Apă, apă, vreau război !

Declar cu hotărâre război oricărei forme de spălat dintr o dată pe tot corpul. C o fi duş, baie sau scufundat în apă, nu mai vreau să aud, nici măcar să văd apă ţârâind, respectiv cantitate de apă strânsă, mai mult decât pentru fiert cremwurşti sau cafea. Trăiască chiuveta, şuvoiul, lighenaşul şi grătarul. Apă multă, curgând timp de un sfert de oră peste mine, te desfid ! Apă caldă, răcindu te încet în jurul meu şi plescăind încet, te detest ! Tu, halat de baie şi, o, tu, turban de prosop, dusă vi i vremea. Voi, lufă şi burete, pieriţi.
O să spuneţi că această criză bruscă se datorează vreunei revizii de vară inopinate (ca şi această vară, însăşi) sau că am înnebunit de tot. Dacă la prima supoziţie pot să răspund nu cu străşnicie, pentru a vă demonstra că am argumente puternice şi contra celei de a doua, ian ascultaţi aici.
Mă înnebuneşte gagicăreala, mai ales atunci când se manifestă la mine. Îmi vine să mi trag una de câte ori, rareori, mă surprind trăgând de anti cearcăn, gel contra ridurilor şi dup aia creion dermatograf şi tuş din ăla...rimel. Mă supără când stau mai mult de trei minute să mă gândesc cu ce să mă îmbrac şi când mă uit în oglindă şi schimb haina de pe mine în ultimul moment, năduşesc nu de efort ci de draci. De cele mai multe ori îmi vine să intru în pământ când mă observ făcând pe cocheta. Singurul fără de care nu pot trăi, deşi am ajuns să nu l mai simt, e parfumul.
Pornind de aici, lucrurile încep să se lămurească puţin, nu ? Ei, de aia nu mi place mie să mă spăl. Pentru că, de la o vreme, pe nesimţite, în baie, pe policioară şi răftuleţ (ba, de vreun an, a apărut agăţat de un perete şi un dulăpior drăguţ de bambus, lua l ar naiba şi pe el şi pe eufemismele pe care le provoacă) au apărut diverse cutii, cutiuţe, borcane, borcănele, flacoane şi flaconaşe ( vedeţi ?). Unt de corp, cremă de mâini, cremă de faţă, gelul de menţinere a pielii de pe sub ochi, cremă pentru călcâie, gel şi cremă anticelulitică, trei rujuri, două periuţe de dinţi, patru paste, trei piepteni şi unul de voiaj (şi n am perie !). Nu mai vorbim de fonduri de ten, farduri şi pudră, dar, Slavă Domnului, pe astea chiar nu le folosesc decât din an în Paşti (când toată lumea ştie că te duci la biserică şi, deci, nu te machiezi). Pe cadă avem un bol cu tărâţe şi mai multe încercări de şampon, dintre care toate minus unu zac, triste şi uşor prăfuite (mai dau cu duşul pe capace când mă ia cu cald de la nervi). În dulăpior, tampoane de demachiat, uscate şi umede, strugurele sidefii, roşii ca zmeura sau transparente. Un spray pe care nu l folosesc, dar nu l arunc, (mai am, cine ştie când, vreo filmare în care trebuie să înregistrez sunet de spray, aşa că am de nevoie de el) spumă uşoară de păr şi un gel greu, ( am făcut scandal să mi se aducă, mi s a adus şi nu am folosit decât un strop, îmi încleiează cosiţele) tot de păr.
Să n o iei razna ? Când , în locul unui duş simplu şi răcoros în care te freci acolo, d aiurea, cu un săpun cu care eventual, te spălai odată şi pe cap, trebuie acum să faci pe dracumpatru ca să fii mai curată , mai uscată şi mai fină ? Pielea curăţată cu lufă, tărâţe şi dove hidratant o ia razna şi se aspreşte prin părţi esenţiale, de care nu te ţine nimeni ( la vârsta asta nu te mai ţine nimeni de cot, nu ? de călcâie nu mai vorbim...) niciodată. Ieşi din cadă şi începe etapa de coşmar, care mă deprimă cumplit. Turbanul mare îmi cade pe ochi. Halatul îmi flendureşte în toate direcţiile, iar papucii de obicei nu mi i găsesc aşa că trebuie să sar într un picior ca să mă usuc pe tălpi, variantă mai safe decât să ies din baie cu ele ude, să dau cu roatele în sus pe parchetul care, da, străluceşte. Şi începe gagicăreala. Pe faţă, două creme, una hidratantă, una pentru ochi. Pe decolteu, altă cremă sau ulei de măsline (deşi până intră în piele te simţi ca un cartof prăjit şi mai şi pute). Pe corp unt de corp, a cărui cantitate (el fiind de calitate rău) scade atât de încet, încât şi văd cum o să spăl cutia de praf, după care ea se va decoji de etichetele frumoase, va arăta jalnic de veche şi eu va tebui s o arunc, că arată urât în baie. Pe călcâie nuş ce drăcie cu iod, iar pe pielea de pe tibii o chestie încă şi mai grasă, că de la o mare din 92 fac pielea de şopârlă, zic eu. Pe gambe şi bulane, după ce a intrat untul în ele, dau cu anticelu-, ca să iasă untul din ele. Asta e viaţă ? Dacă nu te speli pe mâini între operaţiuni, pielea se face ciorbă de burtă. Dacă te speli, se aspreşte şi mai rău. Dacă te dai cu crema de mâini înainte de a te usca pe păr, e nasoală, trebuie să te speli din nou. Nu de alta, dar dacă treci mâinile grase de unt, lapte corp, anticelu-, ulei de măsline şi cremă cu iod, poţi să te mai speli liniştită o dată pe cap. Eu nu mă mai spăl niciodată ! Am zis !