Kafka şi puţină Kiri

" Scrii că poate vei veni luna viitoare la Praga. Aproape aş vrea să te rog: nu veni. Lasă-mi speranţa că, dacă vreodată, în caz de nevoie extremă, te voi ruga să vii, să vii imediat, dar acum cel mai bine nu veni, ar trebui să pleci din nou."

Aseară am dormit într un loc fără cărţile mele şi am uitat - uitată mi fie lipsa de automatisme care mă opreşte în a mi pune cartea în geantă oriunde aş pleca, în a mă clăti cu apă şi oţet de mere în fiecare seară, a mi face tratament la păr după fiecare expunere la soare şi alte feluri şi soiuri care mai de care mai plicticoase de tabieturi care, după temerile mele, sunt primul semn al instalării senectuţii, în vreme ce lipsa lor e un semn al instalării directe a senilităţii - Adio, arme acasă, evident. Aici am pus mâna, în disperare de cauză, pe "Despre dragoste şi alte întâmplări", din colecţiile Cotidianului (viitor defunct, din câte aud pe la alţi bloggeri prieteni). Nu s eu chiar o disperată cu cititul, (mă compar cu alţi oameni pe care i cunosc şi care au în casă teancuri, stive de cărţi, care dispar de parc ar fi halite) dar în mod sigur nu pot adormi frumos dacă nu citesc câteva pagini, la fel cum alţii nu pot trece în lumea visului (oare ce vise or avea?) dacă nu le zumzăie teveul în cap.

Întotdeauna încerc să scriu ceva scurt, misterios şi elegant şi în 99% din cazuri sfârşesc prin a mă ţigăni cu parantezele care mi sar ca flaşnetele din cap, dar mă rog.

După ce am frunzărit cartea şi am aflat că p asta am citit o şi p asta am citit o, am reuşit să găsesc o nuvelaşă a lui O' Henry, "Viaţa ca o piesă de teatru", simpatică, dar nu de ea era vorba. După ea m am apropiat cu grijă şi cam teamă de scrisorile lui Kafka adresate numitei Milena. Zic cu teamă pentru că literatura praghezului (?) mi s a părut, mai devreme vreme imposibil de citit, şi aşa a rămas.
În schimb, am descoperit în scrisori un tip peste putinţă de îndrăgostit, şi asta de o femeie pe care a văzut o de doar două ori, (asta mi l a apropiat şi mai tare) răvăşit de sentiment, nesigur, dar sigur, situându se, după propriile spuse, " dincolo de fericire şi nefericire", unde sta şi aştepta pe Milena.
Închei rozându mi unghiile. Că pe mine nu m a iubit nimeni atât şi aşa. E adevărat, totuşi, că nu m am îndrăgostit de nici un scriitor - asta mai lipsea!
Bună dimineaţa!
"Pe treptele scării omenirii, sunt un fel de neguţător de tarabă de dinainte de război, la periferia lumii tale, (nici măcar un muzicant ambulant, nici măcar atât) chiar dacă aş fi cucerit poziţia asta prin luptă - dar eu nici măcar n-am câştigat-o prin luptă - tot n-ar fi un merit."

şi semnează ( mi au dat lacrimile)
"Al tău
(Acum îmi pierd până şi numele, se făcea mereu tot mai scurt şi acum sună: Al tău)

- trad. Mircea Ivănescu

p.s. Cockera Kiri muşcă dintr un leu. Nu o bancnotă. Un leu de pluş. E singura situaţie în care Kiri ar putea să hăcuiască un leu. Dar e bine şi aşa...