4.1.10

Ş-am venit

înapoi cu un an nou şi pleznind de odihnă. În urma inspiraţiunii date acum 10 secunde de un blog american, m am uitat la ultimele post-uri din 2008, dar n am găsit nimic care să aducă a " ce-mi doresc pe 2009". Am găsit, de fapt, o singură frază. Una încare mi doream să fiu mai bună şi mai blândă, să semăn un pic mai mult cu un coleg cumsecade de la mine de la serviciu. Păi cred că pe alocuri am reuşit. Există sigur cineva cu care n am reuşit decât să fiu nerăbdătoare, intruzivă, nepoliticoasă şi posesivă. Dar e exact acelaşi cineva care mi a spulberat celălalt vis pe 2009, ascuns în cutele sufletului meu şi nepus pe blog - care este dejaaaaaaaaaaaaa destul de patetic - aşa că,mno, a fost tanda pe manda. ăla mi a fărmâmiţat visu', în replică eu i am stricat un an din viaţă, mi se pare corect şi suntem chit.

am avut o vacanţă minunată şi, lăsând la o parte că de vreo jumătate de an am senzaţia că mă desprind mai greu de acasă, că mi vine mai greu să plec de lângă ai mei, mă bucur totuşi c am şters o la paturi săseşti. am ajuns acolo în 28, pe un drum de tg mureş splendid, cu toţi copacii înzorzonaţi cu promoroacă, o pejoată mică ducând 3 oameni chiţăind de veselie pe un drum de poveste. am ajuns în casa preferată, ne am repartizat rapid patul, sertarele de la pat şi saltelele - pe ultima am ocupat o cu graţie eu, fiindcă am mers şi cu Kiri. Care, altminteri, se simte bine, a slăbit vreo 3kg, a început să se mişte mai agil, chiar aseară a făcut, fără să crâcnească, o plimbărică la Şosea, mulţumim de urări, numai bine şi la animalele voastre. Kiri a primit o păturică pentru duşumelele reci din "bucătăria" unde ne am petrecut zilele fumând, bând ţuică şi vin, discutând prostii sau filosofând, cititnd de la marie claire la evoluţia omului la romain garry. Bineînţeles că, datorită agilităţii cu trudă redobândite, cockera a preferat să se urce pe băncuţă, unde i am pus păturică, să nu stea, Doamne Fereşte, pe scândura goală, şi unde a dormit cu nasu n calorifer. se băbeşte Kiri, se băbeşte lumea, deci şi eu.
Am ieşit din casă într o singură seară, atrasă de săniuţă. Uliţa pe care stăteam era în pantă, numai bună. 5 oameni cu vârste oscilând între 33 şi 42 de ani au redevenit copii cu o repeziciune care a făcut timpul să pălească. Eu una m am întristat puţin, că nu mi mai aduceam aminte să mă fi dat pe vreun derdeluş serios, cu sania. Grija părinţilor de a nu ne rupe dinţii, picioarele sau gâtul s a adăugat la teama mea naturală de dureri şi -asta da, ţin minte- am privit cu spaimă orice petec de gheaţă pe care alţii alunecau voioşi, în copilărie. Acum, însă, pofta a învins. M am dat singură cu săniuţa, într un habarnism complet, mai mult rupând hăţurile şi înfrânând o, decât lăsând o să alunece. Apoi am primit în ajutor statura de înotătoare a prietenei mele, care s a hotărât că stai tu cuminte în faţă, că manevrez io sania cu picioarele. Astfel am prins viteză şi am tras nişte chiote de veselio- groază, care i au sculat pe cei din case, în special pe un "babalâc" din grupul noastru care oricum ne reproşa câte ceva la orice minut din zi, chestie care era să i atrgă moartea prin sufocarea de la 3 funduri de muiere urcate pe el în drumul de întoarcere, da,da.
N am făcut nimic altceva spectaculos. A, ba da, am bătut la scrabble. Şi n am ţipat la un şoricel care ne a umblat prin casă şi care, în vreme ce altora le a smuls zbierete de scârbă, mie mi a lăsat o urmă de simpatie. Posibil să aibă de a face ceva cu discursul din Inglorius Basterds, posibil că nu. Oricum, dacă discursul ofiţerului ar fi fost despre gândaci, n ar fi avut nici o tresărire în sufletul meu. Şoriceii sunt mai onorabili.
Tocmai mi am amintit -mă scuzaţi- că atunci când eram micuţă aveam la un moment dat un bob, da, pentru că şi ai mei ne au cumpărat în vremea aceea toate prostiile cu care se puteau răsfăţa şi bucura copiii. Bobul avea trei tălpici şi o dată tot ne am înfipt cu el în cap, pentru că ne am dat, într o clipă de neatenţie a aparţinătorilor, ne am dat,ziceam, exact pe platforma de pornire a telescaunului de la nu mai ştiu unde. Unde s a terminat platforma, am căzut direct în tălpica din mijloc, dar într o zăpadă afânată, fără probleme. Adică nu cred că micul semn din barbă îl am de acolo.
La paturi săseşti am mâncat cu spor fără carne sau cel puţin aşa mi a plăcut să cred, până în dimineaţa de 1 ianuarie, când am găsit un os de pui în salata a la russe. Mi ţipase unul cu o seară înainte că a găsit un os, dar toată gaşca a găsit de cuviinţă că face mişto de mine şi l a luat peste picior. Totuşi, înclinăm să credem -toţi- că gazda a fiert doar legumele în apa rămasă de la pui. Ceea ce pentru mine e din păcate totuna. Trebe să recunosc că mă simţisem eu cam ca o tobă dinainte de a afla de os. Dar trebuie de asemenea să recunosc că, după ce am văzut osul cu ochii mei, m a luat chiar cu rău, ceea ce consider că a fost o reacţie de fandoseală pentru care îmi cer scuze. Da' chiar mi a fost rău, provocat sau ne.

În rest, am citit şi citesc la o carte pe care am primit o de la fratele fără blog, carte pe care, când mi a dat o de Crăciun, mi a prezentat o astfel: " Tu o să i adori fiecare pagină". Şi aşa este. Romain Garry, Prima dragoste, ultima dragoste este o carte minunată, pentru mame careiubesc până la exaltare, dar merge tare bine şi dacă nu eşti - cazul meu. Citesc fără să mai ţin cont de zgârcenia care mă îndemna , cu alte cărţi, să citesc puţin, ca să mi ajungă mai mult. Asta pentru că ştiu sigur că o voi relua peste câteva luni. O recomand pentru începutul de an, poate să dea aripi unei iubiri.
Sunt din nou acasă, gata să leg noi prietenii şi privesc cu încredere acest 2010. Horoscoapele citite din amuzament îmi confirmă apariţia casei imense pe care nu mi am dorit o niciodată, curtea mare în care să se joace copiii pe care nu i am, ba şi o viaţă amoroasă excelentă, lângă partenerul meu inexistent, dar asta, Slavă Domnului, doar până în mai, că după aia începe să se strice.
Bine v am găsit, ce mai!

L.e.
Ca să nu mai am probleme la anu', în sensul că habar n am ce mi am dorit, în afară de pomelnicul despre sănătatea mea şi alor mei şi a încă vreo 2000 de persoane plus întreg Mapamondul, iaca pun aici:
- îmi doresc să fiu în stare să bat la tobe cu o formaţie. fără creaţie, măcar tuf taf fără să i încurc pe ăilalţi ar fi ok. sunt foarte specifică, după cum se vede, orice dă 2010 peste, e bine primit.
-îmi doresc să n am probleme financiare.
- şi, atenţie, 2010, că NU îmi mai doresc nici un suflet pereche, că basmele s au îngrămădit demult într un singur loc din care ar fi bine să nu mai iasă, că numa' la prostii duc. Ok? Ok.

6 comentarii:

Mihai spunea...

carte despre care fratele fara blog a aflat, for the record, tot de la fratele cu blog, deci se cheama ca vom fi citit de la mic la mare o chestie minunata..cine stie, poate va benficia indirect si mama noastra de pe urma ei..

ana spunea...

a,da? n am stiut! atunci sa ti zic merci (si) tie!:)

Zu spunea...

??? mmm, sunt ferm convinsa ca la postul acesta am scris un comentariu lung in care imi declaram incantarea de ce si cum ai scris, ma bucuram pentru Kiri, ma entuziasmam de ideea de carte (s-a notat, o caut sa o cumpar) si mai ziceam diverse similare... Probabil ca am facut o vraja din tastatura si am omorat comentariul inainte sa-l postez :-(... batranetea asta...

ana spunea...

lasa, Zu. Tu sa fii sanatoasa:P

Zu spunea...

Doar eu??? :-P Ma indemn si eu la comentarii din an in paste si taman atunci le zburatacesc in aer :-))...

ana spunea...

ai o scuza....esti "mamica" haha:))