Tribut Liviu Tudan

TRIBUT LIVIU TUDAN


Toţi vocaliştii mei preferaţi (şi încă unii pe deasupra) se regăsesc pe acest disc emoţionant. Şi, ca o dovadă în plus a harului lui Liviu Tudan, toţi au găsit câte un cântec care să le vină mănuşă, şi pe care să-l poată cânta aşa de firesc, de parcă ar face-o zilnic, în concertele lor. Aproape că m-am jucat la începutul fiecărei piese,să ghicesc ce solist o va cânta, şi n-am greşit decât la una, în sensul că nu l-am recunoscut pe Leo Iorga (ieşit din circuitul mare, din câte ştiu eu). Dan Bittman cântă „Joc în doi” şi, dată fiind perioada în care a fost compusă piesa, sună la fel de tânăr ca în al său Incognito. Melancolicul Ioan Gyuri Pascu abordează „Pasărea iubirii” şi aproape că recunoşti aici un filon pentru piesele frumoase şi pastelate pe care le-a compus de-a lungul timpului. Adrian Despot şi-a ales „Copilul şi soarele”, una din cele mai frumoase piese marca Tudan, pe cuvinte potrivite magic de Corina Brăneanu. De altfel, întregul material a fost înregistrat şi mixat în studioul inimoşilor de la Viţa de Vie cărora, poate suna penibil, dar îmi vine să le mulţumesc eu pentru ce treabă frumoasă au făcut ( ca şi lui Dorian Ciubuc şi casei de discuri Roton, pentru acest omagiu). Aşa cum era de aşteptat, (simt nevoia să mai zic încă o dată asta, fiindcă, repet, fiecare solist parcă e exact „de acolo” la piesa pe care o cântă) Mircea Vintilă face o variantă veselă şi zîmbăreaţă la „Alfabetul” – de altminteri eu sunt convinsă că el înregistrează şi cântă zîmbind, nu ştiu de ce. Mai sunt Bodo de la Proconsul, Mihai Georgescu de la Bere Gratis, (într-un efort vocal căruia reuşeşte să-i facă faţă cu cinste) Mircea Baniciu (fiecare cu murgul lui, are şi Liviu Tudan unul) şi Cristi Minculescu, care cântă „Iubirea cere pace planetară”, la care-mi aduc aminte cu nostalgie că o cânta mama prin casă, când eram mică, şi de atunci îmi plăcea foarte mult, poate fără titlul cam pompos al poeziei lui Lucian Avramescu.
Recunosc, preferata mea absolută este varianta lui Adrian Pleşca Artan la „Promisiuni”, o piesă aşa, mai Oblomov, din care solistul de la Timpuri Noi face aproape un gag. Discul este închis de „Lumea ca o pradă” cu Liviu Tudan şi aici, încet, toate cuvintele mari simt că-mi dispar. Mai simt doar o ceaţă uşoară care îmi coboară peste privire. Sunt nişte lacrimi pe care le strâng din ochi şi le adun în gât, în timp ce mai pun o dată discul. Ascultaţi-l şi voi, pe lângă galeria memorabilă de voci care fac din el o mică bijuterie comercială, aveţi posibilitatea de a face cunoştinţă cu sufletul lui Liviu Tudan, care a plecat cu discreţie, să iubească în Cer.

Ana M. Călin
ce_stii_tu@yahoo.com