U2 3D

aseară am fost şi am văzut U2 3D, proiecţia unui concert din Argentina, de la Buenos Aires. Cred că, după cei din sală, (puţini) la care le am zgâlţâit scaunele tot concertul, primul care şi a dat seama de entuziasmul meu copleşitor a fost Aradul, care s a pomenit cu mesaj la 11 seara DORMI?, a răspuns NU...şi pe urmă a avut parte de 20 de minute de monolog grăbit, bâlbâit, dezlânat, coerent şi incoerent totdată, conţinând numai:
Băi, şi e filmat special pt 3d, şi ăia au nişte gesturi şi nişte mişcări fix ca să pună în valoare asta. Bono se uită la tine, ai senzaţia că poţi să apuci de stativul microfonului lui Edge, iar dacă eşti mai slab de înger şi n ai intrat repede în joc, (lasă te cucerit de 3d, dar dă ţi seama că e doar un 3d) te ferşti să nu ţi dea adam clayton cu chitara în cap. Mullen e filmat de sus şi îi vezi tot setul de tobe, cu cinelele străpungând spre tine, iar când e filmat din spate, îţi vine să l baţi pe umăr, bun băiat, ia dă mi un foc!
N am putut să stau bine pe scaun nici o secundă, am dansat, am bătut din palme (încet) şi am cântat, (tot încet) convinsă că toată sala cântă şi fluieră - cu alte cuvinte, dacă 3d ul nu m a păcălit de tot, mi a dat în cap surround ul excelent!!!

Mic minus: Where The Streets Have No Name e parcă prea compresată pentru gustul meu. Nervozitatea iniţială a piesei nu mai gâdilă, acum decât orizontala. În rest, o realizare excelentă de la grupul cu cea mai mare deschidere faţă de noile invenţii din tehnologia video. Atenţie, ochelarişti, veţi ieşi din sală puţin obosiţi...dar merită...eu vreau să mă mai duc să l mai văd o dată! E cea mai bună variantă de a vedea U2, atunci când Europa ta e ocolită de the real stuff...