de fiecare dată când o poveste nouă mi dă târcoale, mă gândesc la tine şi nu o pot primi. chiar dacă povestea nu e valabilă, chiar dacă nu mă pot îndrăgosti, chiar dacă aproape nici măcar nu flirtez, chiar dacă devin doar puţin tristă, chiar dacă vine tăvălug peste mine şi aproape că nu pot să mă opun, chiar dacă mă prostesc, chiar dacă mi e simpatic, chiar dacă mi place el sau doar mâinile lui, chiar dacă mă ţine de mână, chiar dacă e corect sau greşit, de fapt chiar dacă orice, mă gândesc la tine şi ratez.
stau şi mă gândesc că a trecut totuşi atâta timp şi a fost aşa de rău încât nu mi aş mai dori să se repete, ştiu că nu s a putut de la început, că nu se poate şi că nu se va putea, sunt om mare şi ştiu toate lucrurile astea simple, care se traduc printr un ridicat neputincios din umeri. ştiu toate astea la fel cum ştiu că trebuie să mă spăl pe dinţi şi să compostez bilet când mă urc în autobuz.
dar când o poveste îmi dă din nou târcoale, şi aproape doar atunci, mă gândesc la tine şi mă transform din nou într un copil mic, cu dinţii de lapte, care nu plăteşte bilet şi te iubeşte.