povestea ei

aseară, deşi leşinând de foame şi tremurând de oboseală, am stat încremenită într un loc cu canapele şi am ascultat povestea ei, prietena mea de o vârstă cu mine, pe care am pierdut o şi regăsit o ani şi după ani de zile, în acel locşor mic, care mi aduce aminte de Friends. Poveştii ei i ar sta bine într un scenariu de film pentru gagici, a căror viaţă e întotdeauna mai frumoasă când conţine un strop de mister şi vorbele " draga mea, mă ocup eu de tot". De altfel, cât a stat în această poveste, (al cărei end se cântăreşte încă, happy or not) s a simţit mult ca n filme: Casablanca, Lawrence Of Arabia sunt titlurile care s au strecurat în imaginaţia şi povestea ei.
Am regăsit cu drag o Cristină mai matură, mai haioasă, mai sigură pe ea, cu raţionamente şi percepţii pizzicate, cu gesturi exuberante şi o tristeţe încorporată uniform, ca un ingredient secret dintr un aluat gustos.
Redau două replici care mi s au părut de senzaţie, schimbând cât să nu deranjez posesoarea poveştii...
"Îţi dai seama, mă, cum mă simţeam? El în Quatar, eu în Colentina!"

şi

" Aveam un pat mare, ceva imens. El stătea pe marginea lui de pat, eu pe a mea. La un moment dat, am întins mâna după el. Dar el nu era acolo... Era mai încolo!" :)))