viaţa nu e în altă parte

azi dimineaţă tocmai mă urcasem în maşină. o doamnă în vârstă, subţire ca o sălcioară, îmbrăcată în negru, a venit lângă geam. am cam ştiut instinctiv ce o să urmeze, dar nu m am putut împiedica să o ascult. Avea o dicţie perfectă, rostea cuvintele până la capăt, corect şi atent. Fostă profesoară de limba şi literatura română La Şcoala Centrală, a spus. A făcut liceul în Rm. Sărat, a fost colegă cu Dem. Rădulescu, care o plăcea. Pe vremea lor, când băiatul o plăcea pe o fată arunca după ea, pe geam, cu un cocoloş de hârtie (!). "Pentru că Dem. nu mă nimerea, s a enervat şi a pus o piatră în cocoloşul de hârtie şi mi a spart capul!"...Habar n am dacă poveştile erau adevărate, dar i am dat nişte bani cu dragă inimă... Mi a mulţumit cu un "bogdaproste" cinstit, m a întrebat cum mă cheamă şi când a aflat a murmurat " da, Sfinţii Părinţi...". A plecat uşoară, delicată, ca o umbră.

Zece minute mai târziu, intram în intersecţia de la Statuia Aviatorilor,dinspre restaurantul Doina. Era verde. Eram pe banda întâi. În stânga mea, o altă maşină. Pormesc, intru în intersecţie, aud un zgomot ciudat în stânga şi un claxon (mulţumesc celui care o fi claxonat!) şi mă uit, în timp ce încep să frânez... O maşină cu nr de Prahova intrase în intersecţie, dinspre Charles De Gaulle pe roşu. Am pus o asemenea frână cum n am pus în viaţa mea. Nu ştiu cum, nici când am pus o... nu mai ţin minte decât că am simţit cum partea de jos a corpului se topeşte ca ceara. Dacă aveam muzica tare, dacă nu aveam reacţia aceea de o miime de secundă, dacă...?
Viaţa e aici. E drăguţă şi mă ţine strâns de braţ, în fiecare zi.