5.08. - NIMIC DE SCRIS

Crăp, mor de ciudă. Pentru că aş fi scris un articol grozav despre concertul pe care l-am văzut sâmbătă spre duminică 5.08 în Vamă la Şoni. Că numele Zoiei Alecu, al lui Vlady Cnejevici şi al lui Mircea Baniciu au fost de ajuns ca Vama Veche să se cureţe în ochii mei de toată urâţenia grotescă cu care e machiată. Şi să rămână frumoasă, adolescentină, sub vocile clare ale maeştrilor. Aş fi scris cu bucurie cum m-am dus la un concert având scrisă în cap, dinainte, cronica unui succes anunţat. Cum glasul Zoiei Alecu, atât de bun, curat, concret şi negreşit a creat mici confuzii la masa noastră, care m-au indignat din toată inima, playback or not. Apoi cum duetul fermecat Baniciu („ dintr-un arhitect tinerel şi frumuşel am ajuns un muzician grăsuţ şi jovial”) Cnejevici ( fără autocaracterizări citate) a luat în stăpânire scena şi a deschis fără efort toate uşile spre toate sufletele. Spre cântatul tare, spre râsul sănătos, spre nostalgia dulce, spre privirile înmuiate de lacrimi. Cum toate cântecele acelea marca Baniciu sau Phoenix sau Pasărea Colibri au rezonat puternic în inima mea şi cum fiecare mi-a lăsat, mi-a adus sau mi-a luat ceva. Tristeţile provinciale şi locuinţele de vară, fredonate de tata copiilor lui mici, Canadiana, în al cărei videoclip m-am lăudat cum a jucat căţelul meu, (sau mai bine zis cum a dat cu capul de pereţii cabinei telefonice pe bătrânica din rol) Dealul cu dor, pur şi simplu o preferinţă muzicală personală, al cărei refren mă surprind cântându-l când mi-e puţin greu. Cum a apărut la un moment dat, spre finalul serii, dl. Mircea Vintilă care, la insistenţele hotărâte ale plătitorilor de 20 de roni, a urcat pe scenă şi şi-a cântat Miruna şi altele. Cum spectacolul a avut un final, apoi un al doilea final, urmate de un al treilea şi al patrulea final, până când rotunjimea recitalului s-a stricat sau nu într-o lăbărţată fericire, pe mese. Aş fi scris atâta, Doamne, şi acuma nu mi-a rămas decât să mă oftic la greu că spectacolul s-a întins de sâmbătă pe duminică 5.08, când vestea a ajuns la corturi şi de când nu mai pot să scriu mare lucru, fiindcă cel mai frumos din oraşul acesta a părăsit, pe nesimţite, o viaţă.
Ana M. Călin
ce_stii_tu@yahoo.com