16.1.07

S-AU LĂSAT RĂU




După unul din ultimele lor concerte la Backstage ( acum 2 ani )
mi-am promis să nu mai merg niciodată la Celelalte Cuvinte. Dar, ca de fiecare dată când e vorba de o pasiune,
( de orice fel) mi-am încălcat promisiunea şi m-am dus la „concertul aniversar de 25 de ani”, care a avut loc la Teatrul Naţional din Bucureşti.
Rău am făcut. Mai bine rămâneam cu dulcea iluzie că poate am pierdut un concert memorabil, decât să-l văd, aşa cum a fost.
O scenă aproape pustie. Un spectacol făcut din surcele, din sărăcie, cu trei până la zece lumini, programate gen orgă disco. Un sunet murdar, fuşerit, făcut pe scule îmbătrânite tehnic şi moral. O trupă, în constanta ei decădere şi încăpăţânare, aproape de nerecunoscut. Asta să fi fost, oare, trupa adolescenţei mele ?
Grupul a înţeles să-şi serbeze cei 25 de ani de existenţă, fără să-i pese prea mult de faptul că a scos două albume în ultimii zece ani, din care unul (NOS) greu calificabil. Fără să-i pese că, în ultimii cinci, a cântat de 10 ori, drept care şi-a permis să evolueze pe scena pretenţioasă a Teatrului Naţional, care pentru bucureşteni înseamnă ceva. Fără să fie timorată de ideea că tot 25 de ani a sărbătorit de curând şi Iris - care munceşte incontinuu, bă! , cum bine zicea cu năduf cineva.
Nu, nu din sală. În sala arhiplină, spectatorii s-au urcat pe pereţi la fiecare piesă, din nu contează ce epocă a grupului. Oamenii au aplaudat şi piesele vechi, şi piesele bune, şi piesele noi, şi piesele proaste.Au aplaudat acea piesa nouă „Zmee” , (recopiată şi modelată după vechile armonii de succes) şi acea piesă nouă „ Nu e lumea cum era” ( care e destul de răsărită, dar nu mai e nouă demult). Au aplaudat fiecare solo învechit de chitară, ( parcă avea un ton mai bun acum 2 ani ?) fiecare atac la tobe, (chiar şi pe cele cu măsuri greşite) dar şi prestaţiile oneste ale bass-ului şi clapei. Nu-mi dau seama dacă toţi oamenii ăia, la care mă uitam perplexă, aplaudau un spectacol sau o fantomă.
Grupul a prezentat obişnuitul recital de club, lungit ca să facă din el un concert „serios”, dar disipat în sala aceea mare, în care nu mai poţi da vina pe lipsa de acustică şi pe micime. Dacă ar fi fost în club, poate m-aş fi simţit mai bine. De exemplu, în „ clubul” Preoteasa al anului 1986. Dar aşa, la pauză, am spus „ Noapte bună, Celelalte Cuvinte!”.
Ana M. Călin

2 comentarii:

Luna Betiluna spunea...

Daca mai primesti comentarii la aproape un an de la 'depunerea' ideilor, pot sa-ti spun ca unii dintre spectatori au aplaudat intr-adevar o fantoma (eu - printre acestia); dar o fantoma draga, cu care s-au reintalnit dupa indelungata vreme, careia i-au iertat toate gherlele observate sau nu, si-n fata careia si-au trait din nou tineretea (uau, ce patetic !).
Asa ca pentru mine nu s-a lasat asa de rau ca pentru altii...

ana spunea...

nu e deloc patetic si nu ai facut decat sa reiei textul meu, in fond:)
eu, insa, sunt o persoana mai obiectiva si mai dura. asta este.