24.4.09

Hala

Pentru că am aflat că mâine seară cântă acolo Kumm, mi am adus aminte că am uitat să zic 2 vorbe despre Hala.
E un loc pe bd. mihai bravu, absolut excelent pentru concerte. Un loc mare, cu scenă adevărată, cu sistem de lumini şi sonoroziare profesionale. E un loc în care, în sfârşit, se poate auzi o trupă în condiţii foarte bune, într un spaţiu de tip club.
Amenajată inedit, Hala e "populată" cu paturi pe care poţi zăbovi în vreme ce bei cev. Mesele sunt nişte butoaie a la sistem, iar scrumiere sun -direct!- pahare de plastic.Pentru că fac parte din campania aceea cu motocicliştii în trafica, permit gararea motoarelor chiar în interiorul clubului - sau cel puţin asta am văzut eu când am fost şi am tras un zâmbet cât casa: un nene a intrat cu motorul direct în club. ain't that nice?
Nu mi mai plac demult cluburile din Bucureşti, dar n am avut încotro până acum. De acum încolo, cât s o ţine bine pe poziţii, (sunet şi luminideplorabile, fum de ţigară, muzică de orice fel dată prea tare, astea s chestii care pe mine mă supără) sper ca Hala să fie locul în care să am ocazia să văd toate trupele de rock...sau, mă rog, care mi plac mie (ahem).
Am început seria cu Viţa de Vie, acum o săptămână. Atâta am sărit, dansat şi ţopăit încât cred că mi am îngrijorat prietenii:)) din sală şi cunoscuţii de pe scenă.
Viţa de Vie rămâne una din marile mele preferinţe din rockul românesc. Şi chiar rămâne.

Aud că şi Nazareth s a mutat în Hala. Dar nu bag mâna în foc, mai căutaţi.

Un comentariu:

Fille en Aiguilles spunea...

ce misto, cu prima ocazie ma duc si eu. auzisem de hala, dar nu stiam ca-i asa interesant si bine inauntru. si oricum din gura unui consumator e mai corect sa auzi, decat din vreo descriere online a unui om de marketing.