disparate

ieri am remarcat bancomatul montat chiar în zidul curţii unui spital. şi intoxicată fiind, chiar şi indirect , de media, ( includ şi blogurile, de ce nu?) m a bufnit râsul, iniţial. pe urmă imediat mi a fost ruşine.

am văzut un domn pe stradă purtând cea mai urâtă combinaţie de culori vreodată: maron cu roşu, cu precizarea că erau un fel de roşu şi de maron care îl făceau să arate ca o amandină mare şi stricată.

nu mi pot lua o parte din gânduri de la cercelul dop de plută, pe care l am văzut în urechea unui puşti, la vama veche. repulsia de acum e pe măsura strigătului pe care l am scos atunci. bietul om, spre să nu fi crezut că m am speriat de el însuşi. o altă parte din gânduri e acordată, încă, băieţilor îmbrăcaţi cu jeansi pană-aproximativ-de-care-poartă-şi-fetele-şi-le-arată-picioarele-naşpa şi cu converşi coloraţi prăzuliu sau roz şi cu tricouri cu gulerul ridicat şi care nu făceau altceva decât că se plimbau prin urbe. văzându i atunci, m am simţit de parcă până şi titlurile (onorifice :d) de fată, sensibilă şi catastrofă la îmbrăcat mi au fost smulse.

ieri am simţit cu tristeţe că am dezvoltat o armură de toval, la crize. mă întreb ce e de făcut după ce te ai obişnuit şi te aştepţi şi la astea. că ce urmează m am lămurit.