Cred că fiecare dintre noi poartă cu el speranţa unui pled portocaliu. Unul îi spune suflet pereche, alta, iubirea vieţii, mulţi doar o dragoste mare. Eu am numit aşa acest sentiment, de când am fost convinsă că l am găsit. Probabil că n o să pot curăţa niciodată culoarea intensă, imprimată sub pleoapele mele, a momentului când am simţit c am găsit şi trăit.
Probabil că de-aia am şi greşit, când am încercat să reţin şi -fără să mi dau seama- să sufoc momentul acela, în loc să l fi lăsat, simplu, să se multiplice sau nu, după voia lui.
E tare bizar şi înfricoşător momentul în care te simţi, în sfârşit, fără oprelişti, iubit. Dacă eşti aşa nepregătit, cum am fost eu, poţi, din prea multă strălucire, să l şi omori.
Şi după aia rămâne restul. Restul celor care nu se mulţumesc cu ceva mai puţin. Un rest de singurătate deplină.
noapte bună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu