Întâlniri

Nu ştiu dacă am apucat să spun vreodată părerea mea despre cuvinte rele şi răutăţi. Am spus o, cred, câtorva prieteni, aşa cum o văd eu. Cred, demult, că vorbele rele şi faptele rele se ridică şi rămân cumva atârnate în cer, deasupra noastră, şi împiedică soarele să treacă. Ar trebui, în această situaţie, să fim mult mai atenţi la ce scoatem pe gură, pentru că fiecare cuvinţel poate însemna o pală de aer otrăvit. E indicat să ne abţinem de a spune răutăţi... Iată de ce eu, când am putut, m am certat în engleză - nu cunosc înjurături sau multe cuvinte urâte, dar încerc şi un sentiment ciudat, acela că, nefăcând parte din limba mea, nu mi stau, în nici un caz bine. De cele mai multe ori, când s a putut, am încercat să amân certurile şi m am tot gândit " i aş fi zis eu că..." ...dar poate e prea mult, mai bine i aş zice că...până când ajung, de la jignirea iniţială, brutală, fermă, violentă, cu scopul de " i arăt eu lui cutare" la o formă moale, edulcorată, un fel de umilire a jignirii iniţiale.
În fine, introducerea devine prea lungă şi fără sens, ca să nu mai spun că se deovedeşte complet netalentată în comparaţie cu ceea ce am găsit, nu fără surprindere, aici:

"Bărbaţi şi femei se ridică în baloane din piaţa centrală şi, înarmaţi cu mături şi perii de frecat, dau piept cu bolta de cuvinte rămasă sub soare.
Cuvintele se opun ştergerii. Cele mai vechi şi îndărătnice formează o crustă solidă de vociferări furioase. Curăţătorii au fost muşcaţi de cuvinte care încă se mai certau, iar într-un proces celebru, o femeie căreia o gâlceavă cumplită i-a mâncat mătura şi i-a schilodit mâna a căutat să-i aducă pe preopinenţi în sala de judecată. Cei responsabili şi-au bazat apărarea pe faptul că vorbele respective nu le mai aparţineau. Trecuseră nişte ani. (...)
Femeia mi-a arătat cu mătura un grup de cuvinte deosebit de zgomotoase, de un roşu aprins, care, din câte-am putut să deduc, le scăpaseră unor tineri pe când se întorceau de la bordel. (...)
După aceea, munca noastră a devenit mai uşoară. Mi-a părut rău să văd măturate suspinele de dragoste ale unor fete. Deşi era strict interzis, însoţitoarea mea a prins un sonet, l-a închis într-o cutie de lemn şi mi l-a dat ca amintire. Dacă deschid cutia, oricât de puţin, îl aud repetându-se la nesfârşit, aşa cum îi este menit, până îl eliberează careva. (...)
În noaptea aceea, doi amanţi care şuşoteau sub bolta de plumb a bisericii au fost ucişi de propria pasiune. Efuziunea de cuvinte, neputând să învingă disciplina saturnină a bolţii, a umplut spaţiul până când tot aerul s-a scurs afară. Îndrăgostiţii s-au sufocat, iar când paracliserul a deschis uşiţa, cuvintele, vrând să fie libere, au dat cu el de pământ şi apoi au fost văzute zburând prin oraş, sub formă de porumbei."

Şi, bonus,încă nişte mici fragmente, care m au amuţit, lăsându mă deoparte...

"M-am îndrăgostit şi eu odată, dacă iubire este acea cruzime care ne duce direct la porţile Paradisului, doar ca să ne aducă aminte că ne sunt închise pe vecie."

" Se ştie că cei căzuţi sub o vrajă grea se pot dezmetici numai la atingerea celui iubit. Cei care par morţi, care deja se întorc în pământ, pot fi readuşi la viaţă, învioraţi de căldura cuiva."

"Poate că sunt cinic atunci când spun că rar se întâmplă ca cel iubit să fie mai mult decât o formă dată viselor celui îndrăgostit. Şi poate asta e de-ajuns. A fi muză poate fi suficient. Durerea apare când visele se schimbă, aşa cum trebuie să se întâmple. Brusc, oraşul vrăjit dispare şi te trezeşti iarăşi singur, în deşertul bătut de vânturi. Cât despre fiinţa iubită, ea nu te-a înţeles. Dar adevărul e că nici tu nu te-ai înţeles pe tine niciodată."

Sexul cireşilor - Jeanette Winterson+ ed. Humanitas trad. Ana Chiriţoiu