Ştiu că-mi depăşesc atribuţiunile, dar nu mă pot abţine. Şi am zece motive să cred că ar putea fi şi filmul vostru de Crăciun.
1.Irezistibilul „ Love Is All Around” de la Wet Wet Wet este leit motivul filmului. Puţintel schimbat, ca să convină şi Crăciunului ( „Am înghesuit 2 silabe acolo unde era loc doar de una!”). You know I love Christ-mas, I always do...
2. Dragostea există şi rezistă la orice vârstă, pe orice vreme şi prin oricâte încercări ar trece –un personaj are 11 ani şi e îndrăgostit mortal, altul suferă după soţia celui mai bun prieten, recent căsătorit, alta descoperă în ajun de Crăciun că soţul o înşeală...aia cu prim ministrul Angliei îndrăgostit de secretară e deja un fleac, nu ?
3. Hugh Grant cântă colinde ! Cu vocea lui ! Şi dansează, dar nu în aceeaşi scenă.
4. Vă poate sugera unul dintre cele mai originale cadouri de nuntă : o orchestră, chiar în biserică. La momentul potrivit, poate cânta piesa favorită a mirilor, iar locuri de ascuns instrumentele sunt destule.
5.Copiii primesc sfaturi gratis : „Don’t buy drugs! Become a popstar and you’ll get them for free!” (mă rog, pentru părinţii cu umor, ştiţi că statutul de megastar e greu de atins la noi ).
6. Are cea mai frumoasă declaraţie de dragoste de la filmul mut încoace (el vine în chip de colindător şi îi declară ei...pe cartoane scrise, deoarece soţul era sus).
7.Vă puteţi întreba ce naiba a găsit Angelina Jolie la Billy Bob Thornton. În film joacă rolul preşedintelui american. La fel de greţos... ca el.
8.Pentru fetele cu alte gusturi decât cele de la punctul 3: Colin Firth şi Alan Rickman joacă de asemenea în acest film. Yammy.
9.Naţia noastră română de homofobi va fi mulţumită de bancurile care se fac pe seama lui Elton John ! Mă rog, de Crăciun ar trebui să fim mai buni...sau era de Paşte asta ?
10.O mână de englezi – îndeobşte cinici – ne arată cu putere, cu umor (dar nu mai puţin serios din cauza asta) şi cu tandreţe, ceea ce ar trebui să ne sară în ochi la tot pasul: iubirea e peste tot.
Motiv bonus: preşedintele poate găsi un discurs politic excepţional în film. „ We are the country of Beckham’s right foot...and the left foot comes to that”...tot ce mai trebuie să facă e să-l adapteze. Cu Mutu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu