5.3.09

orar: life - teorie

Până acu 10 secunde era o gălăgie aici...cum a intrat profa Life, s a lăsat o linişte apăsătoare. Doar vreo 3 priveau înainte, la tabla neagră, dar cam fără expresie aşa. Unul zâmbea, dar, judecând după locul din bancă, era retard. stătea în fundul clasei.
Simţind atmosfera încărcată, miss Life şi a zis " what the hell" şi a atacat sarcastic:

- Hai, chescavuzavepreparepurojurdui, băi amărâţilor?
- Teacher, teacher, sări de prin banca a treia o tanti la vreo 35 de ani, (aici e jegos povestitorul, că ştie ce şi cum, tantei i se dă deseori mai puţin, dar ea atâta are) şatenă, ochelaristă, nici prea prea nici foarte foarte, mă rog the usual, hotărî plictisită Life. " Nu pare bătută", aproximă, şi se hotărî s o asculte:
-Ia zi!
-Păi, am avut la lessons of life...
- Da,da,da, făcu nerăbdătoare profa, asta aveţi în fiecare zi de la ora asta, dacă nu mă nşel... căscă şi se uită la ceas. Era în grafic, între 4 şi 5 dimineaţa avea cu ăştia de 30+, ultima oră de nesomn pentru unii, prima de veghe pentru alţii, dup aia 2 ferestre şi pe urmă plicticoşii ăia de studenţi, 18 +, care mereu au aceleaşi probleme, n au învăţat să copieze sau nu le au crescut ţâţele sau nu li se scoală sau au rămas. Zi, mă, ce ai învăţat azi. Pentru azi.
- Pot să citesc din caiet? se înroşi femeia în blugi.
- Dacă ţi vine să plângi când vorbeşi liber...
- Nu, dar nu sunt convinsă c am reţinut tot...
- Păi pentru asta ar trebui să te dau afară din clasă chiar acum, pufni dispreţuitoare Life...
- Nu, nu, se îngălbeni tipa, ( interesantă paletă de culori!) acolo nu mai vreau să mă duc...
Şi începu să recite, cu ochii aproape închişi:

- Azi am învăţat că nu e bine să ţi dezvălui slăbiciunile. Că e o prostie să arăţi că ţii la cineva. Că nu trebuie să faci vreun efort ca lucrurile să iasă bine, de fapt - se bîlbâi - că ele nu au cum să iasă bine, dacă tu ai recunoscut că speri să iasă bine. Nu e de folos să manifeşti vreun fel de încredere faţă de cei din jur, cu atât mai puţin faţă de cei pe care îi iubeşti. Trebuie să ne ferim de orice fel de gest de tandreţe, de orice fel de dar, de orice fel de speranţă, de orice fel de emoţii. Trebuie să ne încălţăm în bocanci, să nu ne spălăm trei zile şi să intrăm aşa, duhnind a usturoi şi nespălare sufletească în inima oricui. Şi s o călcăm n bocanci încet încet. Dar acest lucru trebuie făcut cu un oarecare talent, aşa încât să ni se mai ceară...
- Stai, tanti, o opri Life. Tu acuma de cine vorbeşti? De ce ai învăţat tu?
- Da, întări din cap eleva.
- Păi unde ţi s bocancii, făcu ironic profa.
Femeia îşi scoase, fără o vorbă, tricoul. Clasa amuţi. Pe spatele ei alb se zăreau, imense, două urme mari, reniforme, cu striaţii.
- Băi nene, făcu Life jenată, da' tu eşti aşa de toantă că te ai combinat cu un elefant?!

...
45 de minute mai târziu, după ce predase, de nevoie, cu mult înainte, " cum să ne păzim pe bune de elefanţi", Life ieşise din clasă căscând. "Totuşi mi s dragii adormiţii ăştia din generaţia 74 - 75. Sunt aşa de candizi unii, că o să rămână repetenţi la practică, orice le aş face..." Şi plecă spre cancelarie fluierând The Connells.

4ada

Un comentariu:

Ada Demirgian spunea...

As long as you don't hate me...