24.2.07

Home




Plantele mele vin din epoci diferite, dar se simt bine împreună şi în casă, în ciuda faptului că nu sunt o stăpână grozavă de plante, asta este.
Să încep cu plamierul care nici nu mai este în casă, şi nu mai este deloc, din păcate.
L-am primit de la Ancuţa, de ziua mea, în 97, cred, pe când lucram la Zone Records. A crescut mare, dar nu prea am ştiut eu cum să l îngrijesc, iar când am aflat, oricum târziu, că trebuie să l tai ca să dea alţi muguri, n am putut s o fac, că m a durut inima, ce, dacă îi tai omului capul îi creşte altul mai frumos ? Ce grozăvie. L am dus la tata la cabinet, unde a mai trăit cam doi ani până când a ajuns în stadiul de băţăgan cu ciuf, care s a uscat. Gurile rele zic că tata l ar fi sufocat cu apă, căldură şi dragoste, dar ştiu eu de la o doamnă cu boutique de flori că şi plantele au viaţa limitată. Poate atâta o fi fost a lui.
Am avut tot timpul ferigi. Prima a fost una din pădure, pe care am adus o în rucsac după o excursie cu elevii mei, la munte. Elevii erau în clasa I şi m au obosit atât de tare, încât când am ajuns acasă m am culcat lăsând biata ferigă în rucsac. Culmea, a rezistat până a doua zi, când am băgat o în pământ. N a fost niciodată deasă, dar era zdravănă şi a trăit vreo 2 ani. Cred că ăleia i a venit de hac mama, tot fără răutate, dar din neştiinţă. A doua ferigă a trăit vreo 6 ani aici, în casa mea, şi s a comportat frumos, iar eu am fost mereu moartă după ea. Îi făceam declaraţii drăgălaşe în şoaptă, ca să nu se prindă Kiri, care de câte ori aude o voce de alint care nu i se adresează ei, începesă latre, stricând geloasă armonia.
Tot nişte geloşi au stricat viaţa bietului bonsai, pe care l primisem de la Lulu. Îl chema Tom şi cu el vorbeam chiar tot timpul, până m au prins nişte prieteni care au început să sufle fum spre el şi să l...înjure, cică să l înveţe cu greul vieţii. Bietul bonsai a murit, nu ştiu dacă de la fumatul pasiv sau de inimă rea.
Am mai avut o plantă pe care am iubit o la nebunie, dar nu suficient cât să nu fiu neglijentă, aşa cum probabil îmi e nărvaul. Am luat o pui de la doamna cu boutique-ul de flori , era mică, cu frunze lungi şi cărnoase, ca de lăcrămioară, şi făcea nişte flori albe, ca nişte cale, dar mai înfuiorate şi graţioase. A crescut ca o tufă, semn că i a convenit casa şi stăpâna, care a dat o pe mâna morţii vara trecută. A fost foarte cald şi m am mutat la mama la curte şi am uitat să mai trec pe acasă câteva zile...
Acum să nu credeţi că omor flori. Am (în casa mea mică) 5 plante care trăiesc bine merci, plus laleaua adusă din Olanda, care e de un deget mare şi 3 foi, şi care stătu pe geam până ieri ( e de exterior) când am decis că e prea frig şi am băgat o în bucătărie, unde e doar friguleţ. Dar despre ele vă zic mai încolo, că acuma m am plictisit.

Un comentariu:

sori spunea...

Si eu am adus in weekend o feriga din padure....sper sa traiasca, macar pana ma mut...