Mare parte din obiecţiile pe care le am la concertul de aseară se leagă de locul în care s-a ţinut. Piranha era odată o terasă plăcută, aerisită, în care puteai urmări concerte de la mesele răspândite prin toată grădina sau din faţa scenei, unde fusese lăsat un spaţiu generos pentru ascultătorii mai orientaţi spre live decât spre şpriţ. N-am mai călcat de multă vreme pe acolo, suficient de multă cât să fiu suprinsă neplăcut aseară. Locul rezervat concertelor pare că s-a micşorat, a fost înconjurat de tufişuri, iar accesul se face pe o foarte strâmtă cărăruie de scânduri şi pietre. Tot recitalul celor de la Viţa de Vie am avut senzaţia neliniştitoare că dacă s-ar porni o bătaie sau – mai rău- un foc, am fi blocaţi acolo.
Seria de concerte din Piranha (joia viitoare va fi Blazzaj) e susţinută de o marcă bărbătească de ţigări, prin urmare intrarea este gratuită. Încă ceva care împiedică filtrarea – destul de relativă, oricum – a publicului. Oamenii au năvălit în număr mare într-un spaţiu mult prea mic. În plus, mi s-a părut puţin jenantă evoluţia grupului în dreptul unui stand luminos de ţigări, suficient de mare cât să nu poată scăpa vederii. Dar criza e pentru toată lumea, deci nu mai comentez.
Deşi apetitul meu pentru muzică live şi rock naţională este în continuare mare, aseară am avut ocazia să reflectez şi asupra altor aspecte: a) am îmbătrânit, b) la concert trebuie să ajungi devreme dacă vrei să prinzi un loc din care să şi vezi cât de cât ceva, c) la concert trebuie să te îmbraci comod, fără fuste şi sandale.
A pentru că mă deranjează aglomeraţia, mişcarea fără respect a corpurilor, rucsacurile din spate, sticlele aruncate pe jos, în care puteai să-ţi rupi sau tai gâtul.
B pentru că, deşi îi ştiu pe de rost pe membrii grupului pe care l-am văzut de zeci de ori în concert, îmi face încă plăcere să-i şi văd în timp ce cântă, ori asta a fost aproape imposibil, din cauza foielii, a camerei plantate în mijloc pe trepied, a aglomeraţiei în general.
C pentru că, m-am convins, să stai în picioare, aproape nemişcată, în sandale cu toc, pe pietriş, e o nouă modalitate de tortură.
Pentru Viţa de Vie, însă, a fost o întâlnire de prieteni. Ani de zile de cântat la balurile de studenţi (cu siguranţă şi ale politehniştilor) şi-au arătat din plin roadele. Publicul a cântat fără încetare, cunoscând până la ultimul cuvânt toate textele cântecelor trupei ba, din păcate, şi ordinea lor, pe alocuri. Viţa de Vie a venit, totuşi, cu un artificiu interesant, şi şi-a cântat invers playlist-ul de concert. Adică a început cu „Basul şi cu toba mare” şi a continuat în minus până la „Vina”, de pe Egon. Mi-a părut rău de absenţa lui „Încep să pierd”, una din cele mai mişcătoare piese din rockul românesc, pentru mine. Rechemată de public, Viţa a bisat cu „Liber”, „Visare” şi a mai cântat o dată „ Basul...”, lucru care mi s-a părut ciudat pentru o trupă activă, care cântă mult, repetă şi mai mult şi are un repertoriu care îi permite să nu repete piese. Probabil, însă, că trupa s-a mulţumit să ofere ocazia pogo-ului de rigoare celor care n-apucaseră să bea destul la începutul concertului.
foto: www.vitadevie.ro
pentru Muzicale şi nu prea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu