ieri

a fost ziua lucrurilor nemaipomenite, care mi s au întâmplat pentru prima oară în viaţă şi care mi au produs stupefacţie!
întâi, îmi cumpărasem o cutie de pesmeţi pâine. nimic deosebit până i am desfăcut. înăuntru mai puţini pesmeţi decât ar fi trebuit să fie, săculeţul protector de plastic - rupt. dar cum?! că era sigilată cutia...cineva mai deştept ca mine m a sfătuit să mă uit pe dosul cutiei...era lipită cu scoci! mi s a părut ciudat, neplăcut, nedrept, dar după aceea m am gândit că poate salariaţii de la magazinul respectiv au lefurile prea mici şi... în orice caz, am stat şi m am gândit dacă de acum o să întorc cutiile când încerc să cumpăr ceva. nu prea e o chestie plăcută, de învăţat la 34 de ani, nu?

câteva ore mai târziu, afară cu căţelul, trebuia să mă strecor printre o maşină, un colţ de clădire şi un gărduleţ de piatră. prin dreapta, binecuvântatul noroi clisos cu care ne împodobeşte oraşul fiecare ploaie călduţă - plăcută, atunci când cade din cer, dar până ajunge pe pământ - de primăvară. prin stânga, în dosul maşinii şi la colţul clădirii, o movilă discretă de gunoi, adusă cu mătura "sub preşul" vreunui magazin de la faţadă, o movilă care începea totuşi să se dezintegreze sub bătaia vântului de primăvară... pe unde să treci? m am surprins drăcuind în gând, scurt, oraşul murdar şi mare în care m am născut. am văzut, într o fracţiune de secundă, în minte, toate spaţiile părăsite, murdare din centru, tot praful, toate firele care atârnă, toată înghesuiala de maşini, toate faţadele dărăpănate... în colţul acela mic m am întristat de dimineaţă. mi a fost puţin ciudă şi puţin dor de cluj, braşov, bistriţa, oradea, oraşe mai curate şi mai liniştite.
apoi mi am revenit.
îmi pare rău că am scris ceva trist...