26.12.08

una de Crăciun...

Anul acesta am fost foart impresionată de purtarea unei persoane. Am fost cu atât mai impresionată cu cât eu am fost o mojică în interpretarea făcută acestei persoane. Este vorba de un coleg, mai proaspăt venit în echipa noastră, varianta mică. Mărturisesc cu ruşine că –deşi, evident, nu m am gândit în vreun mod special la asta – găseam că acest coleg e puţin prea încet, puţin prea calm, puţin prea bleg, puţin cam prost de bun. De multe ori m au “deranjat” vorbele lui prea bune, prea împăciuitoare, blândeţea cu care răspundea fiecărei înţepături din partea mea sau a altuia. De exemplu, a fost printre puţinii care au comentat atât de hilara secvenţă cu Despot astfel: totuşi, vorbea cu o fată, nu trebuia să i se adreseze aşa... Şi multe alte lucruri pe care nu am, ca de obicei, răbdare, să le înşir aici.
Ei bine, acest coleg, pe care nu pot să spun că dădeam prea mulţi bani, a fost, de exemplu, singurul băiat de la serviciu care mi a adus flori de ziua mea. Nişte trandafiri portocalii tare tare frumoşi. Am rămas cu gura căscată, pentru că nu mă aşteptam deloc, pentru că ştiu că are o casă destul de grea şi că munceşte foarte mult şi din greu pentru nişte bani care nu ştiu dacă îi sunt de ajuns. Şi pentru că ştiu cât costă, iarna, un buchet de flori...
Iar acum, de Crăciun, a fost singurul care a preferat un apel telefonic în locul binecunoscutelor mesaje. M a sunat să mi spună Crăciun fericit, iar eu am sărit:
- Ia zi!
- Păi, ce să zic? Am sunat să ţi urez...
- Am crezut că s a întâmpla ceva la muncă…
După ce am închis, m am întrebat cu îngrijorare când am ajuns aşa şi de ce. Pentru ce există oameni după care nu mai pot şi care nu au găsit de cuviinţă să mi dea vreo veste de Crăciun, în vreme ce există oameni ca acesta, care m a sunat să mi zică o vorbă bună, iar eu nu dau ( sau nu dădeam) prea mulţi bani pe el…
Sper că am învăţat ceva de la S. şi îmi pare rău că am învăţat aşa şi mi e teamă să nu uit… Pe 2009 aş vrea să fiu mai mult ca el decât ca mine…

6 comentarii:

Guus Preitinger spunea...

sarbatori frumoase sa ai :*

Anonim spunea...

Ai spus , cu sau fara voia ta, niste adevaruri dureroase.Chiar mai exista astfel de fiinte bune si greu de luat in seama.In goana asta nebuna dupa..naiba stie dupa ce, avem din ce in ce mai putin timp unii pentru altii.
Ma bucur ca ai reusit sa fii atat de simpla.Esti buna!!!

ana spunea...

:(

Anonim spunea...

Imi aduc aminte ca am cunoscut-o pe Ana de un Craciun, sa fi fost cel din '88, in Gradina Icoanei. Era parca si-un cozonac prin poveste (nu-mi mai aduc aminte exact in ce context), dar sigur a fost o fisa de 1 leu, pentru un telefon... Si-un ceai parca era, baut la un lacto-bar, Eminescu colt cu Viitorului, unde am stat o vreme la povesti, sa ne cunoastem... Pe atunci, Ana il adora pe Iures, era eleva la Pedagogic si mereu pe fuga d'acasa... Sarbatori Fericita, Ana, si toate cele bune la tine sa se adune

Simona

Anonim spunea...

hm! sau era de un Pasti si dupa revolutiune? (deh! ma lasa memoria, iar roza'mi da tarcoale)

tot Simona

Alhambra spunea...

si io tot de un Craciun....de fapt, putin inainte de Craciunul `93...la Om Bun, parca...sau nu mai tin minte?