10.1.10

şi...

în încheierea unei zile în care m am simţit - slavă, Domnului, doar pe rând - inutilă, neputincioasă, lipsită de reacţie, necăjită, înciudată, invidioasă, am auzit un cântec care mi plăcea tare tare mult pe la începtulu anilor '90, şi care mă făcea să zâmbesc aşa, fără să mi dau seama de ariditatea care o să urmeze. Eu l am dat tare şi pe urmă l am căutat. Ştiu că nu e mare lucru...

2 comentarii:

iuliana spunea...

se pare ca ne-a bantuit pe toti nostalgia zilele astea :)

ana spunea...

yep!