Easy

Câteodată sufletul ei bun se făcea nevăzut, dispărea subit, încă de de dimineaţă. Parcă s ar fi volatilizat printre aburii aromaţi ai cafelei sau l ar fi scuipat o dată cu pasta de dinţi sau l ar fi frecat cu buretele la duş până s ar fi dat dus în scurgere. Imediat după îmbrăcarea şi privitul sumar şi fără chef în oglindă îşi dădea seama că e pur şi simplu acră. Soarele o supăra, în loc s o facă să zâmbească, agitaţia juvenilă a căţelului trecut deja de miezul vârstei o ostenea brusc. Încălţatul sandalelor devenea o operaţiune oribilă, nesemnificativă şi inutilă, ca de fapt toate celelalte – de ce ne acoperim? de ce mâncăm? la ce bun conducem maşini? pentru ce muncim? la ce este ne foloseşte cititul? dar râsul? - în afară de pusul ochelarilor de soare. De când îi avea, cu lentile negre până la maxima admisă, se simţea invizibilă. Câteodată imună la necazuri. Egal, la bucurii. Care era momentul în care pierdea legătura fericită cu ziua care tocmai începea?
Într o dimineaţă s a pândit. Tiptil, încă dinainte de prima fluturare a genelor, încă dinainte de prima mişcare de codiţă, a instalat în poartă un paznic. A clipit. Şi a întins braţele. A căscat. Când a deschis ochii, paznicul şi a strâns scăunelul. N avusese mult de aşteptat. A scris cu litere tremurătoare pe foaia de raport, care aştepta foşnind, neliniştită şi albă:
“ A fost simplu, deoarece când a deschis ochii şi a văzut lumina zilei, primul gând al domnişoarei a fost:
- M-am trezit . Şi problemele mele sunt tot aici.”

Şi a luat cecul şi a plecat în concediu.