Nu ţinea minte s o fi întrebat cineva dacă are chef să se îndrăgostească. Probabil că ar fi răspuns NU şi lucrurile ar fi mers altfel. Nici măcar ea n a apucat să se întrebe, pentru că s a trezit îndrăgostită. I a luat exact acelaşi timp cât îţi ia să deschizi un evantai. Clipa a fost simplă şi comună ca o clipire din ochi, iar perioada următoare a echivalat cu agonia unei morţi lente. O îndrăgostire ca o boală în remisie, deloc miraculoasă, dar la fel de constantă ca şi prima cană de cafea a dimineţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu