all the lucky people

din punctul nostru de vedere suntem five.
se face aşa: că în mijlocul unei săptămâni pline de evenimente, -unele ratate, altele nu, nici pomeneală, cum ar fi circul degrabă vărsătoriu de sânge pe care mă pricep să l fac ca nimeni altul - mai exact joi, mă sună Cătă. şi zice:

-Uite, noi (unde noi însemna ea şi Misha) ne am gândit să mergem la Praga la Ac/Dc.
-Splendid, cred că zic eu, care nu eram într o formă prea grozavă şi aveam nevoie exact de ceva între fete. Când e?
- În martie.
-A-ha. Păi şi cum facem?

Cătă îmi explică ea ce şi cum cu site-ul care trebe să se deschidă, eu îi zic să mi plătească şi mie, ea nu i nevoie, că se rezervă, Praga, ce mişto, să ne apucăm să punem bani deoparte pentru avion, plus ce mai faci tu, ca naiba, aha, bine pa.

Trec câteva ore de stat în soare şi bătut apa n piuă pe hârtie doar doar s o face şerbet (da' ce am, băi...)şi mă regăsesc în net cafe-ul unde, ca orice turist serios, am petrecut cam 1/3 din timpul pe care mi l a acordat mie Clujul, (aş putea zice că i am mai smuls şi eu ceva, ca să păstrăm corectitudinea faptelor)şi unde ba am cerşit diacritice de la un nene administrator, ba l am sunat pe Dan să mi dicteze alt+0229, că nenea cu diacriticele nu venea, ba am vorbit cu câte un prieten, (chiar şi Cătă, şi Misha) ba mă amuzam aşteptând ca însuşi personajul pentru care " o ardeam" prin Cluj ( îmi place cum sună în context!) să intre pe net, că poate aşa am fi reuşit să discutăm fără gogâlţuri, poate chiar de la un calculator distanţă???

Între timp- nu mă pot abţine să mai amân ce vreau să zic de fapt!- am făcut cunoştinţă fără să vrem, toţi cei de la net, şi cu o domnişoară al cărei comportament m a făcut să l consider p al meu apă de ploaie. Ea se loga şi de-loga de pe adresa de messenger a prietenului ei, urlând în acelaşi timp, confortabil, la telefon:
- De ce m ai scos afarăăăă? No, să să vezi ce ţi fac io acuma! Ce să mai vorbim, mă ce să mai vorbim? Ia să văd io acuma cu cine vorbeai! Di ce ai schimbat parola, măăăăăăă, ş.a.md. Cred că s au împăcat până la urmă, că eu cred că se iubeau mult.

Sună Cătă:
- Fată, îmi vine să plâng! S a deschis site ul de la Praga şi cică e sold out!
- Cum, mă, deja?
- Da,da...
- Hai să încercăm la Budapesta!
- Nu, nu acolo e sold out de ieri...
-Băi, nu mă înnebuni!
Deasupra Clujului, cerul se înnegrea. De unde acceptasem relaxată şi cam fără chef ideea de a merge la Ac Dc (it s something to do) acum, că se pare că nu prea se putea, începusem să mi doresc...

Cu un efort supraomenesc, am stat şi m am gândit. E clar că biletele s au dus multe la distribuitori, agenţii turistice, etc. O parte mare s a vândut la public direct, dar sigur există şi agenţii care abia urmează să vândă... Ia stai, îi zic lui Cătă şi îi scriu bunului Pilgrim de la eventim ro.

Aveţi bilete la Praga?
Nu, dar o să avem la Budapesta. Le am cerut, aştept să mi trimită factura, să le plătesc şi să vină... Vor fi 398.RON.
-Băi, vrem la Budapesta?, o întreb pe Cătă.
- Păi e sold out!, zice aia, cu lacrimile ghicindu i se în voce.
- O fi, dar noi vrem dacă e?
- Da, da, normal că vrem, uite, vine şi D.

Aha,deci 4. Aici mi se cam înceţoşează amintirile. Una din noi i a dat lui Pilgrim încă o dată mail, că vrem 4, că plătim imediat ce ajung eu în Bucureşti, etc etc.

Seara, joi, mă duc în clubul-pub ul- cârciuma lor Fire - Janis, unde cânta Cargo. Am ajuns la concluzia că unde sunt eu apar şi ei (glumesc, desigur).
- Ac Dc??? Vreau şi eu, zice cel care stă cel mai aproape de artişti pe scenă, adică tobarul.
Normal, lui îi trebuie orice, zice aşa rapid " vreau şi eu", de te sperii.
Ne am făcut, aşadar, 5. În drumul ploios de întoarcere l am sunat din nou pe Pilgrim şi am ajustat numărul. Cinci, dar pe unul nu pot să ţi l plătesc acuma, că o fi c o mpărţi, dar tu să mi l păstrezi, te rooog, da, sigur, nici o problemă, el face nişte glumiţe cu la Metallica nu vrei?, (ah) dar la Oasis??? (aaaaaa), rămâne 5.

Luni, cînd deja mai dădusem sfoară n ţară pe la nişte prieteni apropiaţi, sună Pilgrim:
- Auzi, tu vrei sigur ăla al cincilea bilet???
Eu, intuind ceva pericol, plusez:
- Păi, ca să fiu sinceră, acuma aş vrea 9!
- Eh, n am 9, îţi dai seama, dacă şi l cer pe ăla pe care nu ştiai dacă l vrei sigur sigur.
-ÎL VREAU!

Cam de atunci a început jalea. Lume, prieteni, cunoscuţi se vaită că nu găsesc bilete pe nicăieri. My friend Albert from England told me that " the tickets for the shows in London were sold out in nano- seconds!!!". M a sunat Ciprian Măceşaru de la Şapte Seri (de altfel, un mare om!) să mă întrebe dacă nu cumva unul din cele 5 bilete i l am luat lui Kirk, că ăla e cam nervos că a rămas fără. Un (alt) băiat din Cluj pe care l am târât prin cârciumi în seara de iureş (marţi) îmi transmite că el n a găsit nici la Leipzig, nici la Paris, că la Budapesta sunt din alea cu cazare, cu tot, 185 euro, dar că el avea şi cazare gratuită, dar, uite, bilet n are. Care cum îl aud, se dă de ceasul morţii.
Ei, d aia suntem noi 5 oameni norocoşi.