Conversaţie şi nesimţire...la un loc aşa

În maşină cu T., criticul meu dintotdeauna. Deschide torpedoul(din păcate nu i pot transcrie accentul de ar):
T: Ah, ce i aici!
Eu: Ce i?
T: Păi, tu nu vezi câte cd uri îs? Cum îţi mai încap în torpedo? Uite ce I aici!!!
Eu: sunt cd uri. Au carcase.
T: Eu văd asta, dar de ce nu ţi pui cd urile într un case, ca să nu mai ocupe tot locul din torpedo!
Eu: Pentru că mi place să mă uit pe coperte. Şi mi plac pozele!!!
T: Nah, şi te uiţi la ele în trafic???
Eu: Câteodată, poate. Dar mai des citesc. În plus, cum să ştiu ce cd este?
T: Îs originale, scrie pe ele!!!
Eu: Mă rog... da
T: Şi de citit, citeşti de pe cutia de şerveţele de aici?
Eu: Nu, citesc din carte!!! Uite o acolo!
T: Bun,ţine tu aici cd urile aşa...ca o româncă...
Înghesuie şi pe cele care erau în stânga mea în uşă...Victorios:
T: Te anunţ, dragă Ana, că aici nu mai încape NIMIC!
Eu: Păi, le ai băgat şi pe cele din uşă...
T: Ia ţi un case de cd uri!!!
Eu: Să ştii că chiar am avut unele foarte frumoase, şi...
T: Şiii?
Eu: Şi le am făcut cadou...
T: Bun aşa!!! Bravo...
Tocmai când îi povesteam că am avut unul în forma de cauciuc de maşină foarte drăguţ- habar n am cui i l am dat- mi a revenit fotografic în minte vizita făcută acasă, în weekendul trecut, unui coleg. Caare, pe un raft, ambalat, şi deci clar nefolosit, avea un astfel de case ca un cauciuc de maşină- cred că am primit toţi de la firmă cu cine ştie de prostie de ocazie.
La câteva ore după ce T. o luase spre casa lui din ar, vorbesc la serviciu una alta, transmit pupături şi întreb de coleg. D, dacă e. Nu era. Cer imperios să mă sune când ajunge. Mă sună bietul om.
D: Io sunt. Ce mai vrei, fată?
Eu: Auzi, sunt nesimţită dacă ţi cer case ul ăla de cd uri pe care l am văzut la tine acasă împachetat pe raftul ăla ?
D: Nu. Da’ ţi l aduc mâine...
Eu: Normal. Merci!
Cineva m a lucrat la creier…clar…