formule

te rog frumos, merci, te rog, scuză mă, mulţumesc, iartă mă, îmi pare rău

în loc să dorm la sfârşitul acestui sfârşit de săptămână care aproape nu a existat - doar câteva ore, sâmbătă, când, rebegită de frigul de la filmare, am zăcut înfofolită în fotoliu şi m am uitat în neştire la House, (aveam nevoie de un dur, dar până şi ăsta a dat o în bară, într un episod se îndrăgosteşte sau ceva!) pentru că nu aveam putere să dau cu ochii de personajul masculin profund, slab şi egoist care construieşte "Capul retezat" al lui Iris Murdoch, şi cele câteva ore petrecute în compania clară a prietenei M. - acuma stau şi mă gândesc la cât de mult, cât de des şi în ce sens folosim cuvintele de sus. Toate sunt grele, toate sunt frumoase, toate pot să spună ceva sau altceva. Cum le văd eu?

Te rog frumos l am învăţat din familie, în forma lui naşpetă. Această formă înseamnă, tradusă, " observă că încerc să mă menţin atât de calm încât să nu te dau cu capul de pereţi ca să faci ceea ce vreau eu să faci. Apreciază că te rog, FRUMOS, în loc să te suprim. Mai bine faci." Mult timp l am folosit la rândul meu opresiv: te rog frumos să încetezi, te rog frumos să pleci, te rog frumos să taci. De obicei a ieşit frumos ul atât de scrâşnit, încât n a mai fost nevoie să "cobor" la te rog:)
Foarte de curând am folosit te rog frumos în sensul care ar trebui să fie al lui, adevărat, de te rog din toată inima mea, din tot sufletul meu, mă pun în genunchi şi te rog. De fapt, cred că din clipa aia am început să mă gândesc, mocnit, la aceste cuvinte şi la cum le aşez pe scală.

Merci este o formulă la fel de seacă precum bună, salut, ciao. Merci este o platitudine elegantă, un reflex, o vorbă, un automatism al celor relativ bine crescuţi, dar care folosesc diminutive. Faţă de mulţumesc, care e impunător, grav, dă sens şi greutate şi importanţă faptelor care te au făcut să l foloseşti, merci este o aripioară de fluture, o mănuşă înmiresmată şi frivolă care ţi s a întins, s o săruţi, un artificiu, o cochetărie. E scurt, se poate scrâşni, poţi să l rosteţi cu gura mai închisă. A ajuns ms pe mess.

Sigur că pare penibil să spui mulţumesc când iubitul ţi a deschis o uşă sau când te a iubit grozav. Dar are o silabă în plus, şi încă una suficient de lungă cât să ţi dea timp să înţelegi ce ai spus (mesc face cât merci tot, aproape - încercaţi).În cazul în care (doar) ţi a fost deschisă uşa pare deplasat, iar când mulţumeşti pentru un moment de bucurie fizică dă ciudat şi poate fi receptat ca umilitor de celălalt, dar eu îl văd, în ambele cazuri, drept exact ceea ce este. Mi ai acordat grija ta. Timpul tău. Răbdarea, încrederea, politeţea, bunăcreşterea ta. Pentru că puteai să alegi să faci altfel şi (totuşi) ai făcut aşa, pot, vreau, merit şi meriţi să ţi mulţumesc.

te rog este profund politicos şi rezervat. Când nu mi pasă şi totuşi vreau să fiu politicoasă, dar să determin întrucâtva reacţia în favoarea mea, îl exclud, îl înlocuiesc cu interogativul "Nu-mi...?", lăsând celuilalt posibilitatea de a spune nu. Te rog este un imperiu necunoscut, greu de cucerit. Nu are nuanţa imperativă al lui te rog frumos cel naşpet, este oarecum neutru şi demn, nu înclină capul şi balanţa. Răspunsul împlinirii unui te rog este mulţumesc. Te rog este în acelaşi pericol care l păştea (şi l a păscut...) odată pe bună ziua. Acum spunem bună ziua fără să ne mai dăm seama că urăm celuilalt o zi bună. Încă mai spunem te rog fără să ne deranjeze că, prin eventuala lui îndeplinire, ne punem la dispoziţia celui care ni l a împlinit. Curând o să ne ducem să ne luăm singuri.

Scuză mă. Cel mai des este folosit acum ca semn al prezenţei. Vrei să treci, şi cel din faţa ta nu şi asigură o poziţie în care să l poţi ocoli. Dacă n a auzit, te buşeşti de el şi urmează acelaşi scuză mă, cu sensul de îmi pare rău c am intrat în contact fără ca niciunul din noi să vrea, nu te am mai putut ocoli. Greşeşti o cifră, scuză mă. Am întârziat, scuză mă. Nu pot veni, scuză mă. E oarecum impertinent şi nepăsător şi nu prea există în el te rog. E imperativ şi nu ţi dă posibilitatea să te opui, decât dacă forţezi caragialeşte: NU te scuz! Nuanţele i le adaugă persoana a II-a în plural, "construită" cu ajutorul încă unui verb şi modificarea timpului celui existent: vă rog să mă scuzaţi. La singular, încă păstrează un damf de şmecheresc, de făcut cu ochiul- te rog să mă scuzi. Veţi spune că vine din lipsa de politeţe a persoanei la singular. Nu cred. Scuză mă e poate cea mai cameleonică formulă. Poate strânge mult, dar oferi puţin. Tonul determină o bună parte din nuanţa lui.

Iartă mă este o comoară. Cu el încerci să obţii uitarea pe care nu ai dobândit o pe vremea lui scuză mă. Iartă mă este de obicei cinstit şi ţâşneşte de pe buze brusc, fără să fi fost pregătit să l spui. A ieşit, şi a făcut de cap şi gata. După el fie nu mai poţi să te ridici, fie te ridici demn şi uşor. Iartă mă este un burete care încearcă să absoarbă totul. Iartă mă înseamnă înţelege mi, acceptă mi, uită mi la un loc. Iartă mă se spune numai atunci când cauţi pacea, liniştea discuţiei de după ceartă, împăcarea, serenitatea. Iartă mă calmează şi uşurează ambele părţi. Iartă mă nu umileşte.

Îmi pare rău nu înţelege, dar capitulează. Mi se pare că e rău. Ce am făcut, ce am zis, nu sunt sigur că este rău, dar îmi pare rău că te a făcut să te simţi aşa.
Sunt gata să las capul în jos, fără să simt că ar fi fost într adevăr nevoie, dar pentru că ţie pare să ţi facă bine. Nu obligă, nu încalecă, nu înseamnă aproape nimic. Îmi pare rău, nu îmi ESTE rău.

Compunere cu cuvinte date? Ce periculos:)

Scuză mă că am apărut târziu. Îmi pare rău că am o formă clară. Te rog frumos să nu te sperii. Te rog să rămâi. Mulţumesc că încerci. Iartă mă dacă nu reuşeşti. Merci, dacă pleci.