4.2.09

minipăcăleală


am trecut sâmbătă pe la librăria humanitas, de unde evident am plecat cu vreo 5 (6?) cărţi ale căror titluri nu le pot reda acuma, parte pentru faptul că sunt într o excursie prelungită în altă casă, iar cărţile au rămas la casa lor, adică a mea. În plus, iar au titluri din alea - nuş' cum naiba le aleg!- de zici că şi a cumpărat biata fată toate self help urile lumii, ca s o ajute să priceapă Lumea, ei bine nu, cu excepţia uneia, scrisă de un sociolog pe înţelesul tuturor, ("Dimineaţa de după", parcă) toate sunt literatură.
Al'ceva voiam să spun. Am cumpărat a doua carte din colecţia pentru tineret a Humanitaşilor şi, ajunsă acasă şi începând să studiez titlurile, inclusiv pe acesta, " Zodia îndrăgostiţilor" de Giulia Carcasi, (told ya!!!) am trăit o mini dezamăgire.
La librărie, mi se păruse că au editat cartea cu 2 variante de copertă, una pentru fete şi una pentru băieţi, ce drăguţ mi am zis, dar cum întotdeauna îmi va plăcea albastrul mai mult ca ciclame ul, am luat cartea cu coperta pentru băieţi. N a fost prea ieftină, 26 ron. Dar acasă am descoperit că de fapt cartea începe de la ambele capete (!) şi, deci, că glorioasele vreo 230 de pagini sunt...115!!!
În condiţiile astea, cartea, care nu e nici grozav de grozavă, este exorbitant de scumpă, iar păcăleala -evidentă!
Totuşi, pasajul de deschidere m a impresionat, aşa că o să vi l scriu imediat ce am chef să transcriu din carte...

4 comentarii:

Fille en Aiguilles spunea...

:)) in ce hal arata coperta, mi-e rau:))

Ana spunea...

e pentru tineeeeeeeeeeeri, maaaaaa. si deschiderea cartii era ok, stii ca ti am zis...

Fille en Aiguilles spunea...

am vazut foarte bine ca-i pentru tineri, dar cat de tineri, din aia care se joaca cu papusele barbie invesmantate in roz? arata de zici c-am mazgalit-o eu cu carioca dupa niste pahare de rom cu cola, n-are pic de echilibru:( si fuchsia ala te face s-o iei la goana, ca sa nu mai zic de font.

Ana spunea...

pai eu am fost mai proasta si am vazut coperta albastra si n am luat o la fuga...asa sunt io, mai bleaga...