1.3.07

About A Boy


Mda, recunosc, am nişte slăbiciuni pentru doi-trei actori mai slăbuţi şi cea mai crasă dintre ele e...Hugh Grant. Nu ştiu de ce, dar îl văd cu plăcere în orice film, mă înduioşează cumva mutra aia a lui pierdută, indiferent că l joacă pe bietul Chopin sau pe moderatorul lui American Dreamz (şi încă astea s două roluri de extreme). Astă seară am vrut să văd un film uşurel, cu ochii lui albaştri, iar de Love Actually nici nu mai poate fi vorba, am ajuns să l ştiu pe de rost, (şi tot mă bufneşte râsul/plânsul când îl văd cântând colinde...) m am uitat pe imdb să văd ce filme mai are şi...surpriză ! Am dat peste o ecranizare a romanului lui Nick Hornby, (unul din englezii mei preferaţi) About A Boy, tradus în română Totul despre băieţi.
Cum îmi plăcuse mult cartea nici că mi a mai păsat ca era deja 11 şi trebuie să mă trezesc undeva pe la 7...
Mie mi se pare că în filmul ăsta din 2002 HG face un rol excelent, pentru că l prinde mult mai mult decât altele, cumva, la fel. Aici e vorba despre un bărbat de 38 de ani care e "blank", aşa cum -fin- se exprimă una din eroinele cu care dă nas în nas.
Memorabilă este faza în care prietenii lui Will (HG) îi propun să fie naşul fetiţei lor, Imogene, la care el răspunde: ah, nu, este o idee foarte proastă, aş fi un naş îngrozitor pentru Imogene, când va face 18 ani probabil am s o duc într un bar şi am s o îmbăt, sperând că aşa o să pot să i o trag !!!
Alte câteva personaje oscilând între plat, aiurit sau ţăcănit de a dreptul, se joacă în jurul lui Will, legate de prezenţa lui Marcus, un băiat de 12 ani, cu care Will ajunge să se împrietenească, primul om faţă de care începe, în mod ciudat, să se simtă şi să devină responsabil.
Desigur, eu cred că rolul i se potriveşte lui HG pentru prima parte, (you're blank!) iar când îi văd ridurile mici, la zâmbetele din profil prim plan, sunt tentată să zic chiar ceva mai rău ( you're PLASTIC!)...dar...tot îmi place Hugh Grant. Iar cartea e excepţională.

2 comentarii:

vio spunea...

imi place si mie, ma uit la tot ce prind cu el...:|
sint slaba, asta e.:)

Ana spunea...

mdaaaa. si eu:)