Un concert la care n-am mers*

N-am mers la Madonna. Agitaţia media, abundenţa informaţiilor de tip 500 de trandafiri, mătase albă, 34 de persoane în staff-ul personal şi sală de fitness la faţa locului, n-au reuşit să adoarmă vigilenţa ascultătorului din mine, căruia i-au plăcut în total vreo 3 clipuri şi 5 piese din întreaga carieră a americancei. Da, recunosc şi respect cariera, strategia, (desigur, nu trasată de ea) ambiţia şi şlefuirea (din toate punctele de vedere!) artistei, dar nu reuşesc deloc să le admir. Văd în Madonna doar produsul unei fabrici la care au lucrat neîncetat şi neobosit ( făcând-o, evident, pe bani mulţi) foarte mulţi oameni. S-a lucrat la tot: corp, ţinută, costume, viaţă personală, activităţi caritabile, scene uriaşe, interviuri scumpe, videoclipuri curăţate în photoshop fracţiune cu fracţiune de secundă, lumini ameţitoare, numere de dans frizând perfecţiunea şi „scule” care corectează greşelile vocii din mers, hopa, am ajuns iată la ceva care a fost cum a fost şi, firesc, a rămas câtă a rămas, fără a se putea conserva în mod real ceva la ea. Vocea. Madonna e, după părerea mea, o tipă fără voce şi cu un talent mediocru, însă cu un orgoliu feroce. Un bun exemplu că masele pot fi vrăjite cu aplombul şi fascinate de o uriaşă ambiţie. Aceasta plus injecţia uriaşă cu banii industriei muzicale egal ceva ce poate aduce cu love, dar e mai degrabă obsession. Un fenomen uriaş, ziare peste ziare, proteste ale catolicilor, înfieri de copii amărâţi, căsătorii fulminante, iubiţi yummy, adică, de fapt, atracţia de neînvins pe care o exercită asupra oamenilor tot ce e strălucitor, chiar dacă gablonţ, asta este Madonna.
Madonna este o vedetă în adevăratul sens al cuvântului, şi încă una dintre cele mai mari (încă vii) din câte au păşit şi vor păşi pe deasupra ( căci nu-mi pot imagina că ea chiar o să calce pe el, la câte impurităţi sunt pe-aici! ) plaiului mioritic. Dar atât. Ea face ca tabloidele să se mai vândă încă o săptămână, iar pe unul ca Steve Vai să devină, probabil, dintr-un „chitarist obscur”, un ilustru necunoscut , prezent la o altă şuşă naţională, Cerbul de Aur.
Fără urmă de regret, eu m-am spălat pe mâini de acadeaua ei sticky şi sweet. De pe urma marelui concert, păstrez doar poanta răutăcioasă, dar bună, a ultimei perioade din viaţa tumultuoasă a Madonnei. Pe bune c-ar putea fi mama iubitului ei, Jesus.

*din cauza termenului de predare a articolelor, acesta a fost scris înainte de concertul din 26 august.

Ana M. Călin