29.7.09

2 gânduri

oare de ce ne e aşa de greu să renunţăm la parfumul obişnuit, când călătorim cu avionul? de ce am preferat eu să mi strecor periculosul flacon de 100 ml de Light Blue în bagajul de cală al cuiva, decât să l las acasă? Sarea mării mi ar fi fost de ajuns, şi totuşi, când s a pus problema să renunţ la a l lua, mi s a strâns inima. Îl port de atâta vreme, încât nu l simt decât vreo 10-12 secunde dimineaţa, când mi l pulverizez şi mă simt exact tot atâta timp cea mai drăgălaşă femeie din lume. Apoi senzaţia dispare. Aroma lui persistă în timpul zilei, alţii îl simt înconjurându mă, ba fratele meu a spus într o zi ceva care m a făcut să mă înroşesc de plăcere: " ţi am simţit parfumul în casă, sor meo,şi am ştiut c ai fost pe la noi...". De când am citit Patul lui Procust al lui Camil şi am găsit un fragment în care doamna T. era recunoscută după parfumul său,(probabil cel al epocii, de violete!) mi am dorit ca parfumul meu să fie o marcă a prezenţei mele. Cândva, dar destul de de curând, m am gândit să parfumez uşor perna unui băiat, ca să mi ducă poate puţin dorul, după ce voi fi plecat. Păcat că m am gândit după ce plecasem... Oare asta să fie cu parfumul?

Prin locurile prin care am umblat, mi am privit mereu încălţările, hainele şi prosopul şi le am zis, " ia uite unde aţi ajuns". Mi s a părut foarte haios să mă gândesc că ai mei conversi brotăcel, de exemplu, au călcat în mai puţin de o săptămână pe nisipul de la Corbu, dintr un colţ al României, şi pe pietrele de pe plaja Nisei, la câteva mii de kilometri distanţă, pentru ca apoi să rătăcească obosiţi pe străduţele înguste din Târgu Mureş. Cred că felul ăsta de a vedea lucrurile îmi atenuează tumultul emoţiilor nimicitoare de moment, dar le face mai profunde în timp. E ca şi cum ceva din locurile pe unde au călcat conversii se impregnează în talpa lor, în ţesătura lor şi a şireturilor. Câteodată, aşa am şi ocazia să fiu buimac fericită: dacă conversii mei au fost acolo, oricât de greu mi ar veni acum să cred, înseamnă c am fost şi EU. Într un singur loc mai cred că n o să ajungă tenişii cei verzi şi pentru asta îi iubesc mai puţin decât îmi iubesc prosopul.

La sfârşitul săptămânii, conversii merg din nou la Corbu:)

3 comentarii:

Redy spunea...

Parfumul ... uitasem cat de mult iubesc sentimentele trezite parca din amorteala la mirosul placut al unui parfum cunoscut ...

Asemenea unui intelectual insetat de diversele titluri dintr-o biblioteca veche ponosita , uitata de vreme ,care se vede parca in rai ...

maryalexe spunea...

se simte un parfum si pe bluza care a ramas la mine. frumos ar fi s-o spal inainte de a ti-o inapoia, dar, daca ma gindesc mai bine...:D

ana spunea...

lasa ca o spal eu... fiecare cu balsamu' lui