sâmbătă

Nu ştiu când o să mai am ocazia să văd 3 filme într o singură zi de sâmbătă, aşa că e cazul să consemnez aici.

Primul a fost Vicky Cristina Barcelona pe care eu una l am adorat. Toată lumea regizorală ea vestită văd că se repede să l distribuie pe acest fermecător urât,Javier Bardem. Filmul mi se pare de o naturaleţe extraordinară, iar JB este cel mai puţin ostentativ macho din filmografia cu ţinte de acest fel. Caracterele celor 3 femei sunt, la rândul lor, foarte bine redate de Woody Allen, surprinzător prin lipsa de fobii cu care regizează acest film, care are sentimentul unuia european. O scenă savuroasă este cea în care tatăl personajului lui Bardem, un poet bărân care s a răzbunat pe lume nepublicându şi lucrările, îl întreabă pe JB: "Ce mai ştii de fosta ta soţie ( Maria Elena, alias Penelope Cruz) ? Şi acum mai am vise erotice cu ea!"


Al doilea a fost The Women, în care am văzut, pentru început, o la fel de neîndemânatică, neajutorată, băaieţoasa Meg Ryan. Deşi modelul e ultra depăşit şi deşi ştiu că ea însăşi este o isterică plină de probleme, nu mă pot împiedica să n o ador pe Meg Ryan în genul acesta de rol firav, blând, puţin copilăresc. Mai zic despre ea doar că, dacă aş avea părul lung, mi ar plăcea să mi stea ca ei. Of. Filmul e ok, personaje bune şi distincte fac toate muierile din film, cu un plus pentru menajera casei Haynes. Merge văzut sâmbăta seara, dacă urmăriţi în principiu partiturile actriţelor. Bine că nu le au distribuit şi pe Diane Keaton şi Merryl Streep, că ar fi fost acolo toat gagicile pe care ne am obişnuit să le vedem în roluri " de gagici şi atât" în toate filmele.


Al treile a fost mai vechiul From Dusk Till Dawn care, nu ştiu de ce, acuma a explodat în capul meu de la colegii de la promo, că mi l au dat 2 persoane în decurs de 2 săptămâni. Un film care poartă ampenta tembelă a lui Quentin Tarantino (scenarist şi personaj). Nu vreau să vă stric plăcerea de a urmări - dacă nu cumva sunt ultima de pe Planetă care nu l a văzut! - acest film care seamănă cu un Centaur, adică într un fel până la mijloc şi în alt fel, cu TOTUL alt fel de la mijloc în jos. Personajul preferat mi a fost, culmea, nul mititel, tembelul ăla de la magazinul de băuturi, care trebe să se prefacă în faţa şerifului că nu i a văzut pe cei doi fugari hoţi spărgători de bănci. Şi care moare împuşcat pe nedrept şi prea devreme de personajul lui Tarantino, care este EVIDEEENT, un criminal psihopat, cu probleme sexuale şi alte feluri de disfuncţionalităţi. De fapt, ar trebui să tai "pe nedrept", pentru că vânzătorul de băuturi îşi face treaba foarte bine: cu ajutorul lui ni se atrage, în fapt, prima oară atenţia, că Tarantino ESTE un criminal psihopat, plin de disfuncţionalităţi. La final, când se pune problema cum să ne omorâm în familie, filmul cade puţin. Eu n aş fi în stare să l omor pe frati miu nici dacă s ar transforma în Talpa Iadului, dar asta e, dsigur, o altă poveste...