25.2.08

Şi iarăşi hop !

Am scăpat şi anul ăsta de Eurovision şi, surprinzător, fără prea mare scandal. S-a ales piesa aia duet cu text bilingv, în scenografia căreia Nico se uită fierbinte la Miriţă, iar Miriţă se uită fierbinte la cameră. Nu-mi place piesa, mi se pare de o tristeţe care se lamentează, are atu pe voci, dar asta nu mi se pare suficient. Totuşi, cred că sunt stupide acuzaţiile de plagiat. Sunt 3 note mari şi late, nu se pune, ce mai. Oricum, cred că cineva a stat cu acuzaţia pregătită, că prea repede a ieşit.
Îmi pare rău de „Shine”, piesa suedezilor, aş fi vrut mult mai mult să ne reprezinte ei, chiar dacă mi s-a părut ciudat să cânte pentru noi. Dar aici vin cu o completare, nu de alta, dar am auzit-o întâmplător pe Nico (altfel, o moderată de bun simţ) clamând pe tv „..şi ne bucurăm că suntem români, nu nişte suedezi”. Remarcă exagerată şi de prost gust. Piesa e foarte bună şi singurul meu necaz era că dintre atâţia artişti, comozitori şi interpreţi locali, n-a fost unul în stare să iasă cu o piesă care să ne ia maul măcar cât suedezii. Strategul de frati-miu a zis că poate dacă-i trimiteam pe blonduţi primeam şi noi nişte voturi de la nordici, care nu ne-au dat niciodată. Mai ştii, dacă şi ăia sunt nişte naţionalişti de segment, poate nu ne dădeau. Totuşi, era o idee.
Mie mi se pare că cei care ar fi capabili să scrie o piesă ca lumea nu se mai leagă la cap cu Eurovisionul, de teama scandalului. Nu e simplu să vii cu un cântec bunicel, aşa cum a făcut VH2, de exemplu, şi pe urmă să-ţi auzi vorbe că seamănă cu o chestie sau alta. Artiştii onorabili nu-şi permit aşa ceva, de aceea nu se implică sau se retrag la prima suspiciune, cum au şi făcut veteranii lui Mihai Pocorschi.
Mi se mai pare lamentabil faptul că toţi artiştii care au intrat în semifinale n-au semnat contracte în care să se oblige a fi liberi de alte angajamente în seara finalei. Din cauză că la acest lucru nu s-a gândit nimeni a ajuns să cânte în finală trioul acela trist de fete, care nu că nu aveau voce, dar nici măcar de suflu pentru o piesă live nu dispuneau. Sau să fi rămas 10 piese, să nu trebuiască a fi înlocuite. Ce se întâmpla ? Parcă faptul că membrii juriului s-au schimbat în proporţie de 50% a deranjat pe cineva !
Noroc câştigătorilor. Chiar dacă eu n-o să-i urmăresc, sper să facă treabă bună. Deşi, şi cu Belgradul de zilele astea...

Ana M. Călin
ce_stii_tu@yahoo.com

Niciun comentariu: