20.7.09

U2/360/15.07/Nisa

Dorinţa de a-i vedea live pe U2 s-a instalat mai cu putere astă iarnă, când a apărut pe ecrane concertul 3D al irlandezilor. De aici la anunţarea turneului 360, n-am mai avut de aşteptat decât un pic. Ne-am luat bilete la Nisa şi am aşteptat data de 15 iulie.
Între timp am ascultat din greu noua creaţie a grupului, "No Line On The Horizon", pe care n-am găsit-o deosebită, ca să nu vorbim despre primul single, "Sexy Boots", care mi s-a părut o glumă proastă. Totuşi, dată fiind abundenţa de coruri şi onomatopee, m-am gândit că albumul e unul făcut să sune bine în live- şi cred că nu m-am înşelat.
A venit şi seara concertului de la Nisa. Ne-am instalat (după lungi parlamentări neprietenoase cu bodyguarzii francezi, căci pentru noi peluză însemna tribună pe harta stadionului, iar pentru ei, teren, la faţa locului) în teren şi cred că am fost singurii spectatori entuziasmaţi de deschiderea celor de la Snow Patrol. Spectatorii francezi au avut orice altă treabă, în afară de a-i asculta, aplauda sau măcar încuraja pe creatorii hit-ului care a zguduit Europa, " Chasing Cars". Jenat, Gary Lightbody a şi spus la un moment dat: " we are here to warm you up, that's why we open the show for U2". Doar cu "Chasing Cars" şi "Shut Your Eyes" au smuls câteva aplauze. În rest Snow Patrol loves Nice, dar nu-i mai văd pe acolo prea curând.
Apatia de pe stadion s-a menţinut, păstrând proporţiile, şi la trupa serii. Scena impresionantă, circulară, cu picioare de păianjen, ecranul conic imens, forma bună a lui Bono şi toate marile piese U2 i-au binedispus la cote moderate pe cei 56.000 (spunea sursa Nice Matin a doua zi) de spectatori. Era clar că n-am nimerit publicul care trebuie, pofta noastră de sărit, cântat, ţipat şi aplaudat s-a cam pus în cui. Eu şi prietenii mei ne-am mulţumit să ascultăm înfioraţi cântecele cu care am crescut şi am iubit viaţa: " Pride", " Where The Streets Have No Name", " Desire", "Sunday Bloody Sunday", " With Or Without You" şi "Beautiful Day". S-au cântat trei piese de pe Achtung Baby ("Mysterios Ways", "Light My Way" şi inegalabila "One") şi cinci de pe noul album, din care mi-a dispăcut complet abordarea disco a lui " Moment Of Surrender", unul din cântecele mai reuşite de pe " No Line...". N-a lipsit balada mea preferată, " Stuck In A Moment"
.A fost de necrezut că, în câteva rânduri, cea mai tehnologică şi tehnologizată trupă de live din lume a avut probleme cu sunetul. O dată s-a întrerupt sunetul, (pentru două secunde, e drept, dar cei mai atenţi au simţit) iar de trei-patru ori au fost bruiaje mărişoare.
Peste toate astea, însă, U2 rămâne o trupă mare, cu un show interesant, activ, o trupă care reuşeşte să umple scena, care nu se lasă cocoşată de greutatea din ce în ce mai mare a industriei muzicale mondiale.

Niciun comentariu: