16.9.08

disparate

ieri în dept. promo a ieşti mare scandal. după cum unii din voi vor fi văzut, s a schimbat grafica pe post(ul prima Tv). La promourile de film avem o bandă care anunţă ora şi ziua, pe toată durata promoului. Dintr o, mă rog, cum s o numi ea, banda aceea trece fix peste ochii sau frunţile personajele din cadru, ceea ce, cred eu, ar putea deveni enervant. Eu, reprezentându mă pe mine, am reacţionat cerând să ridicăm banda mai sus.
Un coleg de la grafică m a întrebat serios:
- Auzi, dar nu poţi să ţi alegi cadrele pentru promo în aşa fel încât să nu fie deranjate de bandă?
- Sigur, D., am răspuns oarecum rînjind. Un personaj filmat de foarte aproape poate zice " Te omor!"...dar ca să nu i intre grafica în ochi, peste vorbele lui pun un câmp de maci!!!

aseară am stat şi m am uitat la Cel mai iubit dintre pământeni. Ca şi cum n aş fi avut inima strânsă deja, Petruţ mi a trimis via messenger o altă veste rea. S a stins Richard Wright, pianistul grupului Pink Floyd. Şansele de a i vedea pe Pink Floyd reuniţi scad biologic... RIP.

Aseară m am apucat de curăţenie. N am avut vreodată timing bun, n aveam cum să am acum. De dimineaţă urma să vin my all mighty father, cu meseriaşi, să mi pună aparatul de aer condiţionat primit de ziua de nume (a mea). Mamă, şi ce frecai eu la parchet şi faianţă şi mobilă, ca să vină ăia să umple totul de praf alb de zid de bormaşinăăăă... În plus, m am enervat în sfârşit pe covorul vechi de 10 ani şi l am aruncat (nu pe geam, cum mi a sugerat vecina de la 4!). Aşa că am o frumuseţe de parchet goluţ, pe care la ora asta tropăie, probabil, meseriaşii aerului.

Mi am descoperit o rezistenţă încăpăţânată la anumite lucruri noi. Am avut un cuptor cu microunde, primit tot cadou de la ai mei - că eu nu mi aş fi luat never- care a fost suport pentru flori vreo 3 ani până când Slavă Domnului a început să scoată al mamei scântei şi i am zis angelic " Ţi l dau eu p al meu, dacă vrei!"... Am scăpat de el, de obligaţia de a feri de pete suprafaţa lui albă, chestie care mă înnebunea.
Eh, cu aerul condiţionat o să fie mai complicat, că e prins în perete. Obosită şi mofluză - că dacă mi a trebuit film şi curăţenie, m am culcat după 3 şi m am trezit la 8 fără!), de dimineaţă am început să ţip la maică mea că io n aveam nevoie de aer, că n o să l deschid cu anii, că dacă a venit să l pună, să se descurce, să nu mi distrugă mie curăţenia, mă rog, d ale Anei...
Dar i adevărat că lucrurile se strică stând în casă. Bunăoară, teve ul aseară n a mai vrut să pornească, iar jaful de dvd player se îneacă de mult timp, cred că am văzut vreo 6dvd uri în bune condiţii la el. Abia aştept să l arunc! Într un târziu, televizorul a pornit ca prin miracol, asta mi mai trebuia, să mai cumpăr şi teve nou, pentru de 2 x pe lună când mă uit eu sau când vine Tavi, o dată la 3 luni şi fix atunci e Turu Franţei sau mai ştiu eu ce drăcie, că ăştia cu sportu' au activitate non stop.
Am reparat ceva şi am stricat ceva. Fair enough, dacă reparaţia n ar fi aşa, de ochiul unei mame îngăduitoare...Mi am lipit cele 3 plăci căzute de faianţă cu poxipol. În schimb, am tras de şnurul obloanelor, deja cam rărit, şi bineînţeles că l am rupt, ceea ce s a blocat oblonul, lucru care m a făcut să mă simnt brusc apăsată de lucruri, lucruri, amintiri, prea multe amintiri, prea multe căni. Mi am aruncat jumătate din haine, apropo. Şi azi noapte când frecam mă întrebam cu ciudă la ce naiba mi trebe 8 căni, 10 pahare, 10 furculiţe, 15 oale...Brusc mi am dorit să am o colibă. Poate şi un unchi Tom!

Închei împărtăşindu vă o imagine frumoasă. Am văzut o în retrovizoarea maşinii. Pe poduleţul de la Caro Floreasca venera dintr o direcţie un om cam amărât. Din cealaltă, un câine şi mai amărât, aproape scheletic, dar cu ochi frumoşi, fachireşti. Omul şi căţelul s au intersectat. Iniţial, omul, care ţinea în mână un codru de ceva, - poaaate un croissant, dar nu cred- a avut o mică reacţie de retragere a mâinii şi a ocolit uşor căţelul. Căţelul a înţeles şi a trecut mai departe... Omul a făcut câţiva paşi şi pe urmă s a gândit, probabil a decodificat înfăţişarea tristă a câinelui, s a întors şi a început să caute prin sacoşică ceva de dat... Cam atât am văzut. Povestită pare lungă şi m aţi putea dojeni că buşeam pe careva cât m am uitat în retrovizoare. Dar în fapt lucrul a durat vreo 10 secunde maxim. Suficient cât să mi aleg dintr un zâmbet şi o lacrimă. Am ales un zâmbet cu lacrimi:)

Să aveţi o zi faină şi să apreciaţi că e aşa!:)

6 comentarii:

Anonim spunea...

stimata Ana,
va putem oferi la preturi decente o coliba conform dorintelor (fara apa curenta, lumina, incalzire, aer conditionat si cuptor microunde). aveti mobilul meu, sunt la silistea snagovului. ne putem ocupa si de gasirea unui unchi tom; calitatea acestua e variabila in functie de suma disponibila: de la tigan satrar, colorat corespunzator (si in vocabular), viguros (sau nu) sexual conform dorintei d-voastra pana la profesori universitari. cu respect, astept raspunsul d-voastra. nicu istrate

Ana spunea...

Doamne fereste, dar cine a mai pomenit sa te intereseze unchiu' dpdv sexual???? Ma faci sa recitesc cartea cu alti ochi!!!

Si de unde ma rog profesori universitari? Care s aia? Ca desatra nici nu poate fi vorba...

Anonim spunea...

stimata ana,in ceea ce priveste coliba nu vad nici o reactie. dar vad ca sunteti interesata de profesori (universitari). cel mai simplu si ieftin e sa angajam profesori colorati de la diversele universitati africane. mai ieftin din somalia, mai scump din africa de sud. dar evident (e doar o problema de suma) putem accesa universitati recunoscute, europene (oxford, cambridge, sorbona sau americane (Harvard, Yale, MIT...). recomandam universitatile africane, profesorii de aici ar putea sa va si documenteze in ceea ce priveste muzica locala, mai putin cunoscuta, dar plina de ritm. despre coliba: poate fi "pe pamant" sau model bordei. recomandam modelul bordei, e mai ieftin si mai calduros in perioada de iarna. cu respect, acelasi.

Zu spunea...

:D lucram in domenii similare...

Ana spunea...

zu:)
nicu:))

Ana spunea...

zu:)
nicu:))