22.10.09

in the sky with diamonds

n aş avea habar de ce tot pun titluri în engleză, în afară de că aşa mi vine. nu sunt o iubitoare a înlocuirii limbii mele cu o alta, fie ea cât de internaţională. doar că aşa mi vine. or fi de vină nesfârşitele texte n engleză ale unora şi altora, pe care nu le ascult oricum, doar ce mai prind câte o bucăţică - she s in and out of the ordinary, asta mi place grozav în ultimele zile, recunosc- în afară de alea cu baby baby şi is this love ale lui coverdale, pe care tre să fii chiar afon să nu le dibui.
faza e că noaptea asta e prima dintr un şir lung în care mă simt pur şi simplu foarte bine aşa cum e. cu tradiţionalul "mai punem o haină pe noi", cu perspectiva unui spargeri în baie - a nu se citi furt - în căutarea apei care a încetat să curgă, da, sunt un viitor căutător de puţuri moderne, la bloc, totuşi, mă simt al naibii de bine.
ştiu că trebe să mă trezesc peste 4ore, să mă recompun cât de cât şi să mai fac o excursie cu grupul magic pe la radio românia,unde promit să zâmbesc şi să nu vorbesc, căci când sunt nedormită spun prostii. ştiu că trebe să cumpăr robineţi şi saci de rafie şi poate chiar ŞTĂNGI de coloană de materialul vieţii...ştiu că dup aia ar trebui repede să mă transform într o extaziată a lansării noului album, deşi eu simt cum deja ar fi vechi şi vreau ceva nou...ştiu că ieri mestecam nişte ciuperci şi, după mulţimea de zîmbete şi îmbrăţişări de la ăia cu care te întâlneşti doar la chestii gen zztop- dar te întâlneşti cu cam toţi - m am simţit tot aşa ca ăla pe care nu l iubeşte de fapt nimeni, pentru că e prea ciudat, prea tâmpit, prea iscoditor, prea descreierat, prea voluntar, prea dur, prea pretenţios, prea neelegant, prea brut,prea frust, prea într un fel în care dă pe dinafară greu de suportat şi restul.
ştiu că mă doare gâtul de mor şi n ar trebui să mai petrec nici un minut pe scaunul ăsta, în poziţia asta, scriind prostii oricum. dar uite că, ghinonul meu, mă simt pur şi simplu foarte bine.
ah ah realizare. de ieri pot să spun că încerc să învăţ să bat la tobe. nu de alta, dar tobarul nepereche a aflat, i am zis eu, să spunem că reacţia cu ochii mari a fost prăjitura mea după 3 luni de tocat metronomul.azi a fost la şcoala de rock cu mine, a stat în sală şi mi a zis - şi dacă i politeţe, îmi pun viitorul set DIRECT în foc - că da, pot să ncerc mai departe, nu sunt varză.
aha, cred că de aia mă simt bine. mda? doar atât?
păi nu mă cred nici eu.

3 comentarii:

nideleacristian spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
iuliana spunea...

am avut o surpriza placuta...poza de inceput :)

maryalexe spunea...

io zic aşa: cînd e rău să te-ntrebi de ce, dar în niciun caz cînd e bine.

frumoase culori...