20.8.09

şi reversul

sunt prea nervoasă. sunt prea irascibilă. confund bădărănia cu francheţea.las să mi iasă din gură lucruri care dacă mi s ar spune mie, aş fi evident jignită, dar cu toate astea nu văd niciodată de ce i ar jigni pe alţii. nu număr (măcar!) până la 10 înainte de a vorbi sau de a mi modela tonul, cel puţin. nu mi las loc să gândesc cum m aş simţi eu în poziţia celuilalt. am impresia că mintea mea e tot timpul ocupată, dar când scotocesc mai adânc, nu dau decât de negruă, uneori, de fapt mă gândesc la nimic sau un nor aglomerat de gânduri îmi acoperă mintea. rareori am puterea de a mă linişti când intru în casă. şi nu ştiu decât cîteva persoane care sunt capabile să mi ia agitaţia inutilă cu mâna, prin prezenţa lor. mă simt tot timpul fugărită de ceva, mi e teamă mereu că am uitat să spun, să las, să fac, să duc, să aduc, să orice ceva. mi se pare că mereu rămâne un colţişor neşters de praf, că nu am spus tot, că povestea nu s a terminat, că zac între un provizorat şi altul.
am părerea că păstrez corectitudinea, dar în fapt nu fac uneori decât să sfâşii, să rup, să destram, să distrug atmosfere, lucruri şi relaţii şi obiceiuri construite demult. sunt belicoasă de multe ori fără motiv şi cel mai adesea fără scop. când las oamenii încremeniţi, nu mă bucur, ci încep să mă mănânce remuşcările, date exclusiv de reacţia lor. iar când dau peste oameni confortabili şi reconfortanţi cad în cap, fără să uit să mă întreb înainte dacă sunt chiar adevăraţi.
înainte vreme credeam mai mult despre mine că sunt un om bun. de ceva vreme, însă, mă chinuie îndoiala că nu sunt şi nici nu mai am timp să ajung.
aş vrea să mă pot opri din alergat, dar nu ştiu cum.

3 comentarii:

Angela Ribus spunea...

Ma gandesc la trei cauze:
1. Esti prea obosita de vartejul asta numit viata si de aici hiperirascibilitatea ta.
2. Ai o nemultumire launtrica, legata de tine, care te face sa fii arici si cu ceilalti.
3. Te-a dezamagit profund cineva si din cauza asta te descarci, involuntar, pe toata lumea.

Trebuie sa stai de vorba cu tine si sa-ti regasesti linistea.

Iarta-ma ca am dat buzna. :)

MeSSeR spunea...

Ești ok, dragă, nu-ți mai face probleme. Sau nu, fă-ți în continuare, pentru că, iată, mușcătorii de cururi, muiștii și insipizii de toate felurile n-au asemenea frămîntări aproape niciodată...

Ana spunea...

buna, angela, esti binevenita oricand. obosita nu ma simt:)

messer...no comment:))) sa nu ne mai facem probleme, dea?