28.2.09

GQ 2

Am scris acest articol pentru nr. 2 al revistei GQ (dacă vedeţi una cu Florin Piersic Jr. pe copertă, aia e). Deşi introducerea a fost modificată din raţiuni editoriale, (de spaţiu) prefer să pun aici această variantă, pentru că îmi place mai mult. Enjoy.

Muzica- Un paşaport pentru ţara celebrităţii


Tot ce am făcut până acum în viaţă, am făcut din pasiune. Şi am făcut o pasiune pentru tot ce am făcut. Muzica este una din pasiunile mele şi pun pasiune în descoperirea şi ascultarea ei. Dar se pare că nu pasiunea e sentimentul de ordine la cei mai mulţi dintre cântăreţii de la noi. În orice caz, nu pasiunea pentru muzică.


“Ce vrei să te faci când vei fi mare?”, ne întrebam prin ’80, când eram mici. De la nisipar şi leagăne şi până la vremea oracolelor şi a cocardelor din fundă, de la absolvirea gimnaziului, răspunsurile s-au învârtit în câteva zone comune: doctor, profesor, inginer, mecanic de tren sau vânzător la aprozar. Nu ţin minte să fi auzit vreodată „ eu vreau să mă fac cântăreaţă”, ceea ce mă face să cred că această carieră nu era una din primele opţiuni al micilor visători. Fiorul liric, descoperirea calităţilor vocale şi curajul de a crede că ai ceva de spus par chestii care vin ceva mai târziu, că nu suntem toţi Cleopatra Stratan.
Totuşi, de prin a doua parte a anilor ‘90, România a început să producă grupuri şi cântăreţi, şi nu s-a mai oprit. De unde până atunci avusesem câteva nume pentru fiecare gen, oameni îndrăgiţi şi apreciaţi pe felia lor, – una era Angela! – s-a umplut ţara de tineri dornici să adopte statutul de artist. Vântul celebrităţii a început să bată cu putere dinspre mare, unde au ajuns probabil mai repede posterele cu NKOTB şi Bananarama, care au dat idei de boys şi girls band-uri. Cu voci acceptabile, ţoale (mai) mişto sau figuri de MC Hammer, au năvălit pe piaţă 3SE, Valahia, Sexxy, Candy. Le-au răspuns din Banat Genius şi din Ardeal Sing Sing BB. Bucureştiul a intervenit cu MB&C şi N&D, dând lovitura de graţie cu Andre. Ulterior, fraţi mai mici, verişori şi colegi de şcoală ai acestora s-au simţit şi ei irezistibil atraşi de microfon şi, având noi idei despre cum s-ar mai putea învârti 2 note muzicale şi cum ar mai putea folosi în rime cuvinte ca mare, Constanţa, soare sau clanţă, au continuat, ajutaţi de producători, radiouri şi posturi de televiziune muzicale, opera înaintaşilor. Unde mai pui că, o dată apăruţi banii, grupurile de bază s-au certat şi destrămat, iar membrii lor au adus pe piaţă alte grupuri în care unul era steaua şi ceilalţi dansatorii, care, la rândul lor...în fine, aţi înţeles ideea acestui complicat arbore genealogic al dance-ului, în care nu se mai vede craca de păsări cântătoare.
De ani buni de zile, de când stau şi mă tot uit la fenomenul dance, m-am întrebat de multe ori câte din starurile autohtone care populează astăzi media au simţit în adâncul inimii lor, că da, aceasta li-i menirea, „să cânte şi să încânte” muritorii de rând cu inegalabile mişcări smucite din cap, cu texte inspirate (citez: “ Moşule, ce tânăr eşti, e prima noapte când vii la mine!”) şi efectul Cher pe vocile sărace. Cum şi unde loveşte convingerea că, dacă nu eşti cântăreţ, nu eşti nimic?
Cotrobăind prin memorie, am găsit un răspuns într-un interviu pe care l-am văzut demult, cu Animal X. Au fost întrebaţi de ce s-au făcut artişti, iar unul dintre ei, nu mai ştiu dacă Viermele, Hiena sau Şopârla, a răspuns rânjind: “ Ca să ne găsim gagici”. Mi-a mai luat un pic până să-mi dau seama că răspunsul subînţeles al băieţilor era „ să devenim celebri, ca să ne găsim gagici”. Nu vreau să mă gândesc ce mutre ar face Slowhand Clapton, Peter Gabriel sau Roger Waters la auzirea acestui răspuns. Dar aş vrea să ştiu cum a ajuns muzica paşaport sau monedă de schimb pentru obţinerea vizei de celebritate.
Asta pentru că, în continuare, au loc mişcări de trupe pe frontul muzicii dance, dar de data asta, pe orizontală. O actriţă de telenovele, cu gură spurcată şi bust generos, îşi etalează cu ostentaţie lipsa de voce în piese care fac să pălească bunul simţ. O starletă de la pagina meteo şi-a asigurat faima pe încă nişte luni, înregistrând un cântec. O fată din Romană, vestită pentru muşchiul de fier şi manierele de smardoi îşi arătă sensibilitatea cântând îngrozitor în late night show-uri. Toate se prezintă, la ora actuală, drept cântăreţe. Între timp, pe două dintre cele mai iubite voci masculine muzica le-a împins în poziţia de prezentatori de televiziune, poziţie din care ajung în şi mai multe case şi inimi. Iar o fostă cântăreaţă pop s-a „ retras” în cadrul unui celebru show pamfletar televizat şi aproape doar acolo mai poate fi auzită cântând. Între aceste două categorii, care au făcut schimb de locuri fără să-şi împrumute şi succesul, rezistă fără probleme şi o a treia. Aceea a cântăreţilor care nici nu prea mai cântă, dar nici nu se retrag, pentru că nu pot ca, aşa, dintr-o dată, să nu mai respire aerul celebrităţii. Salvarea lor se numeşte media multă şi de slabă calitate. Astăzi într-un ziar cu un articol în care povesteşte despre cum şi-a rupt o unghie, mâine la un matinal ale cărui 3 ore trebuie umplute cu ceva, poimâine la un post de radio la care discută despre problemele ei sentimentale, cântăreaţa rezistă pe piaţă sub această titulatură, deşi nu mai suflă nici un cuvânt din punct de vedere muzical. Altul are un noroc nesperat şi e acuzat de plagiat sau orientare sexuală diferită. În ambele cazuri, scandalul se soldează cu o nouă prezenţă la Eurovision sau măcar cu nişte concerte în îndepărtate şi mici oraşe ale ţării ăsteia amărâte, care încă mai cască ochii la vederea unor asemenea vedete. Cu aportul susţinut al celor cu paşaport de muzicant, cetăţenii acestei ţări iluzorii, numită celebritate, se tot înmulţesc. Dacă nu ne oprim din dorinţa de a fi celebri, în curând ne vom cunoaşte toţi pe nume şi vom fi nevoiţi să ne facem cunoscuţi şi în afară, unde începe adevărata celebritate.
Ana M. Călin

2 comentarii:

miragecj spunea...

foarte fain scris si spus, cred ca ai atins "la sentiment" pe multi dar cam asta e adevarul din pacate.

ana spunea...

multumesc.
poate ajungem sa vorbim pe messenger.