Unde la mare e frig II

Fiindcă la mare e mult mai frig decât am bănuit, cochetez puternic cu ideea de a pleca acasă, dar până atunci, până când mă conving că al meu corp şi a făcut cât a putut datoria şi acum începe să miorlăie de deznădejde, să mai scriu ceva.
Ador, totuşi, ideea că acest timp –liber- îmi aparţine şi că fac ce vreau cu el, adică stau îmbrăcată cu tot ce am mai gros pe mine, înfofolită într-o pătură, ghemuită într-un fotoliu (da,da, adică în casă !) cu laptopul în poală, ţintă miştourilor de genul « în loc să bei stai pe net » sau « cum, aşa îţi teci tu timpul, gândindu-te de unde să-ţi cumperi o pereche de ciorapi groşi ? ».
Căci este adevărat, stimaţi spectatori. Cât baţi 2 Mai-ul în lung şi lat, nu găseşti decât ciorapi cu inimioare (oooo....) sau colanţi negri cu dantelă, (eerrrrr) necum vreo pereche sănătoasă de ciorapi de bumbac, care să te mai apere, pe sub pantaloni, de frig. Posibilele hanorace au pe ele scrisuri generoase, aurii sau argintii, pe care firea mea posacă e departe de a le aprecia. Probabil vă întrebaţi de ce ar mai conta în asemenea momente, dar zău, mie îmi este foarte greu să dau bani pe o chestie care îmi displace total, dacă nu se numeşte şubă ( tot în asemenea momente).
Imaginaţi-vă că de e 2 zile meditez cât se poate de serios la posibilitatea de a face un duş fierbinte. Îmi tot fac curaj cu câte o duşcă să intru în baia încălzită, pentru ca mai apoi să ies în camera ca un gheţar. Cineva m a rugat să i aduc ceva cadou de la mare. Dacă fac duş, o să am unul potrivit : o pneumonie.
Mă uit pe geam, văd cum o pisică neagră îi mănâncă mâncarea lui Kiri care, liniştită, zăcând în plăpumi, habar n are ce se petrece sub nasul ei.