugi, nu am decât milă. eu arăt ca o femeie şi n am ce să vă fac:)
dacă pantofii nu intră în categoria ţoale, atunci să vă spun că nici pe la magazinele de profil n am ce căuta. în ultimii ani nu m am mai putut încălţa decât în chestii sport, fără cusături, modele decupate sau te miri mai ce. mă bate, mă strânge, mă roade aproape orice. asta dacă am noroc şi totuşi încălţările ÎMI VIN. nu de alta, dar în ultima vreme mi am cumpărat vreo 6 perechi de pantofi adidaşi sandale care mi au fost mici. dar mici. nu ştiu cum am putut să le aleg... cert e că acum bunica are reebok, strămătuşa gaz it şi tot aşa. am păstrat, totuşi, şi purtat chiar, o pereche de sandale mici, luate de la cluj. de la cluj totu i mai fain,mda. dacă stau să mă gândesc, până şi o excursie la magazinul alimentar sora non stop a fost frumoasă la cluj. până şi un mall nenorocit a avut un farmec nebun.noroc că nu stau să mă gândesc.
ia să mă uit, e destul de lungă introducerea? de unde am plecat, mai ştie cineva? eu, da. îmi place să casc gura în două feluri de magazine.
primul fel, doamne şi domni, este...magazinul de muzică - nu mă dau eu rotundă, dar vreau să păstrez surpriza la final. În magazinele de muzică uit de timp. Nu în alea de la noi, alea mari, de lanţ, care au muzică tembelă, aşezată prost, în care prefer să întreb - şi să caute el!- vânzătorul dacă are sua n are un anume titlu.Nu. Cea mai lungă şedere a mea într un magazin de muzică s a petrecut la Londra şi a fost de 4 ore. ORE. Când am intrat, m am uitat instinctiv la ceas. Când am ieşit, omul cu care trebuia să mă întâlnesc mă aştepta afară de 2 ore. Englez calm. 4 ORE??? E jalea lumii câte titluri sunt într un magazin adevărat de muzicî. E jale pentru că printre sutele de nume pe care nu le ştii se ascund cel puţin zeci de grupuri valoroase, probabil. M am gândit fugar, la Londra, de cât timp, câţi bani şi ce limită de bagaje ar trebui să dispun, ca să pot lua toată muzica pe care o miros că mi ar plăcea. JALE, ce mai.
Daaaar, şi mai fascinată sunt deeee magazinele tip plafar. Mda. Nu ştiu cum se face, dar mă duc după câte ceva, cu ţintă: ulei de cătină. Bon Sau şampon Hofigal regenerator. Bon. Şi stau o oră sau o oră jumătate într un spaţiu cât garsoniera mea. Prietenii o ştiu, nu e vreun cf 1, e aproape cf 3. Dar pe mine zici că m a lovit cu leuca. Aşa mi place să mă holbez la mugurii de pin uscaţi, la migdalele crude, la lintea verde, la polen, la flaconaşele cu calciu, echinaceea, arnică, la siropurile de măceş, struguri, coacăze, afine, mentă, struguri târzii sau timpurii, la cremele, unguentele, loţiunile şi poţiunile de tot felul. pe toate le aş lua acasă, le aş mirosi, mânca,m aş unge şi dezmierda cu ele pe rând! Nu fiindcă aş iubi gagicăreala, căci am stabilit, fix dimpotrivă. Dar fiecare din extractele alea de plăntuţă face ceva, presupun eu, sănătos. Iar eu, cea neiubitoare de sănătate la pastilă, aţ fi dispusă să înghit mai degrabă ujntură de peşte cu sirop de cătină şi solzi, să mă ung cu cremă de coada şoricelului şi să mi dau cu extract de sunătoare şi rododendron(astea s inventate) pe la cearcăne. Nu ştiu, cred că sunt un mic aspirant de Asclepios, aşa.
D aia zic, aşa cum, când eram mici, ne întreba câte unul ce vrem să ne facem când om fi mari, şi răspundeam diverse bazaconii care stârneau râsul sau, după caz, stupoarea aparţinătorilor, acum dacă m ar întreba cineva ce vreau să fac când va fi cazul s o las puţin mai moale, asta mi aş dori. Să am un Plafar.
şi dacă tot e vorba despre mine, (ca n toată săptămâna mea de naştere, pe care mi am aprobat o, semnat o şi luat o şi ca, în definitiv, oricând)să vă zic că am şi eu, că nu putea să mi lipsească, plăcerea nebună a shopping-ului. şi nici măcar a shopping-ului, ci al căscatului gurii şi sucitului prin magazine. aci, prietenele şi greu încercaţii vreo doi prieteni - care stau în magazine de un anumit fel mai dihai decât 10 femei- vor ridica sprânceana bănuitori. Iar mama - care m a rugat de câteva ori s o însoţesc la market în scopul practic de a cumpăra de ale gurii- va fremăta din nări, desigur, dacă tata, stăpânul computerului, îi va citi din blog. toate aceste semne de mirare şi nelinişte se datorează unei atitudini pe care cei apropiaţi mi o cunosc: nu suport umblatul prin magazine.
aglomeraţia mă sufocă, iar zgomotul foşnitor de multă lume printre rafturi, mă paralizează. în locurile cu mâncare, detergenţi, electrocasnice, jucării, plante, cauciucuri şi cioburi suport să mă duc într un singur loc. la galantarele cu cărţi. acolo e întotdeauna liber, ca să nu zic aproape gol. fără umbră de ironie am remarcat asta, că doar cine naiba se duce să ia cărţi de la carrefour?! nici măcar eu, pentru că au titluri proaste, un fel de - mă scuzaţi- hârtie de nvelit parizerul.
pentru magazinele de ţoale, iar nu s făcută. o lungă perioadă de timp n am făcut decât să probez, să transpir, să mă enervez că nu mi vine bine sau nu mi vine deloc. amabilitatea acră a vânzătoarelor care mi spuneau " păi număru dumneavoastrăăăă n aaaavem" pe un ton care nu făcea decât să dezvăluie şi mai clar părerea pe care o aveau de fapt despre numărul meu, mi a provocat traume. ca orice bleagă nehotărâtă şi, în fond, nemulţumită de felul în care a crescut în kilograme, mă întorceam - da,mă, încă mai puteam!- pe călcâie şi plecam rumegând lacrimi şi scrâşnind din dinţi " las că mă duc eu în germania şi să vezi că mi găsesc blugi". nu, nu sunt iubitoare de shopping în străinătate. departe de mine. ÎNSĂ acolo găsesc haine care să se potrivească bine şi pe fundul meu mare, cum se găsesc şi din cele care să meargă cu fundurile lor mici sau foarte mici. între timp, faza asta cu musai din străinătate s a mai schimbat, acum îmi găsesc relativ uşorhaine de îmbrăcat, însă pur şi simplu nu sunt o mare iubitoare de haine. mereu mi am dorit să arăt bine într o pereche de jeansi şi un tricou şi atât. ăsta e stilul meu şi n am ce i face. iar pentru măsuri ca 26- 28 la blugi, nu am decât milă. eu arăt ca o femeie şi n am ce să vă fac:)
dacă pantofii nu intră în categoria ţoale, atunci să vă spun că nici pe la magazinele de profil n am ce căuta. în ultimii ani nu m am mai putut încălţa decât în chestii sport, fără cusături, modele decupate sau te miri mai ce. mă bate, mă strânge, mă roade aproape orice. asta dacă am noroc şi totuşi încălţările ÎMI VIN. nu de alta, dar în ultima vreme mi am cumpărat vreo 6 perechi de pantofi adidaşi sandale care mi au fost mici. dar mici. nu ştiu cum am putut să le aleg... cert e că acum bunica are reebok, strămătuşa gaz it şi tot aşa. am păstrat, totuşi, şi purtat chiar, o pereche de sandale mici, luate de la cluj. de la cluj totu i mai fain,mda. dacă stau să mă gândesc, până şi o excursie la magazinul alimentar sora non stop a fost frumoasă la cluj. până şi un mall nenorocit a avut un farmec nebun.noroc că nu stau să mă gândesc.
ia să mă uit, e destul de lungă introducerea? de unde am plecat, mai ştie cineva? eu, da. îmi place să casc gura în două feluri de magazine.
primul fel, doamne şi domni, este...magazinul de muzică - nu mă dau eu rotundă, dar vreau să păstrez surpriza la final. În magazinele de muzică uit de timp. Nu în alea de la noi, alea mari, de lanţ, care au muzică tembelă, aşezată prost, în care prefer să întreb - şi să caute el!- vânzătorul dacă are sua n are un anume titlu.Nu. Cea mai lungă şedere a mea într un magazin de muzică s a petrecut la Londra şi a fost de 4 ore. ORE. Când am intrat, m am uitat instinctiv la ceas. Când am ieşit, omul cu care trebuia să mă întâlnesc mă aştepta afară de 2 ore. Englez calm. 4 ORE??? E jalea lumii câte titluri sunt într un magazin adevărat de muzicî. E jale pentru că printre sutele de nume pe care nu le ştii se ascund cel puţin zeci de grupuri valoroase, probabil. M am gândit fugar, la Londra, de cât timp, câţi bani şi ce limită de bagaje ar trebui să dispun, ca să pot lua toată muzica pe care o miros că mi ar plăcea. JALE, ce mai.
Daaaar, şi mai fascinată sunt deeee magazinele tip plafar. Mda. Nu ştiu cum se face, dar mă duc după câte ceva, cu ţintă: ulei de cătină. Bon Sau şampon Hofigal regenerator. Bon. Şi stau o oră sau o oră jumătate într un spaţiu cât garsoniera mea. Prietenii o ştiu, nu e vreun cf 1, e aproape cf 3. Dar pe mine zici că m a lovit cu leuca. Aşa mi place să mă holbez la mugurii de pin uscaţi, la migdalele crude, la lintea verde, la polen, la flaconaşele cu calciu, echinaceea, arnică, la siropurile de măceş, struguri, coacăze, afine, mentă, struguri târzii sau timpurii, la cremele, unguentele, loţiunile şi poţiunile de tot felul. pe toate le aş lua acasă, le aş mirosi, mânca,m aş unge şi dezmierda cu ele pe rând! Nu fiindcă aş iubi gagicăreala, căci am stabilit, fix dimpotrivă. Dar fiecare din extractele alea de plăntuţă face ceva, presupun eu, sănătos. Iar eu, cea neiubitoare de sănătate la pastilă, aţ fi dispusă să înghit mai degrabă ujntură de peşte cu sirop de cătină şi solzi, să mă ung cu cremă de coada şoricelului şi să mi dau cu extract de sunătoare şi rododendron(astea s inventate) pe la cearcăne. Nu ştiu, cred că sunt un mic aspirant de Asclepios, aşa.
D aia zic, aşa cum, când eram mici, ne întreba câte unul ce vrem să ne facem când om fi mari, şi răspundeam diverse bazaconii care stârneau râsul sau, după caz, stupoarea aparţinătorilor, acum dacă m ar întreba cineva ce vreau să fac când va fi cazul s o las puţin mai moale, asta mi aş dori. Să am un Plafar.
10.11.09
Funny haha
am primit acum ceva vreme prin poştă un calendar de la nuş ce marcă de ţigări, pe care nu o fumez eu. dar de calendar mi a fost milă, că era din ăla frumos care se lipeşte pe frigider, aşa că l am lipit mai într o parte.
nu l am mai băgat în seamă până azi dimineaţă, când, probabil graţie faptului că ne aflăm în luna mea de naştere, m am uitat la el. era la foaia lui august.
M am apucat să rup foile, şi dă i şi dă i, dau de noiembrie, dau să l aşez înapoi pe fridge, când fac ochii mari mari! Data naşterii mele era - deşi pică joi, dacă nu mă nşel - încercuită cu roşu! Un ditamai cercul roşu!
M am lăţit toată într un rânjet - că ăla nu mai era zâmbet - întrebându mă flatată de unde naiba ştiu ăia de la Winston când mi s născută eu, dar oricum eram foarte mândră şi năucită, gândindu mă ce de a calendare personalizate au făcut ei.
Încă 3 secunde de încântare vanitoasă şi privirea mi a alunecat în stânga paginii. Acolo se anunţa că în data de ...se strâng participanţii la cursa de yahturi a...
Ei, AŞA m a bufnit pe mine prima oară râsul azi! Un râs ha+ha. Fug, că iar am întârziat!
nu l am mai băgat în seamă până azi dimineaţă, când, probabil graţie faptului că ne aflăm în luna mea de naştere, m am uitat la el. era la foaia lui august.
M am apucat să rup foile, şi dă i şi dă i, dau de noiembrie, dau să l aşez înapoi pe fridge, când fac ochii mari mari! Data naşterii mele era - deşi pică joi, dacă nu mă nşel - încercuită cu roşu! Un ditamai cercul roşu!
M am lăţit toată într un rânjet - că ăla nu mai era zâmbet - întrebându mă flatată de unde naiba ştiu ăia de la Winston când mi s născută eu, dar oricum eram foarte mândră şi năucită, gândindu mă ce de a calendare personalizate au făcut ei.
Încă 3 secunde de încântare vanitoasă şi privirea mi a alunecat în stânga paginii. Acolo se anunţa că în data de ...se strâng participanţii la cursa de yahturi a...
Ei, AŞA m a bufnit pe mine prima oară râsul azi! Un râs ha+ha. Fug, că iar am întârziat!
2.11.09
despre blog numai de bine
am fost prea prinsă de agitat beţele şi alergat încolo şi încoace, ca să mi mai exrpim sentimentele pe aici. faza e că mă simt atât de fericită, din nou, încât îmi îngădui să mă văd ca pe o suspendată într o stare de graţie.
mă pregătesc să existe un scop pentru care să plec la timişoara şi/ sau mă pregătesc să plec la cluj pur şi simplu pentru că mi propusesem aşa. mi e drag oraşul, aerul lui şi altele.
sunt bine, n am citit mai nimic şi n am ascultat decât un album. asta este.
mă pregătesc să existe un scop pentru care să plec la timişoara şi/ sau mă pregătesc să plec la cluj pur şi simplu pentru că mi propusesem aşa. mi e drag oraşul, aerul lui şi altele.
sunt bine, n am citit mai nimic şi n am ascultat decât un album. asta este.
22.10.09
in the sky with diamonds
n aş avea habar de ce tot pun titluri în engleză, în afară de că aşa mi vine. nu sunt o iubitoare a înlocuirii limbii mele cu o alta, fie ea cât de internaţională. doar că aşa mi vine. or fi de vină nesfârşitele texte n engleză ale unora şi altora, pe care nu le ascult oricum, doar ce mai prind câte o bucăţică - she s in and out of the ordinary, asta mi place grozav în ultimele zile, recunosc- în afară de alea cu baby baby şi is this love ale lui coverdale, pe care tre să fii chiar afon să nu le dibui.
faza e că noaptea asta e prima dintr un şir lung în care mă simt pur şi simplu foarte bine aşa cum e. cu tradiţionalul "mai punem o haină pe noi", cu perspectiva unui spargeri în baie - a nu se citi furt - în căutarea apei care a încetat să curgă, da, sunt un viitor căutător de puţuri moderne, la bloc, totuşi, mă simt al naibii de bine.
ştiu că trebe să mă trezesc peste 4ore, să mă recompun cât de cât şi să mai fac o excursie cu grupul magic pe la radio românia,unde promit să zâmbesc şi să nu vorbesc, căci când sunt nedormită spun prostii. ştiu că trebe să cumpăr robineţi şi saci de rafie şi poate chiar ŞTĂNGI de coloană de materialul vieţii...ştiu că dup aia ar trebui repede să mă transform într o extaziată a lansării noului album, deşi eu simt cum deja ar fi vechi şi vreau ceva nou...ştiu că ieri mestecam nişte ciuperci şi, după mulţimea de zîmbete şi îmbrăţişări de la ăia cu care te întâlneşti doar la chestii gen zztop- dar te întâlneşti cu cam toţi - m am simţit tot aşa ca ăla pe care nu l iubeşte de fapt nimeni, pentru că e prea ciudat, prea tâmpit, prea iscoditor, prea descreierat, prea voluntar, prea dur, prea pretenţios, prea neelegant, prea brut,prea frust, prea într un fel în care dă pe dinafară greu de suportat şi restul.
ştiu că mă doare gâtul de mor şi n ar trebui să mai petrec nici un minut pe scaunul ăsta, în poziţia asta, scriind prostii oricum. dar uite că, ghinonul meu, mă simt pur şi simplu foarte bine.
ah ah realizare. de ieri pot să spun că încerc să învăţ să bat la tobe. nu de alta, dar tobarul nepereche a aflat, i am zis eu, să spunem că reacţia cu ochii mari a fost prăjitura mea după 3 luni de tocat metronomul.azi a fost la şcoala de rock cu mine, a stat în sală şi mi a zis - şi dacă i politeţe, îmi pun viitorul set DIRECT în foc - că da, pot să ncerc mai departe, nu sunt varză.
aha, cred că de aia mă simt bine. mda? doar atât?
păi nu mă cred nici eu.
faza e că noaptea asta e prima dintr un şir lung în care mă simt pur şi simplu foarte bine aşa cum e. cu tradiţionalul "mai punem o haină pe noi", cu perspectiva unui spargeri în baie - a nu se citi furt - în căutarea apei care a încetat să curgă, da, sunt un viitor căutător de puţuri moderne, la bloc, totuşi, mă simt al naibii de bine.
ştiu că trebe să mă trezesc peste 4ore, să mă recompun cât de cât şi să mai fac o excursie cu grupul magic pe la radio românia,unde promit să zâmbesc şi să nu vorbesc, căci când sunt nedormită spun prostii. ştiu că trebe să cumpăr robineţi şi saci de rafie şi poate chiar ŞTĂNGI de coloană de materialul vieţii...ştiu că dup aia ar trebui repede să mă transform într o extaziată a lansării noului album, deşi eu simt cum deja ar fi vechi şi vreau ceva nou...ştiu că ieri mestecam nişte ciuperci şi, după mulţimea de zîmbete şi îmbrăţişări de la ăia cu care te întâlneşti doar la chestii gen zztop- dar te întâlneşti cu cam toţi - m am simţit tot aşa ca ăla pe care nu l iubeşte de fapt nimeni, pentru că e prea ciudat, prea tâmpit, prea iscoditor, prea descreierat, prea voluntar, prea dur, prea pretenţios, prea neelegant, prea brut,prea frust, prea într un fel în care dă pe dinafară greu de suportat şi restul.
ştiu că mă doare gâtul de mor şi n ar trebui să mai petrec nici un minut pe scaunul ăsta, în poziţia asta, scriind prostii oricum. dar uite că, ghinonul meu, mă simt pur şi simplu foarte bine.
ah ah realizare. de ieri pot să spun că încerc să învăţ să bat la tobe. nu de alta, dar tobarul nepereche a aflat, i am zis eu, să spunem că reacţia cu ochii mari a fost prăjitura mea după 3 luni de tocat metronomul.azi a fost la şcoala de rock cu mine, a stat în sală şi mi a zis - şi dacă i politeţe, îmi pun viitorul set DIRECT în foc - că da, pot să ncerc mai departe, nu sunt varză.
aha, cred că de aia mă simt bine. mda? doar atât?
păi nu mă cred nici eu.
21.10.09
new front - no army
să spun că n ultimele zile prefer să mă aflu oriunde în altă parte, făcând orice altceva, decât acasă, făcând nimic sau ce se face prin casă.
păi la mine în casă nu mai este aproape nimic - bat în lemn, de fapt, încă mai am curent electric. ascult kumm noul album şi mă doare la başcheţi, dar numai la ăia spirituali, pentru că ăia fizici, dimpreună cu toate celelalte ţoale acoperitoare sunt murdare. ele nu pot fi spălate întrucât nu există apă acolo de unde maşina de spălat se încăpăţânează să şi o tragă. deşteapta a mai şi pus şi rufe la spălat şi numai după ce s a opintit aia de câteva ori şi a dat seama că de fapt nema apă. deşteapta nu e menajera. n am menajeră. deşteptei i a şi fost frică să se uite în cuvă, să vadă dacă o fi intrat vreun PIC de apă, cât să putrezească juma de ţoale liniştite. adică juma de ţoalele ei.ale deşteptei.
apă nu este nici la bucătărie, unde omul care are încă pretenţia să nu mănânce gogoşi de carton încălzite la microunde în ambalaj de plastic, mai spală câte ceva, mai rade un morcov, mai curăţă un cartof sau mai face mâncare la câine. vasele se transportă, astfel, pentru spălare, în baie.
mai nou, a cedat şi bietul arctic mic şi care nu i vechi.uşa de la congelator nu etanşează, totu ngheaţă, inclusiv uşiţa, când tragi de ea s o deschizi în forţă - că am zis că soluţia extremă, cu foehnul, o las pentru mai încolo - se rupe şurubul de la uşită, ea nu se mai închide deloc, ca de altfel tot frigiderul, deci.
acum în bucărătia devenită inutilizabilă, cu excepţia făcutului de cafea, stau înşirate frumos toate alimentele din frigider. numai bine dădu şi soarele drăguţul, să le găsesc borşite pe toate, căci cât fuse frig merse şi frigiderul...
poze nu postez dintr o minimă decenţă şi pentru că mama nu ia încă medicamente de inimă şi faza asta ar putea rămâne aşa:)
în schimb vă ofer cu drag un bonus. descrierea zgomotului de bormaşină and co, pe care l am auzit eu azi dimineaţă, începând regulamentar cu ora 8.01.
Mă gândesc că, după amplitudinea zgomotului, am să ies pe uşă şi am să observ că din blocul meu s a dăltuit o...ciupercă uriaşă. Păi, să fiu atentă pe unde calc. Şi o zi bună tuturor:)
păi la mine în casă nu mai este aproape nimic - bat în lemn, de fapt, încă mai am curent electric. ascult kumm noul album şi mă doare la başcheţi, dar numai la ăia spirituali, pentru că ăia fizici, dimpreună cu toate celelalte ţoale acoperitoare sunt murdare. ele nu pot fi spălate întrucât nu există apă acolo de unde maşina de spălat se încăpăţânează să şi o tragă. deşteapta a mai şi pus şi rufe la spălat şi numai după ce s a opintit aia de câteva ori şi a dat seama că de fapt nema apă. deşteapta nu e menajera. n am menajeră. deşteptei i a şi fost frică să se uite în cuvă, să vadă dacă o fi intrat vreun PIC de apă, cât să putrezească juma de ţoale liniştite. adică juma de ţoalele ei.ale deşteptei.
apă nu este nici la bucătărie, unde omul care are încă pretenţia să nu mănânce gogoşi de carton încălzite la microunde în ambalaj de plastic, mai spală câte ceva, mai rade un morcov, mai curăţă un cartof sau mai face mâncare la câine. vasele se transportă, astfel, pentru spălare, în baie.
mai nou, a cedat şi bietul arctic mic şi care nu i vechi.uşa de la congelator nu etanşează, totu ngheaţă, inclusiv uşiţa, când tragi de ea s o deschizi în forţă - că am zis că soluţia extremă, cu foehnul, o las pentru mai încolo - se rupe şurubul de la uşită, ea nu se mai închide deloc, ca de altfel tot frigiderul, deci.
acum în bucărătia devenită inutilizabilă, cu excepţia făcutului de cafea, stau înşirate frumos toate alimentele din frigider. numai bine dădu şi soarele drăguţul, să le găsesc borşite pe toate, căci cât fuse frig merse şi frigiderul...
poze nu postez dintr o minimă decenţă şi pentru că mama nu ia încă medicamente de inimă şi faza asta ar putea rămâne aşa:)
în schimb vă ofer cu drag un bonus. descrierea zgomotului de bormaşină and co, pe care l am auzit eu azi dimineaţă, începând regulamentar cu ora 8.01.
Mă gândesc că, după amplitudinea zgomotului, am să ies pe uşă şi am să observ că din blocul meu s a dăltuit o...ciupercă uriaşă. Păi, să fiu atentă pe unde calc. Şi o zi bună tuturor:)
17.10.09
un fel de zen*
am avut o zi oarecum dramatică azi, şi tind s o leg altfel decât se leagă o zi obişnuită. adică de aseară de la ora 10 până acum, oarecum.
a trebuti să montez până n 4.30 azi dimineaţă, din motive care nu interesează aici, eventual pentru că sunt eu o iresponsabilă. iniţial m a rănit vorba (aruncată la nervi, desigur, de către un coleg) dar apoi m am eliberat. vorba înseamnă pur şi simplu că nu ştii ce s alea responsabilităţi. good for me.
la 5 eram acasă şi scriam, pradă unei inspiraşii de genul " sunt obosit, deci nu mi mai pasă", întrebările pentru un interviu pe care l am luat astăseară, pe trezie, obosită,i adevărat. la 5.30 am zâmbit mulţumită şi am zis ok. astă seară, după interviu, m am simţit prea proastă ca să iau un interviu. mă rog.
dramatismul zilei a început cu faptul că a trebuit să mă trezesc la 4 ore şi jumătate după ce am reuşit să închid ochii, măcinată de emoţiile unui interviu la care eu nu voi fi reuşit să fiu la înălţime. nu ştiu de ce mă pun eu mereu sub alţi oameni,de ce consider că ei sunt mai mereu mult mai deştepţi, dăruiţi, fermecători,frumoşi, dar e prea târziu ca să mai deal with it. aşa s eu.
sunt un om care are nevoie să doarmă mai mult, cel puţin în ultimul timp, iar perspectiva unui somn de 4 h mă înfricoşează atât de tare încât nici nu reuşesc să mă odihesc câte de puţin în ele. mă culc cu gândul că, vai, câte de puţin o să dorm, şi mă trezesc ca atare.
noroc că la serviciu a urmat o zi calmă, cu râsetele şi voia bună şi prietenia aia - genul care transpare prin pori- care mă fac să mă simt norocoasă că sunt acolo zilnic.
din păcate a fost frig, iar peste bucureşti a venit frigul atît de brusc, încât m a marcat. am venit de la amsterdam fericită, spre temperaturile noastre de 20 de grade. la o zi a nins la cluj. o zi dup aia, la bucureşti a fost cancer. ceva în mine s a rupt şi n o să mai revină până spre primăvara lui Mai viitor.
dar frigul nu e numai cel dinafară, pe care l aş accepta. ăsta e anotimpul. vorbim mai încolo despre frigul celălalt.
deocamdată să revin la faptul că n basmele mele am crezut c o să am şi timp de 2h de somn de refrişare înainte de interviu. dar au urmat 2h 10 de trafic. într o parte a fost bucurie. am ascultat de 4 ori Far From Telescopes, aşa fac eu, mă îmbib de un album care mi place. Copiii mănâncă pepene sau îngheţată până li se face rău. Oamenilor mari li se face rău altfel:) }n orice caz, eu dacă aş putea să înghit un album care mi place, aş face o.
să ne întoarcem la ziua dramatică, pe care trebuie că am temperatură, de o povestesc aşa fragmentat. a urmat un stat în trafic de 2h, l am acceptat fără nervi. asta e.
DAR
am ajuns acasă. oamenii acasă sunt...mai liberi, fiindcă sunt în cuşca lor:)
doar că eu am ajuns acasă şi, luându mi oricum adio de la somn, m am gândit la o baie caldă. de cum mi a intrat nasu n casă, mi am dat seama că n o să fie (baia) prea plăcută. în casă era frig.ÎN CASĂ frig pentru mine e o blasfemie. obişnuiesc să mă înconjor de aeroterme şi radiatoare, doar că frigul bruscf din bucureşti m a prins nepregătită, şi l am mai şi luat în glumă -ei, o să treacă. doar că el n a mai trecut.
al doilea punct a fost că, din maşină, încă, am simţit cum răcesc - un polonez zicea, când răcea, că SE răceşte, ceea ce ne a provocat hohote de râs şi fiori de groază. dar azi am simţit şi eu că răcesc şi, când am intrat în casă, că MĂ răcesc. luasem de jos invenţia oribilă, pentru că dă dependenţă, pilula. ibalgin şi un fel de strepsils.
a urmat lipsirea de linişte. pentru că în bloc s a stricat ceva şi a pornit un pickhammer. care revenea cât să facă Kiri să latre şi să gîdile creierii mei obosiţi.
am înghiţit de emoţia aceea uscată, rea, a unei situaţii care va urma prost, şi m am dus să fac un duş.
apa. din camera de baie mică, ca pentru copii. ca pentru păpuşi apa era la superlativ călduţă. toată speranţa mea de prospeţime şi odihnă împrumutate de curgerea apei calde s au dus.
dacă aş fi fost suficient de odihnită ca să mi fac nervi, aş fi aruncat, rând pe rând, toate obiectele din casă, sfârşind cu mine. m am simţit aşa, ca un obiect. care nu are nevoie de căldură în casă, de apă caldă, dezmorţitoare şi dez -amorsatoare de răceli şi deprimări. m am simţit ca şi cum, după toate sforţările mele de a fi un cetăţean corect, care nu aruncă hârtii pe jos, care plăteşte impozitele şi respectă orele de linişte, colectează gunoi separat, n aş merita decât să mi mai trag un pulover pe mine, o pereche de şosete şi aş zice şi merci că le am.
am început să mă neliniştesc, să mă revolt, să mă nemulţumesc, să mi vină să scâncesc şi apoi să plâng şi apoi să urlu. doar că aveam prea puţină energie ca să le fac pe toate, iar gândul că voi strica vorbele cu trupa magică fiind tracasată şi isterică din cauza singurătăţii care mă face să nu pot uita de frig, m a făcut să mă abţin.
nu am habar ce să zic despre felul cum ne a ieşit interviul. o să l citească lumea singură şi va vedea. eu am rămas cu trei imagini.
kumm este magenta. sau o iarnă caldă. sau o temperatură de 16 grade, dar în aprilie, când simţi că va fi bine.
altfel, am avut o zi dramatică.
* un prieten coleg mi a zis odată că mă vede ZEN. eu m am mirat, că mă ştiu roasă pe la cusături. q.e.d.?
a trebuti să montez până n 4.30 azi dimineaţă, din motive care nu interesează aici, eventual pentru că sunt eu o iresponsabilă. iniţial m a rănit vorba (aruncată la nervi, desigur, de către un coleg) dar apoi m am eliberat. vorba înseamnă pur şi simplu că nu ştii ce s alea responsabilităţi. good for me.
la 5 eram acasă şi scriam, pradă unei inspiraşii de genul " sunt obosit, deci nu mi mai pasă", întrebările pentru un interviu pe care l am luat astăseară, pe trezie, obosită,i adevărat. la 5.30 am zâmbit mulţumită şi am zis ok. astă seară, după interviu, m am simţit prea proastă ca să iau un interviu. mă rog.
dramatismul zilei a început cu faptul că a trebuit să mă trezesc la 4 ore şi jumătate după ce am reuşit să închid ochii, măcinată de emoţiile unui interviu la care eu nu voi fi reuşit să fiu la înălţime. nu ştiu de ce mă pun eu mereu sub alţi oameni,de ce consider că ei sunt mai mereu mult mai deştepţi, dăruiţi, fermecători,frumoşi, dar e prea târziu ca să mai deal with it. aşa s eu.
sunt un om care are nevoie să doarmă mai mult, cel puţin în ultimul timp, iar perspectiva unui somn de 4 h mă înfricoşează atât de tare încât nici nu reuşesc să mă odihesc câte de puţin în ele. mă culc cu gândul că, vai, câte de puţin o să dorm, şi mă trezesc ca atare.
noroc că la serviciu a urmat o zi calmă, cu râsetele şi voia bună şi prietenia aia - genul care transpare prin pori- care mă fac să mă simt norocoasă că sunt acolo zilnic.
din păcate a fost frig, iar peste bucureşti a venit frigul atît de brusc, încât m a marcat. am venit de la amsterdam fericită, spre temperaturile noastre de 20 de grade. la o zi a nins la cluj. o zi dup aia, la bucureşti a fost cancer. ceva în mine s a rupt şi n o să mai revină până spre primăvara lui Mai viitor.
dar frigul nu e numai cel dinafară, pe care l aş accepta. ăsta e anotimpul. vorbim mai încolo despre frigul celălalt.
deocamdată să revin la faptul că n basmele mele am crezut c o să am şi timp de 2h de somn de refrişare înainte de interviu. dar au urmat 2h 10 de trafic. într o parte a fost bucurie. am ascultat de 4 ori Far From Telescopes, aşa fac eu, mă îmbib de un album care mi place. Copiii mănâncă pepene sau îngheţată până li se face rău. Oamenilor mari li se face rău altfel:) }n orice caz, eu dacă aş putea să înghit un album care mi place, aş face o.
să ne întoarcem la ziua dramatică, pe care trebuie că am temperatură, de o povestesc aşa fragmentat. a urmat un stat în trafic de 2h, l am acceptat fără nervi. asta e.
DAR
am ajuns acasă. oamenii acasă sunt...mai liberi, fiindcă sunt în cuşca lor:)
doar că eu am ajuns acasă şi, luându mi oricum adio de la somn, m am gândit la o baie caldă. de cum mi a intrat nasu n casă, mi am dat seama că n o să fie (baia) prea plăcută. în casă era frig.ÎN CASĂ frig pentru mine e o blasfemie. obişnuiesc să mă înconjor de aeroterme şi radiatoare, doar că frigul bruscf din bucureşti m a prins nepregătită, şi l am mai şi luat în glumă -ei, o să treacă. doar că el n a mai trecut.
al doilea punct a fost că, din maşină, încă, am simţit cum răcesc - un polonez zicea, când răcea, că SE răceşte, ceea ce ne a provocat hohote de râs şi fiori de groază. dar azi am simţit şi eu că răcesc şi, când am intrat în casă, că MĂ răcesc. luasem de jos invenţia oribilă, pentru că dă dependenţă, pilula. ibalgin şi un fel de strepsils.
a urmat lipsirea de linişte. pentru că în bloc s a stricat ceva şi a pornit un pickhammer. care revenea cât să facă Kiri să latre şi să gîdile creierii mei obosiţi.
am înghiţit de emoţia aceea uscată, rea, a unei situaţii care va urma prost, şi m am dus să fac un duş.
apa. din camera de baie mică, ca pentru copii. ca pentru păpuşi apa era la superlativ călduţă. toată speranţa mea de prospeţime şi odihnă împrumutate de curgerea apei calde s au dus.
dacă aş fi fost suficient de odihnită ca să mi fac nervi, aş fi aruncat, rând pe rând, toate obiectele din casă, sfârşind cu mine. m am simţit aşa, ca un obiect. care nu are nevoie de căldură în casă, de apă caldă, dezmorţitoare şi dez -amorsatoare de răceli şi deprimări. m am simţit ca şi cum, după toate sforţările mele de a fi un cetăţean corect, care nu aruncă hârtii pe jos, care plăteşte impozitele şi respectă orele de linişte, colectează gunoi separat, n aş merita decât să mi mai trag un pulover pe mine, o pereche de şosete şi aş zice şi merci că le am.
am început să mă neliniştesc, să mă revolt, să mă nemulţumesc, să mi vină să scâncesc şi apoi să plâng şi apoi să urlu. doar că aveam prea puţină energie ca să le fac pe toate, iar gândul că voi strica vorbele cu trupa magică fiind tracasată şi isterică din cauza singurătăţii care mă face să nu pot uita de frig, m a făcut să mă abţin.
nu am habar ce să zic despre felul cum ne a ieşit interviul. o să l citească lumea singură şi va vedea. eu am rămas cu trei imagini.
kumm este magenta. sau o iarnă caldă. sau o temperatură de 16 grade, dar în aprilie, când simţi că va fi bine.
altfel, am avut o zi dramatică.
* un prieten coleg mi a zis odată că mă vede ZEN. eu m am mirat, că mă ştiu roasă pe la cusături. q.e.d.?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)