17.8.09

I kinda had enuf dude

de la o vreme mi se întâmplă 3 chestii care mă indispun destul de rău, fără a avea, deocamdată, obrazul de a riposta deschis de câte ori îmi ies în faţă.
De obicei la treabă, când eu am ceva de făcut, se trezesc diverşi oameni care mi sunt şefi sau nu (colegi de alt departament) să zică " păi şi când facem?" sau " hai să facem" şi tot aşa, cu forma de persoana I plural, care îi implică - din punctul lor de vedere, în treaba mea. Că se simt mai ok sau cu treaba mai făcută sau cum naiba s or simţi, habar nu am, dar mie mi vine să rod lanţuri când aud " păi hai să filmăm", deşi persoanele respective n o să facă niciodată nimic close to filmare măcar. Am încercat să dau peste bot, nu prea a ţinut.
-Aş vrea să filmez promoul ăsta şi ăsta.
- Sigur, şi când să l facem?!
- De ce, vrei să faci şi tu unul?
-... altă întrebare, fisa nu cade, nimic nu rezonează, pauză, ce mai.

Unei colege - recunosc, cu asta mi am permis - i am spus verde n faţă, băi da tu faci ceva la faza asta sau cum e treaba? Că de filmat filmez eu, de montat, tot eu, şi dacă mai e ceva, gen grafică sau sunet, le proptesc colegii MEI, care au tot dreptul să zică, sigur,mă, facem! Da' tu, ăla sau aia de te ştii că te naşti cu idei noaptea din youtube ş a doua zi " m am gândit să facem", deşi ştii atââât de bine că tu n o să mişti vreun cm din pleoapele de pe faţa ta caligrafiată de prostie şi n o să ţi strici vreun genunchi sau unghie stând pe coate, genunchi sau orice la filmare sau în montaj, di ce dracu zici tu " să facem?"???
La care aia replică senină "păi ştii, m am gândit că sună mai frumos, nu ca un ordin". Clar, pe tine o să te omor într o zi. Văd eu cum.

Acum problema vine faţă de cei pe care nu poţi să i omori pentru că ţi s prieteni, ţi s prieteni buni, ţi s prieteni demult şi ţii la ei şi mori de jenă să le zici una alta (până când desigur explodezi şi îi dai una de nu ştie ăla de unde şi din ce i a venit, că lui i se pare că şi o fură dintr o picătură, pe când la tine s a strâns un ditamai oceanul) şi stai şi înghiţi.
Am eu prietena mea de am trecut dincolo de dragostea faţă de un prieten. Genul acela, de nici nu ţi mai imaginezi că viaţa ta s ar putea desfăşura în lipsa ei sau invers. Genul faţă de care dragostea a devenit o obişnuinţă, grija, ca cea faţă de cei cu acelaşi sânge, cu care împarţi tot şi care ţi a împărţit tot şi a avut, ai avut, aţi avut grijă 17 ani unul de altul.

Ei bine, asta are o problemă de câţiva ani, cred că s a stricat la cap. Problema constă în faptul că dac o întrebi, na, ca atunci când dai telefon, ce mai faci?, ai murit. te omoară ea. cu detalii despre munca ei pe care noi (toţi sau majoritatea, în orice caz) o înţelegem foarte puţin, că nu avem - cum se întâmplă deseori, aşa este - treabă cu chestia aia. Asta n ar fi nimic, că ţi explică de contabilităţi, secretara care e invariabil proastă sau măcar toantă, idioţii de parteneri francezi, extrase şi rapoarte, dar dacă a şi făcut vreo călătorie în interes de serviciu, s a rupt osia. intervin noi amănunte - în fapt, aceleaşi - despre zborul care fost prea devreme/ târziu, camera de hotel la care s a ajuns prea devreme/ târziu, s a mâncat prea devreme/ târziu şi fiecare MIC amănunt, MICĂ întâmplare, MICĂ notă va trebui ascultată şi analizată. Eu una mă simt ca un păianjen când vorbesc cu ea, sunt aproape disperată pentru că nu pot ocoli întrebarea - pfa, da, măăăă, oarecum formală!- cu ce faci, şi dup aia stau şi asud încercând să i închid odată gura sau să scap de la telefon. No chance.
În plus, se plânge în permanenţă de partenerul de viaţă, pe care eu cred că l aş fi omorât, îngropat, tranşat, mâncat în ultimă instanţă (!!!!=) dacă mi provoca atâtea spume pe cât pretinde femeia că i provoacă, pentru că de obicei conversaţia aşa începe " uite ce să fac, sunt plină de spume pe sau m a umplut ăla de spume". Mă rog, aşa vorbim noi sudiştii. Cu spume!
Băi, deci lăsaţi că nu vorbeşte decât ea, pentru că dacă, în cazul în care se ajunge şi la mine, sunt aşa sleită că răspund reflex " ce să fac...bine!", chiar dacă aş fi avut ceva de zis, asta aşa e, sunt prieteni, pe ăia i ai, pe ăia i iubeşti din puştănicie, cu ăia defilezi. Dar nuş cum naiba să fac să i spun că pur şi simplu 3pe 4 din lucrurile de mi le zice, nu mă interesează deloc. nothing. nada. niente. stop. n am găsit o cale. de vreo două ori m am înfipt în ea pe alte teme şi a reacţionat foarte prost şi încerc să mă abţin sau, dacaă n am încotro, s o ignor.

Ei, dar mai e ceva. Şi chestia asta mi a revenit în atenţie mai devreme, când o nefericită de prietenă mai nouă a trezit fiara.
Tot ea, a veche, ascultă, să zicem, dacă spui şi tu o poveste la masă. Nu mi vine în minte acum să zic ceva valabil, merg tot pe chestii vagi.
-M am întâlnit cu cutare şi mi a zis că...
- Şi tu nu i ai zis că.... ?
- pauză. tac. reiau:
- şi ne am mai conversat pe tema...
- Trebuia să i zici că...
- I am spus că a fost greşit că...
- Şi nu l ai întrebat cum de nu s a gândit să...?

Nu mă, nu, mama ei de treabă, că eram eu şi nu altcineva, şi eu l am întrebat, i am zis, am adus vorba despre ce am crezut eu de cuviinţă, şi dacă trebuia, şi nu i am zis, şi m aş fi gândit o clipă de cât de proastă sunt, te sunam naibii pe tine să i zici tu ce trebuia să i zic io, dar n am avut har, NA!
Pfaoleu, mor de nervi!

P.S. gata, m am calmat. am azvârlit cu nervii în net, e bun şi blogul ăsta la ceva. e drept că rareori şi fac aşa urât. in my head!

5 comentarii:

Guus Preitinger spunea...

geniala asta cu "de ce, vrei sa faci si tu unul?" :)))))))). o s-o adopt mintenas

mada spunea...

nu ai idee cat de la fix a venit postarea ta in situatia in care ma aflu si in care CLAR NU AM HAR sa explic in cuvinte blande si calme si cuminti ca M-AM SATURAT de niste chestii din jur si ca, dragilor, uneori le am si eu pe ale mele, dar vorba ta daca ma intreaba cineva ce fac raspund cu bine.
ca asa am facut de mica cred: ce ai facut la scoala? bine. cum a fost in tabara? bine. cum e mancarea? buna. cum te simti? bine. ce faci? evident, bine :)
mai, dar e unul mic langa mine cu care deschid o bere in micul balconas din luterana si ii transmit toate chestiile scrise de tine aici, exact pe acest ton pana le epuizez pe toate cate imi trec prin cap si apoi le reiau sa fiu eu sigura ca nu mi-a scapat pe undeva cumva un nervisor nespus.
si apoi, sa mori de ras, dupa ce ma asculta o perioada imi zice pe un ton foarte hotarat si corect as zice eu: da-mi telefonul ca acum sun si o/ il pun eu la punct.
si culmea, dupa lupta (am zis ca nu am har) de a-l face sa vada ca efectiv nu pricep cum unii au impresia ca li se cuvine orice si calca mereu fara sa intoarca capul peste bunul meu simt de a nu face pe cineva sa se simta prost cu care mama ma'sii am crescut si am fost invatata, in momentul in care imi zice stai ca sun eu, ii zic: de ce? imi trece.
Ana drag, o sa treaca!

superba postarea, inca nu ma pot opri din ras imaginandu-mi-te :) scuze :D

ana spunea...

:)))
mai, mie mi a trecut la 5 minute dupa ce am scris o, asa ca, ti am zis, e bun si blogul la ceva. cand e vorba de faze mai superficiale... celelalte nu trec. se ingroapa:)

mishu spunea...

Ce-ti face rau lasa deoparte. Eu am lasat asa:
(asta ca sa fie vb despre mine si nu despre tine :D )

-televizor
-persoane care nu ma intereseaza
-nervi la volan
si o alta gramada care pe moment nu imi vin in minte

Am pus deoparte:
-muzica
-dragoste
-oameni dragi

Incearca si tu, functioneaza. Mult succes crizela :)

Inca ceva... ce mai faci?

ana spunea...

...fac bine. ne stim?
teveul si nervii la volan demuuuult.