ziua 1

azi am repurtat o mică victorie. am reuşit, graţie câtorva ghionţi şi a 2-3 senzaţii accentuate de leşin - acestea sunt deghizările mele - să o fac să mănânce ceva. a mâncat un măr. mic, paradit, leşinat, dar a mâncat un măr. până azi doar a fumat şi a băut. n a mâncat cam nimic de sâmbătă. începusem să mă îngrijorez, mai ales când era la volan. s a şi spălat azi. despre îmbrăcăminte nu am ce să zic, şi a ales o la fel de uşor sau de greu ca de obicei. poate reuşesc să mă înfirip cumva într o dorinţă de a purta ceva roşu sau fosforescent, pentru că azi noapte era s o calce o maşină. o să mai lucrez la asta, nu ştiu cum încă. oricum a plimbat căţelul, ceea ce e un lucru bun. nu i a dat de mâncare, ceea ce e un lucru prost. dimineaţă a cuplat hardul cu care a venit şi am simţit cum se îngălbeneşte cu totul. a pus nişte muzică şi a început să plângă. mi am dat eu seama că n ar trebui să asculte muzica aia, aşa că m am înfoiat şi am făcut o să se ridice cumva şi să se ducă la baie. acolo am încercat să i fac cu ochiul dintr o carte, dar imediat ai ei s au umplut de lacrimi şi am renunţat pentru moment. no reading yet. NO READING!!!! Ah, a deschis un e-mail... era gata gata să mă înec, simt că am trecut printr un moment destul de periculos pentru existenţa mea, adăpostită timp de 34 de ani în acest corp pe care ea îl detestă şi eu îl iubesc. Mă rog, eu îl iubesc că nu am încotro, că e casa mea. Nu, nu cred că e bine să scrii nimic înapoi, nu mai scrie nimic. Nu ştiu dacă eu am convins o, dar nu a mai scris nimic. A expirat încet, a închis calculatorul fără zgomot. a ieşit pe uşă. am încercat să i sugerez că a uitat să se parfumeze. nu a contat. e grav, dar nu foarte grav, va mai fi o zi şi mâine.
acum 2 minute am simţit că s a întrebat unde am fost, mai devreme, în vară. nu mai ştiu. dormeam. poate eram pe o plajă, ameţit de soare. ea respira constant, avea ochii mari şi părea fericită. nu am simţit nimic în neregulî şi am hibernat în continuare liniştit. e atât de înşelătoare câteodată, încât şi eu mai fac greşeli. am încercat subtil să mă scuz, dar imediat a apucat o plânsul, aşa că tac. pe mâine.

... revin ca să consemnez un fapt pe care nu ştiu exact cum să l interpretez. azi a manifestat un vag interes faţă de nişte muzică. s a dus la inginerul de sunet să l roage să treacă pe cd nişte piese. mie mi s a părut un lucru bun că vrea să asculte muzică în maşină. nu ştiu de ce nu au mai apărut cd urile acelea. dar mai devreme, când a ajuns acasă, a cuplat hardul mobil şi numai ce am auzit o trăgând puternic aer în piept, cum face de obicei când se pregăteşte să râdă. dar nu a râs şi iarăşi nu mi am mai auzit vecina făcând zgomotul acela curios, ca un ticăit mai puternic. şi tot nu a râs. m am uitat şi eu şi am văzut 3 foldere. unul cu numele ei, celălalt cu un nume adaptat la româneşte şi al treilea cu dedicaţia de la un al treilea nume, pentru cel de al doilea nume. înţeleg că inginerul de sunet a trimis nişte muzică, prin această posibilitate mobilă, numelui unguresc greşit scris. dar nu înţeleg de ce ea încă nu râde, deşi aerul îi stă în gât demult. nu se bucură deloc când oamenii sunt drăguţi unii cu alţii?