Nu-mi plac roşiile !

De-a lungul timpului mi s-a spus de câteva ori, mai mult sau mai puţin voalat, că ar trebui să mă abţin de la a critica vreun produs muzical dacă nu am creat vreodată unul.
Abia acum câteva săptămâni mi-am dat seama că acest reproş se naşte în general din mai mult decât întâlnirea dintre dezacord şi enervarea de moment, aşa că am început să mă gândesc mai atent la el.
A critica înseamnă a aprecia calităţile sau defectele unor oameni, lucruri, stări de fapt sau opere. Primele, cele mai simple şi mai ambigue propoziţii critice sunt “asta îmi place, asta nu îmi place” şi se pot referi la absolut orice. Deşi lacunare, ele sunt în fond cele mai puternice forme de a accepta sau refuza ceva. Se întâmplă însă foarte rar să trebuiască să spui DE CE ÎŢI place un anumit lucru, (un album, de exemplu) decât de ce NU îţi place. “Ce-ţi place la mine ?” e o întrebare pe care o pun doar iubitele răsfăţate. Aşa că doar nesuferitul “nu-mi place” rămâne în colimator. Acesta o reprezintă pe scârboasa critică !
Ei bine, “nu îmi place” la o supă înseamnă că nu-ţi place gustul, la o rochie culoarea sau felul în care îţi vine, la o zi însorită, soarele, la una friguroasă, frigul şi aşa mai departe. La o carte înseamnă că nu te-a a interesat, atras, că nu s-a potrivit felului tău de a înţelege faptele descrise în carte, că limbajul a fost prea greoi sau intriga prea simplă. La o anumită piesă muzicală înseamnă că nu te-a încălzit, că nu ţi-a adus aminte de nimic din trecutul tău, că nimic nu a vibrat în tine la ascultarea ei, că nu ţi-a dat nici un imbold, (mai ţineţi minte “Gata, ştiu, îmi vând casetofonul”?) că nu ţi-a accelerat pulsul şi tot aşa.
Gustul faţă de o rochie sau o zi cu soare e personal, veţi spune. Păi şi ce, gustul faţă de muzica Vama Veche nu e? Dacă ne-ar plăcea tuturor aceeaşi culoare, ca şi aceeaşi legumă sau muzică, lumea ar fi uniformă, lipsită de viitor şi de roşii.
…Atâta vreme cât nu ai creat nimic, nu ai dreptul să vorbeşti. Dar cum vine asta, când în fiecare clipă, şi cel mai umil muritor îşi creează viaţa sa ? În fiecare moment gândim şi avem o părere cât de mică, creată din experienţa altor gânduri şi păreri anterioare.
Şi, până la urmă, de ce ar trebui să fie mai puţin permis să spun că nu-mi place albumul X decât să spun că nu-mi place supa de roşii ? Că nici supa de roşii n-am inventat-o eu !
Cred că pe unii îi deranjează faptul că părerile critice (însemnând alea de rău, că de alea de bine nu s-a legat nimeni până acum, cel puţin în cazul meu) sunt exprimate în scris şi tipărite pe hârtie, putând fi citite de mai mulţi oameni. Care, vezi Doamne, o să creadă întocmai ce citesc şi se vor manifesta ca atare, fără să-şi mai pună în funcţiune propriul aparat … critic. Cât de puţină încredere au aceşti nemulţumiţi în publicul lor ! De mâine nu mai mâncaţi roşii?!

Ana M. Călin
ce_stii_tu@yahoo.com