9.3.08

Raising Sand



De fiecare dată când îmi place ceva mult de tot, am o bucurie sau o emoţie, o exprim sau o scriu mai prost şi mai stângace decât atunci când nu-mi place sau mă enervează altceva. Dar nu cred că sunt singura care are această problemă, greutatea de a descrie şi a face să încapă în cuvinte cât mai mult din fericirea simţită. Asta probabil pentru că supărarea şi enervările sunt stări limitate, pe când fericirea este infinită. M-am gândit mult la asta, dar nu acesta obiectul articolului. Voiam doar să-mi cer scuze dacă nu reuşesc să leg ideile aşa cum aş vrea. Ana M. Călin

Prima oară când am auzit şi văzut “Gone, Gone Gone (Done Moved On)”, cu Robert Plant şi Alison Krauss, nu prea mi-a plăcut. Cred c-a fost vorba de o (explicabilă) gelozie feminină din partea uneia care a avut şansa să facă cunoştinţă cu Robert Plant. Aşa de bine părea el că se simte când cântă în companiei nashvillistei ăleia , (nici nu ştiu dacă e!) încât pe mine m-a enervat şi gata. La o vreme după asta am aterizat peste “Please Read The Letter”, care mi s-a părut splendidă şi foarte familiară. Foarte greu, căutând cu insistenţă prin memoriile de toate felurile, dar şi cu mare ajutor din partea zeppeliniştilor consacraţi , am descoperit că piesa se află pe albumul Page Plant din 1995, “Walking Into Clarksdale”. Este însă atât de frumos reluată aici, încât deşi are ceva vechi, pare în întregime nouă.
Încet, simt cum albumul acesta mi s-a lipit de suflet şi cum se va alătura micii comori din torpedo (pentru care tremur în fiecare noapte). Piesele, majoritatea provenind din anii 50-60, dau posibilitatea cuplului de voci Krauss/ Plant să facă împreună o călătorie pe parcursul căreia cei doi devin din ce în ce mai apropiaţi. Orchestrarea lor liniştită, îmbibată de sunetul chitarei reci, al mandoline şi al contrabasului, te aduce la marginea unei lumi mici şi delicate, ca aceea creată de un bijutier într-un inel.
“Trampled Rose” şi “Fortune Teller” sunt piese pe care cei doi le cântă separat. Prima dă senzaţia unui cântec de sirenă, a doua e mai energică şi mai groovy şi spune povestea (cam fantastică) unui bărbat care merge la ghicitoare să-şi afle norocul şi sfârşeşte prin a se căsători cu ea. Finalul textului e demn de un scoţian: “now I get my fortune told for free”.
Vă mai spun doar că realizarea grafică a albumului e la fel de frumoasă şi curată ca materialul său şi că e una din puţinele şedinţe foto în care Plant a zâmbit tot timpul. Ingenua Krauss l-a derutat şi pe el.


ce_stii_tu@yahoo.com

5 comentarii:

drina spunea...

OMG!!! L-ai cunoscut pe Plant??Cum e? Cum s-a intamplat? Can I touch you?? Se transmite magia?

ana spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
ana spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
ana spunea...

pai, cauta in articolele cu eticheta Sapte Seri. A doua pagina cu articole, jos de tot, poti sa citesti ceva cat de cat elaborat despre Plant.

mary spunea...

si pe 8 iulie anu asta o sa serbeze impreuna cu coverdale un an de cind l-a cunoscut pe plant; poate chiar il va plimba si pe el prin oras :)