depeşe
ieri am făcut o plimbare de la Aviatorilor la Universitate, semn că frământările de mai multe feluri sunt mari. în vreme ce dezbăteam în sine pe marginea tăierii sau adăugării unor zero-uri, am trecut printr o staţie de autobuz cu panouri branduite Millenium Bank. Fericirea începe acasă, zâmbeau dragii mei Holograf, pe faţa exterioară şi interioară a panourilor. Pe băncuţa din staţie dormea, ghemuit, un aurolac de vârsta lor.
vieţile noastre sunt fucked up rău de tot. unul e căsătorit dar despărţit de distanţă şi finanţe, altul are o relaţie în care fiecare stă la el acasă, un al treilea are ghiocei la tâmple şi fluturi în burtă, în vreme ce îi găteşte copilului şi jumătăţii oficiale,câţiva nu şi revin cu anii în urma unei mari iubiri. între toţi aceştia, alţi noi, (noi ceilalţi)orbecăim resemnaţi prin lipsa de afecţiune şi suntem atât de uscaţi, încât uneori ajunge să ni se pară vitală orice mână blândă. ne trezim însă tare repede, când uşa de la bloc se închide în faţa noastră, şi noi rămânem pe covoraşul murdar din faţa blocului, până la următoarea plimbare târzie, în care dăm în stâlpi şi n gropi urmărind mâna cea moale. dacă am considera că principiile sunt doar nişte cucuie pe capul realităţii, am ajunge aproape la fel de nefericiţi ca cei cu relaţii în regulă, dar care, luate la bani mărunţi, sunt aşa de în neregulă...
refuz din toate puterile să devin aurolac sau căţel vagabond.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu